Justiție socială și egalitate pentru toți

1400 0

În societate există grupuri vulnerabile care au nevoie de o atenție sporită. Persoanele cu dizabilități au nevoie de atenție constantă, iar asistenții personali ai acestora sunt cel mai aproape de problemă.
La Biblioteca Județeana Vâlcea , în colaborare cu “Asociația Zâmbete Colorate”  s-a dezbătut, în ziua de 18 februarie, aportul autorităților și al societății civile în beneficiul persoanelor cu dizabilități.

Pentru prezentarea acestor aspecte au fost invitați  domnii Cosmin Barzan și Gheorghe Gheordanescu de la Centrul Pentru Resurse Fizice Constanța.

La acest  eveniment  au fost invitați, de asemenea,  atât persoane cu dizabilități, asistenți personali precum și reprezentanti ai altor organizații care colaborează cu aceștia.

Domnii Barzan si Gheordanescu  au ținut să precizeze că persoanele cu dizabilitați sunt active în activitatea sociala și se fac destule eforturi pentru reducerea diferențelor din societate.

S-au citat principalele drepturi ale persoanelot cu dizabilități, conform Legii nr 446/2006.

În acest sens am remarcat intervenția reprezentanților Direcției de Asigurări Sociale care au subliniat aportul adus de aceștia dar și neajunsurile întampinate.

Din interventia domnului Cristian Ancuța, a doamnei Mihaela Andrei, aflăm că se vrea constituirea unui sindicat la nivel local, care să reprezinte interesele celor imobilizați. Din păcate orașul Rm Vâlcea se confruntă cu realmente nerespectări ale legii 446/2006 pornind de la accesibilizarea cu rampe atât a instituțiilor,cât și a mijloacelor de transport interurban.

De asemenea, un mare accent s-a pus pe problema plații asistenților personali  și verificarea acestui aspect, pentru că sunt considerați un fel de “paria” ai societății. De altfel centrul de greutate s-a deplasat, în ultima vreme, de la instituții către familii.

Se speră  într-un viitor mai bun. Se cere să se spuna STOP,în fața celor ce îi marginalizează, atât pe cei cu dizabilități cât și pe asistenții acestora!

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *