O NOUĂ AVENTURĂ MANAGERIALĂ
Prin luna ianuarie a anului 2005, Primarul Mircia Gutău mă invită în biroul Domniei Sale, unde l-am găsit și pe Ion Cercel, fostul meu director în perioada comunistă și consilier municipal din partea Partidului Socialist. Nici una nici două, primarul mi-a propus să ocup postul de director la societatea de distribuție a apei, Aquarim S.A., din subordinea Consiliului Local. Am fost teribil de surprins. Sigur, m-am gândit imediat că funcția de director al unei unități subordonate era incompatibilă cu postul de consilier local și că propunerea masca dorința ca eu să dispar din forul municipal. În plus, primarul mi-a atras atenția asupra faptului că, în ultimul an de zile, se perindaseră 5 directori la această societate comercială, care, pe rând ca la moară, fie au renunțat, fie au fost destituiți, fie au provocat reacții sindicale radicale. Domnia Sa spunea că majoritatea tulburărilor se petrec din cauza unui cuplu toxic P.D.-ist, format din ing. Cristian Jianu și ing. Roxana Iovan. Odată cu întregul său sprijin, mi-a promis și că îi va retrage pe aceștia de la Aquarim. Până de curând, competiția în care fusesem angrenați amândoi avusese accente cam ascuțite, așa că e normal să-mi fi trecut prin cap că se dorea să fiu al șaselea director al Aquarim-ului care-și frȃnge gâtul în foarte scurtă vreme. În fine, m-am scuturat de asemenea gânduri negre, fiindcă mi-am dat seama că, fiind un primar destoinic, Mircia Gutău dorește ca, odată și-odată, lucrurile să meargă bine la această unitate de servicii publice, extrem de importantă pentru locuitorii Râmnicului. Pe de altă parte, cu ani în urmă, condusesem această activitate în mod direct, fiind inginer șef la I.J.G.C.L., așa că am acceptat. Datorită unui orgoliu, în general destul de bine temperat, dar, de această dată, uşor dilatat, i-am spus că voi prelua frâiele conducerii fără modificări, că mă voi descurca și cu cele „două sule în coastă”, deci să-i lase la locul lor pe cei doi intriganți. Ce greșeală! Nu m-am gândit și la faptul că, păstrându-i, vor aștepta un moment propice pentru a mă obstrucționa.
La Aquarim am găsit un adevărat haos. Sindicatul, avându-i printre lideri pe cei doi turbulenți, era cel care dicta politica societății. Nu puține erau firmele și asociațiile de proprietari cu restanţe de plată de luni și chiar ani de zile. Datorită lipsei acute de lichidități, plata salariilor celor 300 de angajați era, de fiecare dată, o mare problemă, similară, din acest punct de vedere, cu cea de la Uzina de Sodă. Am fost obligat să introduc o disciplină de fier și să începem sistarea serviciilor de alimentare cu apă pentru rău platnici. Am îmbunătățit structura organizatorică, modificând nivelele ierarhice, am instalat în funcții de răspundere câțiva salariați conștiincioși și competenți, am introdus un sistem informatic electronizat intern rapid și eficient, am reușit să semnăm contractul de finanțare ISPA cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare pentru cea mai mare investiție edilitară a municipiului de pȃnă atunci, prin care s-au înnoit și redimensionat aproape toate rețelele de apă și canal din muncipiu, în fine am reușit în circa 3 luni de zile să transform societatea comercială într-una care funcționa normal şi eficient.
Aveam treabă până peste cap, când am primit o altă „invitație” la D. N. A. Pitești, de data asta. Normal că m-am conformat și ce să vezi: procurorul care mă „invitase” mi-a arătat o reclamație făcută de un locuitor al Râmnicului, care, nemulțumit de faptul că, în timpul mandatului meu de primar, nu i se restituise un teren intravilan, afirma sus și tare că acel teren mi-l însuşisem eu. O asemenea acuzație aberantă, adusă după mai mult de 5 ani, nu mai întâlnisem. Legea nr. 18/1991 a restituirilor de proprietăți imobiliare, avea foarte multe lacune, neclarități și, din această pricină, în timpul primariatului meu, ne-am izbit de multe probleme. Erau cazuri extrem de încurcate, întortocheate, care cereau mult timp pentru rezolvare. Existau destul de mulți solicitanți care nu aveau acte doveditoare, care nu cunoșteau amplasamentul proprietăților cerute pentru restituire, sau care inventau diferite povești. Fiind foarte ocupat, am delegat conducerea municipală a Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, unui om în care aveam toată încrederea (nu m-am înşelat deloc) și anume viceprimarului Victor Giosan, deci nu mă mai ocupam de restituiri. Acuzația trimisă la D.N.A. era de-a dreptul puerilă, cu atât mai mult cu cât eu nu achiziţionasem nici măcar un m.p. de teren, nici intravilan, nici extravilan. Procurorul de caz m-a întrebat dacă am curaj să declar în scris, pe proprie răspundere, acest lucru. Bineînțeles, i-am răspuns eu și am făcut-o pe loc. După ce i-am înmânat declarația, reprezentantul D.N.A.-ului s-a ridicat și mi-a strâns mâna. Mi s-a părut că arbora un zâmbet ușor disprețuitor, probabil vrând să spună „n-am mai văzut așa un fraier”. Cu aceste două întâlniri față în față cu procurorii anticorupție, descrise mai sus, am încheiat orice altă legătură cu această periculoasă, dar atotputernică instituție. Mă simt obligat să mai spun părerea mea, si anume că, într-un stat cu adevărat democratic, trebuie să existe un echilibru perfect al puterilor, fără atotputernicii.
Trebuie să recunosc, din nou, că, în primul meu an de directorat, așa cum promisese de la bun la început, am colaborat foarte bine cu primarul. Această simbioză s-a întrerupt brusc, când a explodat o bombă. Mircia Gutău a fost arestat! DNA-ul a invocat un flagrant și primarul și viceprimarul Dicu au fost reținuți de Procuratură. Această întrerupere brutală a administrării orașului a fost o perioadă destul de tulbure și neprielnică oraşului.
În continuare, am să-mi exprim o părere personală, care cred că explică în mare măsură cele ce s-au întâmplat în România (foarte posibil și la Râmnic), timp de mai mult de un deceniu. Corupția înflorise și se întinsese tentacular de sus în jos și de jos în sus. Drept urmare, conjunctura generală favoriza acțiunile în forță ale procuraturii, multe din ele la limita legalității. Între președintele Traian Băsescu, cu fățișe tendințe dictatoriale, și primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, apăruseră fricțiuni ireconciliabile. Cel mai dibaci om politic al momentului, uns cu toate alifiile marinărești și nu numai, a gândit cum își poate aservi întreagă clasa politică pentru a se face auzită doar o singură voce. A numit la șefia principalelor departamente ale Ministerului Public numai oameni care-i ascultau cu sfințenie ordinele și le-a consolidat legătura cu altă mare și veche slăbiciune a Domniei Sale, poliția secretă. În scopul intimidării clasei politice și pentru a nu fi acuzat de partizanat, nou constituitul binom sau trinom sau cum s-ar numi el, a primit dispoziția să aresteze doar pe baza „unor suspiciuni rezonabile” (!) cât mai mulți politicieni de pe întreg eşicherul politic, fără ca cineva să-şi facă procese de conștiință. Tot în scopul trimiterii la colț a politicienilor, a înființat Agenția Națională de Integritate, o ciudată instituție creată la sugestia Monicăi Macovei (apropo, această fostă şi temută procuroare comunistă a făcut în permanenţă propagandă anti-romȃnească), inexistentă în statele cu democrație consolidată. A.N.I. avea ordin expres de a găsi ac de cojocul fiecărui ales din România.
Adevărul este că manevra i-a reușit! În doi-trei ani de zile, mai toată lumea mânca din palma Președintelui, ba îi mai ridicau și osanale pentru asta. Societatea civilă, care ura visceral clasa politică (!), se entuziasma la orice zăngănit de cătușe. Mă tem, însă, că începusem să semănăm din ce în ce mai mult cu un stat polițienesc, escamotându-se scopul principal al unei guvernări şi anume progresul și bunăstarea cetăţenilor ţării. Rezolvările unor promisiuni de acest fel (vă amintiţi de „să trăiţi bine”?) nu puteau fi aflate chiar de le căutai cu lumânarea lui Diogene.
La Râmnicu-Vâlcea, conducerea cu mână de fier a lui Mircea Gutău a rămas în mȃnuţele lui Vali Monceanu. Vali era un politician versat, alunecos, știa să iasă deasupra precum untdelemnul în situații dificile, dar edilului șef al unui municipiu îi sunt necesare cu totul și cu totul alte calități.
Eu mi-am văzut conștiincios de treabă, câștigȃnd pe zi ce trece adeziunea revoluţionarului sindicat al Aquarim-ului. Procesul primarului se prelungea și absența sa se apropia de limita celor 6 luni prevăzute de lege, după care trebuiau organizate noi alegeri. Sigur, toată lumea se foia, ba chiar începuseră pregătirile pentru astfel de eveniment. La liberali, apăruse o nouă „steluță”, secondantul președintelui Emilian Frâncu, vechea noastră cunoștință și fost fin (între timp divorțase, deci nănăşia noastră nu le-a fost de bun augur), Ion Nicolae. Nu știu cum de ajunsese în grațiile lui Emilian Frâncu, dar, la insistenţele lui, liderul județean liberal a comandat un sondaj de opinie, așa-zis, profesionist, pentru a desemna candidatul P.N.L. la probabilele alegeri anticipate. Mi-am permis să accentuez „așa-zis”, nu fiindcă sondajul n-ar fi respectat toate canoanele, însă se șoptea, că „steluța” apărută de curând la P.N.L.-ul vâlcean, umblă după studenții Facultății de Sociologie din Craiova, care efectuau interviuri pe teren, momindu-i cu diverse chestii pentru a schimba datele reale culese. Nu știu cât e de adevărat, fiindcă, oricum, am ieșit pe primul loc între peneliștii preferați de râmniceni pentru o eventuală candidatură.
În același timp, se zvonea că Partidul Democrat, probabil la sugestia lui Mircia Gutău, pregătea candidatura soției sale, Mariana Gutău. Isteață idee, fiindcă noua candidată se putea bucura de simpatia fanilor soțului său și, deci, devenea un competitor foarte solid.
Toate aceste vȃnzoleli de suprafață s-au stins, datorită faptului că Mircia Gutău s-a prezentat la post la limita perioadei stabilite în lege. Au fost totuși ceva urmări. Din momentul reîntoarcerii, primarul nu a mai avut aceeași deschidere față de societatea din subordinea Primăriei, pe care o conduceam. Comportamentul Domniei Sale față de mine dovedea, în opinia mea, o anumită ranchiună, deși nu știu să mă fi făcut vinovat cu ceva. M-am gândit că fusese deranjat de faptul că, în perioada când lipsise, se vehiculase ideea posibilei mele candidaturi pentru Primărie, dacă Domnia Sa nu se reîntorcea la timp. Dar oare era vina mea?
Drept urmare, au început controale peste controale, toate conduse direct sau indirect de Ion Ghibirdic, șeful economic al Primăriei. În câteva cuvinte, am să explic cine era acest funcționar. Îl cunoșteam de mai mulți ani, fiindcă-mi fusese subordonat la O. C. L. P. P.-ul fostei I. J. G. C. L, unde făcea impresia (oamenii se mai pot și înșela) unui salariat la locul lui. În 1999, I. Ghibirdic era pe punctul de a fi restructurat din postul de controlor financiar de la Curtea de Conturi din Vâlcea. Căutând un șef pentru nou înființata Direcție de Taxe și Impozite Locale, am comis eroarea de a-l angaja. Greșeala mea nu avea legătură cu priceperea angajatului. Din punctul meu de vedere, problema acestui om era caracterul. În ciuda sfaturilor primite de la colaboratori și de la colegi de partid, l-am numit într-un post bine retribuit și de mare răspundere, deși am aflat ulterior că deja făcea pe ascuns propagandă electorală în favoarea principalului meu adversar, Traian Sabău. Ce interes avea? Nu știu să răspund. De unde știu? De la subordonații direcţi ai Domniei Sale, care rămăseseră loiali.
Deoarece toată viața am fost educat și obișnuit să lucrez respectând normele, regulile și legile, impusesem și salariaților Aquarim-ului același regim. Așa că I. Ghibirdic, cu toate talentele lui de controlor financiar trimis să găsească neapărat o defecțiune în activitatea societății conduse de mine, n-a găsit nimic. Și totuși, ce motiv de şicanare a inventat? Că, în ziua plății salariilor personalului, scoteam bani din toate conturile firmei pentru a face față acestui deziderat primordial. Era o procedură foarte legală. Cea mai importantă datorie a unui agent comercial este plata salariilor angajaților. Era normal să procedeze așa o societate comercială care nu dispunea de lichidități, deşi avea de încasat valori uriașe de la nenumăraţi restanțieri.
Concomitent cu aceste controale, în opinia mea, neavenite, cei doi răsculați de serviciu, trecuți în adormire pentru o bucată de timp, au reînceput cu mizeriile. Între primar și conducerea unei unități economice subordonate trebuie să existe conlucrare, colaborare, nu difidenţă sau şicanări, așa că, după ce am judecat la rece, mi-am înaintat demisia din postul de președinte director general al S.C. Aquarim S.A. Luarea acestei decizii a avut încă un motiv, și anume reactivarea vechilor racile de natură medicală care încercau din nou să mă pună pe butuci.
