Sebastian Fârtat rămâne Prefect de Vâlcea

1052 0

Sebastian Fârtat rămâne în continuare Prefect al Județului Vâlcea, acesta fiind susținut de Partidul Național Liberal și de premierul Florin Cîțu, care e de părere că nu există niciun motiv pentru a fi înlocuit, chiar dacă discuțiile cu partenerii de guvernare nu sunt tocmai în parametrii optimi.

Una din primele măsuri ale noului guvern, pentru acest început de an, este proiectul de HG ce vizează schimbarea de prefecți și subprefecți. Având în vedere că este vorba de reprezentanții Guvernului în teritoriu, aceștia sunt schimbați o dată cu noul Executiv. Negocierile au avut și încă au loc între PNL, USR și UDMR, în funcție de cum s-au negociat posturile.

Deocamdată, schimbarea prefecților și a subprefecților la nivel național stagnează datorită neînțelegerilor de la vârful coaliției aflate la putere.

În ciuda mai multor runde de negocieri de până acum, liderii celor trei formațiuni politice nu au ajuns la un consens. La nivel național, împărțirea funcțiilor se face pe baza unui algoritm conform căruia, PNL are prima opțiune, secondat de USR PLUS și UDMR. Astfel, liberalii ar urma să numească prefecți în 23 de județe, USR PLUS în 14 și UDMR, în 5 județe. De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS un număr de 28 și UDMR, 10.

Fârtat va fi ajutat de un subprefect propus de USR PLUS.

• K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *