VIDEO Curierul de Râmnic | Progresul este natural, de la generație la generație. În companiile MINET sunt, practic, trei generații

449 0

Doamnelor și domnilor, bună ziua. Continuăm seria interviurilor cu oameni tineri, din județul Vâlcea, din zona noastră, pentru că avem interesul să vedem cum gândesc ei, cum văd realitatea în care trăim cu toții. Pentru că, unii dintre noi, din păcate, nu o mai vedem exact așa cum este. Invitatul nostru de astăzi se numște Cezar Bulacu, este director de cercetare la MINET, pasionat de inovație. Bine ați venit, domnule Bulacu. Vă las pe dumneavoastră să completați CV-ul acesta mic, început de mine.

Bine v-am găsit, mulțumesc pentru invitație. Este adevărat că fac cercetare la Râmnicu Vâlcea și, activând într-o industrie tehnică cu potențial, mă pasionează să dezvolt lucruri noi, inovative. Mă pasionează să dezvolt și încerc să îmi pun amprenta pe  produsele pe care le facem noi, la MINET, produse care interacționează cu toate industriile importante, de la industria auto, și a confec­țiilor de casă, până la industria mobilei tapițate și industria construcțiilor.

 Să precizez eu, MINET este fosta Fabrică de Nețesute, de la Vâlcea.

Da, este fosta fabrică de textile nețesute, înființată în 1986, care se ocupa și cu reciclarea și valo­rificarea deșeurile textile. În anul 1995 (sau în anul 1996) a fost privatizată, prin MEBO și, de atunci, urmează un trend de dezvoltare constant.

 Înțeleg că fabrica are astăzi doar doi patroni, asociați.

Succesul acestei companii și al acestui grup de firme a fost obținut datorită acestor doi oameni, care au reușit să se dedice companiei, să reinves­tească, permanent, în dezvoltare și în tehnologii noi.

 Să spunem, totuși, că sunteți fiul unuia dintre asociații grupului de firme MINET, al domnului Romulus Bulacu.

Da, este adevărat și este un lucru cu care mă mândresc, pasiunea pentru textile am moștenit-o de la tatăl meu și încerc să duc pe alte culmi ceea ce a început el cu mulți ani în urmă.

 Am înțeles, cum e și normal, într-o economie de piață, sunteți generația următoare, a cărei datorie este să îmbunătățească, să depășească tot ce a fost în trecut, păstrând baza.

Progresul este natural, de la generație la generație. În companiile noastre sunt, practic, trei generații. O generație a senio­rilor, cea care controlează și ac­țio­nariatul, cea care dă seriozitate acțiunilor pe care noi le în­tre­prindem, generația 45-50 de ani, care este foarte profesio­nistă – motorul de dezvoltare al grupului și mai este generația nouă, din care fac și eu parte, care pune presiune pe celelalte două generații să schimbe ritmul, să se reinventeze, să riște mai mult, să se sincronizeze cu noile tendințe globale, să se adapteze și să aibă curajul să inoveze. Și este o rețetă care, deocamdată, are succes, pentru că cifrele o arată.

 Eu nu aș vrea să trec pe lîngă numele celuilalt acționar important al grupului MINET, care este familia Preda. Cel puțin, de domnul Preda mă leagă amintiri foarte plăcute, era un om extraordinar, mi-ar plăcea să îl revăd și să discut cu dumnealui, să ne amintim de noi, cei de acum 30 de ani. Ce loc ocupă MINET, în ierahia fabricilor de profil, din industria textilă, din România?

Locul întâi, pe toate segmentele, suntem campionii industriei textile, din România, vorbesc de industria nețesutelor, a textilelor tehnice. Și suntem singurii, suntem pilonul care poate să se dezvolte și s-a dezvoltat, oricum, cel mai serios și constant. Pentru că industria cu capital românesc sau cea controlată de statul român a avut mari regrese.

 Noi vorbim aici de industrie controlată de români.

Da, vorbim de o afacere cu ca­pi­­tal românesc.

 Este interesant. La Vâlcea mai există câteva exemple de genul acesta, dar nu cred că sunt ca dumneavoastră, pe locul întâi. Diana, de pildă…

Ei sunt într-o industrie mult mai competitivă, industria alimen­tară. Industrie care are campionii ei dar dacă nu mă înșel pe anumite segmente sunt și ei numărul unul în România.

 Am înțeles, dar eu mă refeream la faptul că e capital românesc, vâlcean, este generația a doua, sunt copiii patronului.

Ei fac lucruri foarte frumoase acolo și au un trend foarte promițător, în tot ceea ce fac.  Este încă o companie sănătoasă cu care ne putem noi, vâlcenii, mândri.

 Mi se pare că așa ar fi trebuit să funcționeze capitalismul românesc, dacă era privit ca și concept mult mai atent, de către autoritățile politice, la începutul anilor ‘90. Cine s-a descurcat, a făcut. Și majoritatea fabricilor s-au distrus.

Cred că este vorba și despre viziune. Au fost viziuni diferite, unele nu s-au concretizat, pentru că au fost prea multe schimbări de optică și, din această cauză, capitalismul are forma pe care dumneavoastră o prezentați.

 Capitalismul dinamic, în care se progresează și care își revarsă beneficiile asupra cetățenilor? Noi nu ne bucurăm, astăzi, de beneficiile capitalismului despre care se spune că există în România, pentru că, probabil, suntem într-o fază de semicapitalism. Mai degrabă post socialism, decât un capitalism ca în Polonia, de pildă, în care lucru­rile se desfășoară altfel.

Indiscutabil, la noi s-a descurcat cine avut noroc, cine a avut șansă, pasiune, cine și-a luat de la gură si a facut sacrificii indreptate spre companie, pentru că investițiile au fost cele care, la un moment dat, făceau diferența, pe piață. Nu investeai, erai ușor, ușor ieșit din competitie, dispareai. Și asta a fost una dintre problemele întregii industrii, pentru ca, atunci când s-au privatizat, societățile au fost decapitalizate, în loc să se capitalizeze, cu investiții în tehnologie.

 Adică statul și-a luat o bucată mult prea mare din pasiunea și dorința oamenilor de a investi în visul lor, pentru că, de fapt, asta a fost – o fabrică e un vis, pe care orice inginer textilist l-a avut. Sau orice om, care a lucrat într-o astfel de fabrică l-a avut, la un moment dat. Dar statul a cerut atât de mult, încât e de mirare că au scăpat firme ca a dumnevoas­tră, care funcționea­ză admi­ra­bil.

Da, este un cumul de factori. Funcționează, pentru că viziu­nea lor a fost să funcționeze, nu s-au gândit o secundă că nu vor să aibă această companie și peste 15-20 de ani, au avut planuri și viziune pe termen lung, aceasta a fost prima condiție. Au făcut tot posibilul să muncească și să investească, astfel încât să își îndeplinească obiectivele și planurile pe termen mediu și lung, au fost foarte riguroși cu cheltuielile și au fost foarte pretențioși cu investițiile, pentru că s-au comparat cu cei mai buni, din Europa, din lume. Așa au reușit să ridice, de la an la an, ștacheta, au făcut eforturi inimaginabile pentru retehnologizarea acestei societăți. Și au reușit să facă tranziție. Au avut, la un moment dat, inspirația de a se consulta cu generația tânără și să investească în cercetare proas­pătă cu valoare în economia reală. Iar asta i-a ajutat să își schimbe anumite mentalități care, poate, i-ar fi pus pe o linie de plafonare. Este o rețetă de dezvoltare economică bună cea a societății MINET, din mai multe perspective. Perspectiva unei companii, înființată în anii comunismului și tranziția ei la capitalism, în epoca post-Revoluție.

 Aveți perfectă dreptate, MINET e un caz fericit. La doi pași de noi, la Călimănești, S.C. Căimănești-Căciulata S.A, cu doar doi pa­troni, și-au divizat patrimoniul, care era fenomenal, practic, toată stațiunea Călimănești­-Căciulata, toate hotelurile și toate atracțiile turistice sau gastronomice le-au aparținut. Ei, bine, prin divizare și prin certuri, membrii mai tineri ai familiei au făcut ca din S.C. Căimănești-Căciulata S.A să se aleagă praful. Dacă vă duceți acum la  Călimănești, o să vedeți că hotelurile mari sunt tot alea, comuniste, s-a adăugat un mic Aqua Park, dar starea lui este mizerabilă.

Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le gândești rațional și, în anumite situații, raționamen­tul trebuie să bată sentimentele. Pentru că, dacă gândim cu sufletul, riscăm să punem pati­mă, să ne ambiționăm unde nu trebuie.

 Aici e o problemă de management.

E o problemă de diviziune, este o problemă de compatibilitate între acționari, sunt mult mai multe lucruri care trebuie să se alinieze.

 Acționarii sunt frați, acolo, cel puțin așa știu eu. Sunt frați, dar presiunea familiilor lor a făcut ca, dintr-o perlă, care ar fi putut deveni Călimănești-Căciulata, totul să devină o ruină.

Probabil nu au făcut față presiunii familiilor, asta a fost problema la Calimanesti-Caciulata. Ceea ce, la MINET, nu s-a întâmplat, adică ei încă fac față presiunilor și reușesc în continuare să crească.

 Înțeleg că deja s-a trecut în faza de tranziție către genera­ția a doua sau a treia.

Da, este o situație în care, dacă muncești zi de zi și ai rezultate benefice pentru companie este tot ceea ce contează. Tranziția este una firească.

 Eu cred că am definit povestea de succes, denumită MINET S.A., i-am onorat și pe patroni, pe fondatori, aș vrea să mă întorc la dumneavoastră, pentru că, do­rin­­ța mea cea mai mare a fost să fac un interviu, să văd cum un om tânăr percepe realitatea, din locul unde muncește, a orașului și a țării în care trăim. Este posibil ca cei de vârsta mea să nu mai vadă bine lucrurile și am în jurul meu exemple nenumărate de oameni care, pur și simplu, și-au pierdut mințile.

Să fii fiu de acționar, să fii copilul unei personalități destul de puternice – și politice și profesional, tatăl meu este o personalitate, în sine – este o presiune și o provocare.

 Am scris despre tatăl dum­nea­voastră și, poate nu întâmplător, sunteți aici, subiectul subliniind ceea ce cred eu că este de subliniat și definitoriu în personalitatea dumnealui, seriozitatea cu care se apleacă asu­pra oricărei probleme, chiar ener­van­tă uneori.

Așa este, însă această conjun­ctură, de multe ori te păcălește pe tine, fiind copil al unui astfel de personaj. De ce? Pentru că dacă îți pierzi reperul, nimeni nu mai este la fel de corect și sincer cu tine și poți ușor să eșuezi.

 Știm ce a spus Brâncuși despre Rodin, că nimic nu crește la umbra marilor arbo­ri. Așa că, dumneavoas­tră a trebuit să fugiți de umbra pe care o făcea domnul Bulacu.

Aleg să îl văd ca un exemplu, pentru că mă uit la arborele acesta cu admirație și respect! Însă, în același timp, mi-am dat seama de un lucru, ca să mă descopăr pe mine, eu nu trebuie să lucrez într-o societate în care sunt văzut ca fiul patronului sau al directorului general, cum eram văzut când am terminat facultatea.

Și ce ați făcut pentru asta?

Am vrut să plec din țară, la studii. Am aplicat la un master în business, am plecat în Italia, unde am fost acceptat cu o bursă și am câștigat concursul respectiv. Am stat acolo un an, însă nu numai la școală, am și lucrat într-o companie de renume.

Bursa era în domeniul..?

În domeniul managementului, administrarea afacerilor, cu posi­bi­li­tatea de a face o practică, după terminare, în unele dintre companiile din nordul Italiei. Acolo sunt multe companii – multinaționale, italienești, în domeniul textil. Mi-am ales nordul Italiei pentru că este un spațiu de excelență a industriei textile, în Europa. Și mai este ceva, acolo, fiind foarte multe companii cu tradiție veche, de familie, poți cu ușurință să înveți din experiențele lor și să înțelegi traiectoria pe care o poate avea o afacere.

Sunt foarte multe lucruri bune, în nordul Italiei. Sau mai bine spus Italia, în sine, îți predă o lecție frumoasă. Ce a fost acolo, pentru mine, o lecție, nu cursu­rile, pe care le-am frecventat, cu sfințenie, ci faptul că noi, românii, plecăm cu o frică de a ne expune ideile, că suntem inferiori altor țări sau altor oameni, din profesia noastră.

Acolo m-am descoperit pe mine, faptul că știu unele lucruri, că îmi pot dezvolta pasiunea foarte ușor dacă eu muncesc și sunt hotărât în ceea ce fac, mi-am impus niște ținte. A fost interesant, pentru că am lucrat într-un departament de cercetare, la una dintre cele mai mari companii de utilaje textile și am avut un mentor, Dr. Ing. Roberto Badiali este numele lui (a ieșit la pensie acum), care m-a trimis să văd esența cercetării. Mi-a povestit despre farmecul Italiei și de ce Italia are valoarea adăugată a produselor, de ce pune foarte mult preț pe design, pentru că ei investesc foarte mult în cercetare, iar cercetarea îți dă inovație și simultan îți crează povestea. După patru luni petrecute acolo mi s-a oferit un contract pentru cinci ani, dar am decis să mă întorc acasă unde deja îmi întemeiasem propria familie, o soție și doi copii pe care îi iubesc – atunci aveam o fetiță, în vârstă de trei ani.

 Să vă traiască. Nu puteau să vină cu dumneavoastră?

Ba da, dar eforturile erau mai mari. Decizia pe care am luat-o eu atunci este foarte bună, în contextul actual, pentru că Italia a fost cea mai lovită țară de pandemia Covid.

 Asta, ca să înțegem de ce a fost inventat Covidul, în China, pentru ca companiile chinezești să vâneze fiecare business profi­tabil, din Europa și din lume.

Sunt păreri și păreri. Pentru unii, Covidul poate deveni o oportunitate, pentru alții poate fi o problemă.

 Din punct de vedere economic, vorbind…

Din toate punctele de vedere, dar cine știe să gestioneze situații de criză și să le facă față, poate să se dezvolte.

 Cine are imunitate în organi­sm, în mintea lui și în managementul companiei rezistă, cine nu, vorbește chinezește.

Corect, dar poți avea tu cele mai bune intenții și cea mai bună pregătire, dacă, în perioada aceasta lucrezi în industria turismului sau transportului aeri­an de exemplu, e greu, pentru că au fost cele mai afectate industrii in aceasta perioada.

 Să știți că nu îmi pare rău, în industria turismului, în alimenta­ție publică, sunt cei mai mari evazioniști, din toate țările lumii. Și, nu vă supărați, cei care construiesc hotel după hotel, la Râmnicu Vâlcea sau aiurea, nu fac lucrurile astea plătindu-și oame­nii, plătind bugetului de stat pentru toți oamenii. Practic, sunt niște evazioniști. Chiar dacă vin în urma unora, cum a fost Sfântul nostru Brâncoveanu, unul dintre cei mai mari evazioniști din istoria României, este cel care își ascundea bogățiile în altarele bisericilor și le-au descoperit după 1990.

 Evazioniștii ăștia au făcut rău lumii, au creat alți poli de putere și a venit vremea să mai stea, să își mai numere păcatele. Să mă ierte toți cei care au hoteluri și resturante, dar ne-a ajuns cât au furat înainte.

Cu siguranță, perioada asta, de șase, șapte luni i-a afectat foarte mult și trebuie să își regândeas­că modul de a face business, de acum încolo. Și este o condiție pentru toată lumea, în toate industriile, de la achizitie și productie, până la a marketing și desfacere, modul de lucru se va schimba drastic, total. Cine va avea flexibilitate in modul de abordare al afacerilor va supra­viețui.

 Va supraviețui.

Va supraviețui, da.

 Eu cred, domnule Bulacu, că ne aflăm în una dintre orele astrale ale omenirii, când s-a schimbat perspectiva noastră asupra timpului. Avem timp, din ce în ce mai mult, nu știm ce să facem cu el. La revoluția industrială, în Anglia, când s-au introdus cartelele de marcat și veneau muncitorii la serviciu, au descoperit ei, clasa muncitoare, existența timpului. Ei nu știau că există acest timp, în viața lor, de zi cu zi, se ghidau după soare – răsăritul soarelui, amiază și apus. Și întuneric. Când au descoperit că ora 7.00 însemna ora când trebuiau să bage cartelele, pur și simplu au înțeles că există ceva, care se numește timp. Și au început să prețuiască timpul în bani. Au cuantificat fiecare minut din timpul lor de lucru, în bani. Și, atunci, unii dintre ei și-au dat seama că vor să muncească mai mult, alții că vor să munceacă mai puțin. Dar, cu toții au înțeles că există această noțiune numită timp. Așa suntem și acum, într-una din orele astea astrale, când timpului i s-a dat o altă dimensiune. Nu mai e timp, acum, să faci greșeli. Pentru că, deși ai timp fizic foarte mult – stai acasă, porți mască, te uiți la televizor, nu muncești suficient, tu constați că nu mai ai timp să lucrezi, în timpul ăsta. Și este o problemă.

Dar, în același timp, România are acum o șansă. Pentru că noi am pierdut multe etape, multe oportunități, am avut șansele noastre, pe care le-am ratat din lipsa de viziune, de direcții, ca țară. Acum, avem o altă oportunitate, pentru că toată lumea trece printr-un haos, dar cu o viziune, sau atrăgând oamenii care au o viziune și o perspectivă pe termen lung – cei care vor ști să își facă planul, să aibă ținte bine alese, vor reuși. Mă pot referi la industrie, la învățământ, mă pot referi la tot ce România a fost în urmă, în ultimii ani.

 Și are potențial.

Fie că vorbim de învățământ, fie că vorbim de sistemul sanitar, fie că vorbim de industrie. Și, acum, spuneți-mi mie, care este strategia de dezvoltare a României, pe vreo trei ramuri industriale?

 Așa ceva nu există. Adică, o țară care nu are planuri (până și Ceaușescu avea planuri cincinale). Econonmia modernă, ma­na­­gementul modern ne învață să facem planuri, nu pe cinci ani, pe zece ani, pe următo­rii 20 sau 50 de ani.

Acum este o oportunitate a României. De ce? Suntem la T0, din cauza pandemiei Covid și ni s-a dat șansa să o luăm de la capăt.

 Cred în asta, aveți dreptate.

Avem norocul unui președinte li­be­ral și, dacă stăm să ne gân­dim, în istorie știm că liberalismul întotdeauna a militat pentru dezvoltarea și educarea României. Avem acum patru ani, ca Românie, ca guvern, în care să se seteze direcții și, în următorii zece ani, pe direcțiile mari setate, toată lumea să militeze pentru dezvoltarea României. Că vorbim de industrie, că vorbim de sistemul de sănătate sau sistemul de învățământ – educația, care este cea mai importantă, că vorbim de partea strategică – armată, port sau căi ferate și transporturi, partea de logistică, acestea sunt planurile pe care, orice stat care vrea să fie puter­nic, trebuie să le aibă.

 Sunt tot atâtea șanse, pe care, dacă nu le valorificăm acum, nu vom mai avea niciodată a doua șansă.

Eu asta cred, sunt convins că niște direcții bune acum vor crea speranța generațiilor care vor veni, vor crea speranța oamenilor, care sunt acum în diaspora, plecați, de a se întoarce și, cu experiența pe care ei au acumulat-o, să aducă acasă plusvaloarea. Fie că vorbim de cercetare, de industria textilă, de industria chimică sau de gaze naturale, oamenii care au fost nevoiți să plece din cau­za situației socialo-economi­ce complicate, acum se pot în­toarce.

 Eu sunt mult mai radical decât dumneavoastră și vă spun că, dacă România nu valorifică această șansă, în acest moment, țara este în pericol de destră­mare. Rușii vor lua Moldova. Ungaria, care a acceptat această provocare și are acest trend, al modernizării cu orice preț, în ritm accelerat, va lua Transilvania, iar Țara Românească se va împărți între cei care mai rămân pe la granițele noastre. Românii își pierd solidaritatea, ca națiune, guvernele nu fac planuri pentru următorii 50-100 de ani, deci nu ne încadrează într-o normă.

Aș dori să vă contrazic doar printr-un singur exemplu…

 Nu îmi place să spun, dar e temerea mea cea mai mare.

Temere poate fi, nu poate fi convingere, pentru că, vă dau exemple, prin care generația tânără nu îi lasă pe decidenții de acum să facă greșeli.

 Cum?

Prin implicare, e simplu. Ei au început să se implice în spațiul public, în partea civică, prin ONG-uri și acțiuni. Cel mai încântător este – e ca în business – ei au văzut că trebuie să facă o tranziție, o schimbare de mentalitate, o infuzie de tinerețe, ca să nu moară. Uitați-vă la Râmnicu Vâlcea, pe platforma creată la municipiu, de președinta Claudia Banu, cu o infuzie de profesiona­lism, tinerețe și determinare, a reușit să schimbe dramatic fața organizației. A contat foarte mult că ea a fost, practic, liantul între vechii liberali, vechii oameni, care făceau parte din organizația municipală și infuzia de speranță, de inovație, de tinerețe. Trans­fu­zia asta poate fi o rețetă, iar rezultatul, un succes.

Cred ce spuneți și sunt unul dintre cei care o admiră pe doamna Banu, pentru implicarea ei în politică, de care nu avea nevoie ca persoană sau ca familie. La Paris, am lucrat cu tinerii studenți, reuniți într-o organizație a studen­ților din diaspora și o asociație de elită – Fundația Cezar. I-am întâlnit pe foarte mulți dintre lideri, cea mai mare dorință a lor fiind să se întoarcă în România. Toți lucrau în Franța, toți lucrau în cercetare, toți absolviseră acolo, dar toți voiau să se întoarcă acasă.

Dacă au la ce să se întoarcă. Sau dacă idealurile, profesia pe care o au acolo, standardele, le pot continua acasă. Și este o direcție asta, vrea statul român să își aducă expații acasă sau nu? Vrea statul român să se dezvolte sau nu? Dumneavoastră spuneați de Paris, eu vă spun de Frankfurt. În 2019, Frankfurt a fost capitala industriei textile, din Europa. Am fost invitat acolo, la o dezbatere, pe tema perspectivelor dezvoltării indus­triei textile 2020-2035. Germania, statul gazdă, împreună cu Franța, cu statele puternice ale Europei, dezbăteau evoluția și perspectivele industriei texile, iar acțiunile pe care le fac, pe execuția bugetară 2021-2027, au efecte în 2035. Din dezbaterile acestea am învâțat că asta este optica, dacă vrem să ne dezvoltăm sănătos. Ce facem acum, ca să avem rezultatele dorite, peste zece ani.

 Să o plombăm ar fi bine, dar mi se pare că noi o legăm cu o sârmă și zicem că merge și așa. Și, într-o zi, buff, sare casa în aer, cu noi!

Așa este, sare casa în aer și nimeni nu este vinovat!! Ge­ne­rația tânără însă, dorește ca lucrurile să se întâmple după un plan strategic bine gândit, vizionar și proiectat spre o reală dezvoltare. Generația tânără vrea fapte.

 Și cine le deschide ușa, cine le creează condițiile în țară?

În țară, au creat niște condiții multinaționalele, de exemplu,­­  ­i-au structurat, au creat o eta­pi­zare a profesionalismului. În schimb, în politică, suntem dezastru!!

 Aș fi vrut să fie ultimul capitol pe care îl discutăm.

Însă, oameni despre care am auzit că ar fi învechiți politic sau cu mentalități politicianiste tradițio­na­le, că își păstraeză aceleași metehne, se dovedesc a fi flexibili. Se dovedesc a fi oameni care încearcă să se reorienteze.

 Știți ce zic oamenii care ne ur­mă­resc acum? Care sunt ăia? Dați-mi exemple, din țară și de la Vâlcea!

La Vâlcea e Cristi Buican, președintele Partidului Național Liberal, care a impulsionat și a încurajat organizația municipală să se restructureze, să se re­brandu­isacă.

 Pe cuvânt de onoare că nu sunteți subiectiv?

De ce aș fi subiectiv? Eu am venit în PNL Vâlcea acum șapte luni și am avut discuții cu doamna Banu și cu domnul Buican. Discuția m-a făcut să înțeleg dorința de schimbare a mentalității și a modului de a face politică în Râmnicu Vâlcea și în județul Vâlcea.

 Mai aveți exemple?

Am multe, din țară. De exemplu, Boc, la Cluj, care a știut să lase mâna de pe partid, pentru că nu este președintele partidului, este doar primar. Și a reușit ca pe oamenii din jurul lui să îi capaciteze, să îi facă să lucreze în folosul cetățeniilor cu o vizi­une îndrăzneață, europeană. Uitați-vă, Clujul, unde este acum și gândiți-vă cum arăta în perioada FUNAR !

 Pentru binele orașului, da. Mai avem?

La Oradea, Bolojan, care a făcut dintr-un oraș  inexistent și prăfuit un exemplu și modelul municipiilor din toată România. Dacă cineva vrea să învețe să atragă fonduri europene sau să aibă un plan de dezvoltare urbanistic, se duce la Ilie Bolojan, care îl va învăța cum să dezvolte un oraș.

 Nu știu foarte bine, dar eu am fost la Oradea, de curând, am stat câteva zile și, ceea ce este uimitor – nu luminile pe fațade, pe care le văd toți, nu dez­voltările de periferii, pe care le-a făcut Bolojan sau resistematizarea centrului – ci o anumită stare de spirit, în oraș, în care oamenii au început să se recunoască între ei, ca oameni, ca și concetățeni.

Da, așa este, a început să fie un reper. O experiență a mea, eu am fost student la Sibiu. Când m-am dus acolo, in 2006, dacă te prindea ploaia în centru, îți trebuiau cizme de cauciuc (în centrul acela, pietonal). Viziu­nea, conjunctura și determina­rea au făcut ca, în zece ani, Sibiul să devină un reper de dezvoltare urbanistică. Prin ce? Prin două lucruri foarte simple, au avut un om hotărât si cu viziune la conducerea urbei, a reușit să devină capitală cultura­lă europea­nă și oraș turistic, dar a devenit și oraș industrial, într-un singur mod – au decis să investească în aeroport. A fost o gândire pe termen lung care, acum, dă roade.

 Eu nu pot decât să îmi aduc aminte că, în 2008, cînd am candidat la primărie, unul dintre punctele importante ale programului meu era construirea unui aeroport mic, la Râmnicu Vâlcea, care să atragă turiști, să umple stațiunile. Nu îmi aduc minte să fi fost vreunul care să nu mă fi luat în râs.

Știți cum este? Așa m-au luat și pe mine în râs, cu lâna. Printre primele mele proiecte de cercetare, la Râmnicu Vâlcea, a fost să îi găsesc o întrebuințare lânii, care se aruncă, în România. Dacă vorbeam cu cineva și îi propuneam ca lâna să intre în construcții, ca fonoabsorbant, ca izolație, râdea de mine, îmi spunea „Du-te, băi, de aici, asta făceam în 1986”. Am continuat și, după trei ani de studii și de teste, s-a dovedit că proiectul a fost de succes, am brevetat această lână, de la oile țurcane. Dar, cel mai important este că, dintr-un simplu izolator sau fonoabsorbant, a devenit un purificator de aer, care elimină și compuși organici, din încăperi.

Într-o companie vâlceană se năștea un astfel de proiect.

În condițiile în care și județul Vâlcea are mulță crescători de oi, care aruncă lâna. Dar Sibiul, Clujul, Constanța, Iașiul, au fost județe care au făcut conferințe pe baza acestei cercetări și am reușit să ajungem la Frankfurt, la cel mai mare târg de textile. Adică, lucruri luate în derâdere, au ajuns să fie luate în serios, pentru că sunt mode­le de dezvoltare. Este adevărat, unii spun că avem nevoie de căi ferate și de autostradă, ca să ne dezvoltăm, iar un aeroport sau un aerodrom ar fi ceva prea mult. Dar, dacă vrem să ne dezvoltăm, trebuie să ne punem obiectivele astea.

 Dacă noi am gîndi integrat, la nivelul județului Vâlcea, că stațiunile ne aduc profit, că orașele trebuie dezvoltate…

Eu am învățat un singur lucru, de la tatăl meu, mi-a zis așa: „Pe unde te duci, să lași ceva în urma ta. Că vrei să faci politică, că vrei să faci profesia pe care ți-ai ales-o, că îți faci o familie, lasă ceva care să bucure și după ce nu mai ești tu. Pentru că, altfel, este păcat să fii doar trecător, într-o poziție”. Și, din poziția politică în care el a activat, faptul că s-a zbătut atât de mult, in acea perioada, să aducă pârtia de schi și să facă investiția de la Voineasa, înseamnă o perspectivă turistică, înseamnă vizune de dezvoltare, care, nici până la ora actuală, nu este continuată și fructificată.

 Nu este luată în serios, ca o oportunitate uriașă de afaceri.

Exact.

 Aeroportul ar fi trebuit să fie lângă, să vină turiștii elvețieni să schieze, din pasiune, la Voineasa.

Nu aveți idee câți oameni din județul Vâlcea schiază și consideră schiul un sport accesibil, acum. Și gândiți-vă cât este de izolat 1. Pentru că nu avem o infrastructură care să ne permită să ajungem mai repede acolo 2. Spațiile de cazare și dezvoltarea urbanistică a zonei care nu există. Cu aceste două probleme rezolvate… pot veni și tu­riști din Elveția, nu e greu să ate­rizezi la Sibiu și apoi să îți petreci vacanța de iarnă la Voineasa…

 Mi-a plăcut foarte mult discuția cu dumneavoastră, vă propun să reveniți, să luăm la puricat județul Vâlcea, politica vâlcea­nă, administrația din Vâlcea. Mi se pare că județul ăsta e condus de oameni care cred că nu vor muri niciodată, care nu au sentimentul poste­rității lor, care sunt într-o concurență – care moare cel mai bogat și trebuie să acumuleze pentru generațiile urmă­toare.

Eu vă mulțumesc pentru invita­ție. Ce vă pot promite este că tinerii din generația din care fac parte, indiferent că sunt sau nu implicați în viața politică, nu îi vor mai lăsa pe oamenii care au administrat greșit țara, județul, orașul, să continue în același ritm. Și ei trebuie să fie presați să ducă destinele oamenilor la standardele la care noi pretindem că vrem să fim, la standardele adevărate.

 Și eu vă mulțumesc că ați venit și chiar vă mai întreb o dată – mi-a plăcut foarte mult imagi­nea aia a centrului Sibiului, în care trebuia să mergi cu cizme de cauciuc, iar acum știm cu toții că e un loc binecunoscut, în Europa. Credeți că România, metaforic vorbind, ar putea avea șansa centrului Sibiului?

România este, astăzi, centrul Sibiului de acum 12 ani dar, cu siguranță, după acești patru ani, cu o conducere liberală, va începe să devină reper turistic, pentru Europa.

 Cu toate consecințele benefice despre care ați vorbit în cazul Sibiului. Eu vă mulțumesc, încă o dată.

Exact. Și eu vă mulțumesc mult pentru invitație.

Un interviu realizat de Silviu Popescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *