Teodor Cristian Blidaru, delegat de Tineret al României la ONU

558 0

Delegatul de Tineret al României la ONU a participat, în premieră, la întâlnirea Grupului de lucru pentru ONU al Consiliului Uniunii Europene

Delegatul de Tineret al României la ONU, Teodor Blidaru, a participat, alături de doamna Ambasador Maria Ciobanu, directorul Direcției ONU din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la întâlnirea Grupului de lucru pentru Organizația Națiunilor Unite din cadrul Consiliului Uniunii Europene, care a avut loc la Bruxelles, pe data de 21 ianuarie.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai statelor membre ale Uniunii Europene din sectorul diplomatic și de tineret, care au dezbătut probleme de calibru mondial și au identificat direcții relevante de acțiune și soluționare a unor aspecte de maximă relevanță în contextul autohton.

Măsurile identificate în cadrul acestui eveniment vor reprezenta un fundament pentru conturarea politicilor strategice ale Uniunii Europene. Pornind de la premisa că tinerii sunt o componentă vitală în promovarea și consolidarea multilateralismului pe plan social, cea de-a 75-a aniversare a ONU va reprezenta un cadru dinamic de fructificare a cooperării globale.

Printre temele dezbătute în cadrul programului se numără implicarea tinerilor în procesul decizional și în adoptarea măsurilor care au impact direct asupra activității lor, menținerea păcii și a securității internaționale și schimbările climatice.

Intervențiile Delegatului de Tineret al României la ONU au vizat subiecte precum securitatea digitală și necesitatea integrării cursurilor de  educație climatică în programele școlare. Acesta a prezentat o serie de repere importante precum provocările întâmpinate de către tineri în spațiul digital, care le pot altera securitatea în mediul online, dar și posibile soluții: dezvoltarea conceptului de digital literacy și facilitarea legislației privind GDPR. Mai mult decât atât, reprezentantul României a prezentat o serie de idei care pot duce la dezvoltarea programului global pentru delegați de tineret, permiterea participării tinerilor în mai multe foruri decizionale (precum Adunarea Mondială a Sănătății), precum și creșterea impactului tinerilor din Uniunea Europeană în cadrul evenimentelor Organizației Națiunilor Unite.

 

Participarea noastră în premieră la CONUN deschide noi oportunități prin care tinerii își face vocea auzită, nu numai în cadrul ONU, dar și al Uniunii Europene. Următorii zece ani vor decide cum va arăta viitorul unei întregi generații și tinerii trebuie să aibă un cuvânt important de spus în luarea deciziilor la nivel global, național și local. Este esențial să fim parte activă a schimbării, să inspirăm valorile Organizației Națiunilor Unite în tineri și să ne asigurăm că viitorul ne asigură pace, siguranță și o lume în care să putem găsi împreună soluții la problemele cu care ne confruntăm.– Teodor Cristian Blidaru, Delegat de Tineret al României la ONU 2019-2020

Articole asemănătoare

Cu drag, din România!

Postat de - 17 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterCu drag din România! Sute de cărţi în limba română au ajuns pe rafturile bibliotecii şcolare din satul Semeni, raionul…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *