VIDEO Curierul de Râmnic | Marcian Petrescu: eu nu abordez un standard de blues… încerc să cânt în maniera mea

138 0

Marcian Petrescu este o perlă a blues-ului românesc. Bine șlefui­tă, ea produce o muzică de o calitate superioară. Un muzicuțist de primă mană. Un intellectual rafinat, un om deschis, șarmant,, un inovator în tehnica muzicuței, Marcian Petrescu este de mai bine de un deceniu un simbol al blues-ului românesc.

Ne-am bucurat nespus că a acceptat să acorde acest interviu.

Cătălin Statie, Corina Enache

 

Cătălin Statie: Alături de Corina Enache,Curierul de Râmnic, îm­pre­ună cu Marcian Petrescu

 Cătălin Statie : Ai venit fără „Trenul de noapte”? Sau ai pierdut trenul de noapte și… cu autobuzul la Brezoi?

Marcian Petrescu: Nu, am venit cu Vali Vătuiu, cu mașina. Nu, fără „Trenul de noapte” de data asta, pentru că am mai fost la Brezoi și cu „Trenul de noapte”, urma să venim anul ăsta să aniversăm 20 de ani, dacă se ținea festivalul.  Ăăă … Guvidu a zis că nu e momentu’, mă rog … Și până la urmă mă bucur că Răzvan Mugescu este un om foarte insistent și nu s-a lăsat doborât, deși e clar că nu este foarte ușor ce a încearcat el să facă el aici, și destul de din scurt.

 Corina Enache: Da, da, da, da

Marcian Petrescu: … mai ales în demența în care suntem, că nu s-a știut exact ce și cum și ce reguli se aplică și ce nu e voie și ce e voie. Mă rog, nu mai contează.

 Corina Enache: Nebunie…

Marcian Petrescu: Și am venit de data asta, am venit cu băieții să cânt alături de prietenul meu Mike Godoroja, cu care am și cântat în Blue Spirit cu ani în urmă. Și acuma, invitat așa, la vreo câteva piesulici. O să vedem ce se întâmplă pe scenă în seara asta, că niciodată nu-i la fel, ceea ce-i bine.

 Cătălin Statie: Da…

Marcian Petrescu: Așa. Și, nah, ce să zic, mă bucur că sunt aici la Brezoi, mă bucur că ne-a lăsat și vremea în pace, pentru că …

 Cătălin Statie: Că am venit noi, de-aia, am venit cu soarele.

Marcian Petrescu: Da, Vătuiu are o vorbă, cică: „bă, nu știu cum se face, bă, da când vine Marcian undeva, se oprește ploaia”. Zic, bă, nu-i chiar așa valabilă universal treaba asta, dar, mă rog, am avut noroc. În orice caz, culmea este că am fost săptămâna trecută aici cu colegul meu Mihai Tacoi, chitaristul, cu formula noastră acustică, cu STORYTELLERS, și a fost destul de ploioasă treaba. Și luni, lunea asta m-am uitat în prognoză și zicea că o să fie cald, furmos și o să fie 36 de grade. Și după aia, în 2-3 zile s-a schimbat prognoza. Dar, mă rog, e bine că acuma e plăcut, frumos, nu-i nici frig, e ok, e frumos aicea, și văd că e destulă lume.

 Cătălin Statie: Îți plac colabo­ră­­rile…

Marcian Petrescu: Oricând, cu mare plăcere. Dacă sunt oameni ok și dacă știu ce vor. Așa s-a întâmplat, de exemplu și cu Marcel Pavel, când am cântat în 2006, am făcut piesa aia cu el și cu Lavinia. Toată lumea a zis: „Bă, da’ ce-i asta?”. „Păi ați ascultat piesa?” „Nu.” „Păi atunci ascult-o, și dup-aia mă întrebi de ce am făcut chestia aia!” Și au zis: „Da, e interesant!”.

După aia am mai făcut asta cu 3 Sud Est în 2014, adică, nah … Am cântat și cu muzicieni de folk, am cântat cu niște băieți din Craiova, Craiova Independent Artists, hip-hop, și la fel a fost o chestie: „Pă­cat, piesa aia nu se poate da pe radio, că are niște aluzii la niște buruieni anume și care nu trebuie menționate.”

 Cătălin Statie: Da, da, la co­ceni de…, da

Marcian Petrescu: Da, și în orice caz, a fost, ă…, oricând co­la­bo­rez cu mare plăcere, mai ales cu oamenii cu care am mai cântat. Nu știu, unii sunt așa, un pic reticenți, au impresia că eu nu sunt abordabil. De ce, nu știu.

Cătălin Statie: Da, după față așa e, dar după cum se vede acuma, nu.

Marcian Petrescu: Trebuie să mă bărbieresc mai des, din cauza asta.

 Cătălin Statie: Nu, că nici eu nu mă bărbieresc, stai liniștit. Și fața mea dacă te uiți la ea … Eu dacă intru pe la un funcționar public, ăla dă în bâlbâială prima dată și după aia: „Ce doriți?” Știi, cam așa e.

Marcian Petrescu: Da, da. Eh, în orice caz, apropo, să zic și un banc apropo de „Guvid”:

Cică se duce un tip și spune: „Băi, am impresia că am Covid-19.”

„Aoleu, cum așa?”

„Bă, am fost la un prieten, am gustat niște struguri de la Supermarket, să moară Bibi, n-au nici un gust.”

 Cătălin Statie: Ha, ha, bancul ăsta a circulat și cu roșiile.

Marcian Petrescu: A, mă rog, da, nu mai contează, că e la aceeași chestie. În orice caz, e frumos aicea, și mă bucur că se întâmplă ceva, acuma, cât o să se mai poată, că, la ce demență este, parcă văd că ne-nchid ăștia iarăși, ne izolează.

 Cătălin Statie: Nu vreau să spun, suntem ziariști, avem acces la informații, n-are rost.

Marcian Petrescu: Da …

 Cătălin Statie: Spunem după interviu … Planuri de viitor? Album? Plecare afară? Concerte afară?

Marcian Petrescu: Nu, afară nu mă interesează să plec pentru că afară, în general, piața este ocupată cam peste tot.

 Cătălin Statie: Peste tot e ocu­pa­tă piața.

Marcian Petrescu: Da’ nu, nu e neapărat. S-ar putea să fie la un moment dat, poate la anu’, să vedem după ce se termină cu demența asta, dacă, nu știu când se va termina clar, și o să se poată circula la fel de ușor și asta … Ăăă … s-ar putea să fie vreo câteva chestii, dar nu mă prea interesează să mă duc foarte mult p-afară pentru că acolo, una că piața-i ocupată și, o chestie foarte ciudată, în multe festivaluri nu se caută trupe care cântă un pic altfel. Pentru că eu întotdeauna și cu ai mei … eu nu abordez un standard de blues cum este „Țhrill is gone” sau „Pontiac Blues”, nu-l abordez ca Sony Boy Williamson sau ca B.B. King, încerc să cânt în maniera mea.

 Cătălin Statie: Da, da, normal, normal.

Marcian Petrescu: Acolo am observat că pe partea de muzicuță se caută în special trupele care cântă extrem de tradițional, ori Chicago anii ‘50, ori West Coast Blues, ăăă … știu eu, mă rog, Rod Piazza, în maniera aia.

 Cătălin Statie: Eu am scris de Sony Boy Williamson II când am scris în articolul despre tine la Clubul Țăranului când ai urcat pe scenă alături de Totu Rareș și Dean Bowman.  Pentru că o juma’ de an l-am studiat (Sony Boy Williamson II), de asta spun.

Marcian Petrescu: Da, da, eu pot să cânt și așa, dar nu mă prea interesează, pentru că ..

 Cătălin Statie: Da, normal, personalitate…

Marcian Petrescu: Nu neapă­rat, nu, dar, mai e o chestie, în străinătate este adevărat că sunt foarte mulți, cum îi spune, cu ghilimelele de rigoare, „puriști” și în domeniul, în rândul muzicienilor de blues, care încearcă să cânte exact ca ăia, să-i imite pe americani. Într-adevăr, unii dintre ei cântă foarte bine. În România e mai greu să găsești muzicieni din ăștia. Eu pot să spun că sunt o excepție pe muzicuță pentru că asta am demonstrat-o că am putut să cânt și alături de Billy Branch la Tulcea, anul trecut am cântat alături de Kenny Neal, piesa lui, așa … Și lumea întreba „Bă, dar cum poți să faci treaba asta?” Și am spus: „Bă, pentru că eu asta ascult, asta am studiat și înțeleg zeama asta foarte bine și asta mi se pare normal”. Dar alții nu pot să se plieze atât. Si am zis: „Ok, în cazul ăsta, hai să încercăm să abordăm lucrurile altfel. Să le abordăm un pic, cum să zic eu, să le abordăm dintr-o perspecti­vă mai modernă.”

E, asta, din păcate, nu este chiar atât de apreciată. Singurii care sunt apreciați din garnitura asta ultra-modernă, de exemplu este Jason Ricci, care este un muzi­cuțist absolut, cum spune americanul, „mind-blowing” (trad.: care te lasa paf). Și eu l-am vă­zut la Sighișoara anul trecut, într-un context în care el nici măcar nu venise cu trupa lui, venise cu o altă garnitură și a cântat o combinație de New Orleans – funk – jazz – faze d’astea și vreo 2 piese de-ale lui. Dar cu toate astea toată lumea din sală a zis: „Bă, nu știu cum e posibil să scoată chestia aia din muzicuță.” Adică era mai terifiant chiar decât Sugar Blue, care, mă rog, e altă șmecherie, mai melodic, e mai altă treabă. Dar, e, poate că o să vină și Jason Ricci în România cu gașca lui la un moment dat. Erau niște vorbe la un moment dat pentru anul ăsta la Tulcea, dar uite că s-a dus naibii treaba.

E, cu planurile de viitor, încă nu știu ce ne rezervă viitorul. Eu am început să înregistrez niște piese pentru un album pe care, sper, totuși, să-l lansez anul ăsta. Acuma, mă gândesc …

 Cătălin Statie: Te întrerup. Așteptăm invitația.

Marcian Petrescu: Da, fără probleme.

 Cătălin Statie: Dacă nu ne găsești așa, așa, prin domnul Alexandru Șipa ne găsești sigur.

Marcian Petrescu: Nu-i o problemă, nu. Dar, mă mai gândesc dacă să-l lansez anul ăsta.

Cătălin Statie: Sau Mihai Răzvan Mugescu.

Marcian Petrescu: Așa. Dar mă gândesc dacă-l lansez anul ăsta, pentru că logic ar fi să și fac concerte de lansare. Adică, dacă lansez, lansez în noiembrie – decembrie, să vedem ce-o să fie în interior, dacă se va putea cânta. E, ce știu deocamdată este că o să fie 2 cover-uri pe care țineam de ani de zile să le fac după 2 piese de-ale lui Mircea Vintilă. Și am acceptul lui și o să cânte împreună cu mine și o să fie trase spre blues-rock și country.

 Cătălin Statie: Foarte tare. Tocmai am publicat interviul meu și al Corinei Enache cu Mircea Vintilă, aici. Interviu luat de-aici, ca să știi.

Marcian Petrescu: Și vreau să zic că el a spus că o să facem astea 2 piese. Acum am în lucru negativele, orchestrațiile. O să mai fac un cover pe care iarăși mi-l doresc de ani de zile după „Amintire cu haiduci” a lui Vali Sterian, care e o piesă de referință și am vrut s-o fac pentru că în original, aia din ’77-’78, la muzicuță e legendarul Cornel Ionescu.

 Cătălin Statie: Avem înregistrarea. Avem vinilu’.

Marcian Petrescu: Așa. După care este o piesă cu Kenny Neal, dar nu e de-a lui, este o piesă a unei trupe celebre de gospel-soul-blues, Staple Singers, foarte faină. Este o piesă de care eu mi-am readus aminte la un moment dat urmărind un film cu Bill Murray. O comedie, ”Moștenire cu bucluc” se numește, absolut genială și mi-am adus aminte de piesa asta. Zic: „A, da.” Am introdus-o în repertoriu, am testat-o, reacția a fost foarte bună. Și când a venit Kenny Neal anul trecut i-am propus: „Hai să facem și noi șmecheria asta împreună.” Și a zis „Ok, pregătește piesa și când este gata trimite-mi negativul, să mă apuc să înregistrez.”, el având avantajul că are studio acasă, deci nu trebuie să umble. După ce se mai liniștește și el cu perioada asta, că, nah, și New Orleans ăla e … nu se știe dacă se va ține festivalul de jazz, e o mare problemă.

 Cătălin Statie: Mare, mare, mai ales la New Orleans.

Marcian Petrescu: Și acuma, o să mai fie niște compoziții, am găsit 2 texte geniale: unul de-al lui Constantin Tănase, care se potrivește cu situația politică; și am mai găsit un text de-al … nu mai știu al cui este, dar, tot așa, un text de satiră din asta care se mulează perfect pe metrică de blues, și o să iasă o chestie foarte nostimă. Și o să mai fie vreo 3 compoziții de-ale mele, dar alea încă sunt în stadiu de schiță. Deci o să fie un album, o combinație, nu știu exact când o să iasă, dacă o să iasă anul ăsta, sper din tot sufletul.

 Cătălin Statie: Și la lansare venim și noi.

Marcian Petrescu: Se va numi, în principiu, „După 20 de ani”, pentru că aniversez 20 de ani anul ăsta, de „Trenul de noapte”. E, și-acuma ‘om vedea ce-o mai fi. Nu știu. Nu vreau să privesc chiar atât de în viitor, pentru că, știi cum e, câteodată nu mai vezi suficient de bine.

Rep: Mulțumim mult, Marcian!

Marcian Petrescu: Cu mare drag! Și să ne reîntălnim cu bine.

Un interviu realizat de Cătălin Statie și Corina Enache

Articole asemănătoare

La Mulți Ani, Maestre!

Postat de - 30 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterAstăzi, Maestrul Dinu Săraru,  binecunoscut scriitor român și excepțional animator al vieții cultural-artistice din țară, împlinește admirabila vârstă de 88…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *