Spaţiul de carantină de la fostul Liceu ”Oltchim” va fi suplimentat cu 28 de locuri

1017 0

Şi Centrul de Permanenţă din Ostroveni s-a pregătit pentru epidemia de coronavirus. Spaţiul de carantină de la fostul Liceu ”Oltchim” va fi suplimentat cu 28 de locuri. Activitatea în Târgul de la Goranu este suspendată, iar în Târgul de la Râureni se intră cu restricţii. Instituţiile de cultură din subordinea Municipalităţii şi-au anulat spectacolele

Într-un comunicat semnat de coorodonatorul Centrului de Permanenţă din Ostroveni, dr. Alin Obogeanu, se face un apel către cei care doresc să beneficieze de serviciile medicale ale acestei instituţii să o facă numai în cazul în care suferă de o afecţiune cuprinsă în lista de urgenţe de ”cod verde”, detaliată în cuprinsul comunicatului. De asemenea, cei care intenţionau să îşi facă la Centru tratamentele curente sunt sfătuiţi să sune înainte la tel. 0350802422 sau să apeleze la medicii de familie, pentru a evita aglomeraţia. Comunicatul mai precizează că, în această perioadă, pacienţii cu infecţii respiratorii acute (debut brusc al cel puţin unuia din următoarele simptome: tuse, febră mai mare de 38⁰C, durere în gât, respiraţie dificilă) sau cu vărsături şi/sau diaree au prioritate!

Centrul de Permanenţă din Ostroveni funcţionează în administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea la parterul fostului internat al Liceului ”Ferdinand I” din aleea Teilor, având program în fiecare noapte, între orele 20.00 – 08.00, precum şi în week-end-uri, de vinerea, de la ora 20.00, până lunea dimineaţă, la ora 08.00.

***

Pe alt plan de acţiune din acelaşi domeniu, din dispoziţia primarului Mircia Gutău s-au demarat şi se derulează într-un ritm alert lucrările de transformare a încă două etaje de la internatului fostului Liceul ”Oltchim” în spaţii pentru carantina persoanelor suspecte de îmbolnăvire cu virusul COVID-19. Cele 28 de noi locuri de cazare (grupate în 7 camere cu câte 2 paturi – la etajul II al imobilului şi într-un apartament cu 3 camere şi alte 4 camere cu câte două paturi – la etajul III) vor fi amenajate şi dotate până la sfârşitul acestei săptămâni şi, alături de celelalte 14 locuri deja finalizate, vor sta la dispoziţia autorităţilor sanitare competente.

***

În continuarea măsurilor adoptate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţa de marţi, prin Dispoziţia Primarului nr. 312/11.03.2020, activitatea Târgului de săptămână de la Goranu se suspendă în perioada 12 – 31 martie 2020. De asemenea, accesul în Târgul Râureni va fi restricţionat la barierele de la intrare, astfel încât în incintă să nu fie mai mult de 100 de persoane.

***

Şi instituţiile de cultură din subordinea administraţiei municipale s-au adaptat noilor condiţii create de pandemia de coronavirus. Teatrul Municipal ”Ariel” şi-a suspendat spectacolele şi proiecţiile de filme de la sediul din Zăvoi şi de la Cinematograful ”Geo Saizescu” până la data de 31 martie a.c. Artiştii şi personalul tehnic al instituţiei vor face, în această perioadă, repetiţiile curente după un program ce a primit avizul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea. Totodată, din dorinţa de a nu-i expune pe melomanii vâlceni riscului de îmbolnăvire, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” şi-a anulat începând din 12.03, pe o perioadă neprecizată, toate spectacolele, reluarea activităţii urmând să fie anunţată public.

Articole asemănătoare

Citate de Ion Luca Caragiale

Postat de - 1 februarie, 2022 0
FacebookTwitter„Voiești a cunoaște lumea? Privește-o de aproape. Voiești să-ți placă? Privește-o de departe”; „Proștii mor, însă prostia e nemuritoare”; „În…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *