Vâlcea regăsită – Hotelul Băilor, Olănești

869 0

“Dr. Ion Puțurianu a făcut numeroase investigații și experimentări privind calitățile terapeutice ale apelor minerale care, peste ani, vor fi comunicate într-o carte intitulată: “Efectele fiziologice și terapeutice ale apelor din stațiunea Olănești” (Craiova, 1910). Întrucât posibilitățile de cazare ale bolnavilor în Olănești erau reduse, medicul cerecetător s-a văzut nevoit, pentru a trage concluzii privind eficiența apelor, să le îmbutelieze și să le trimită în alte localități.

Rezultatele terapeutice obținute l-au determinat pe Ion Puțurianu să înceapă, în 1905, construirea sanatoriului numit pe atunci “Hotelul Băilor”, azi Vila nr. 20 (pavilionul prof. dr. Marius Sturza). Clădirea a fost înălțată după proiectele întocmite de Otto Heselmann, Arghirescu, Vellot, Cicerone Petrescu, realizatorii fiind Carol și Serafim Rovelli. Terminat în anul 1912, sanatoriul avea ca anexă un restaurant și o uzină electrică. În primii ani ai deceniului al doilea al secolului nostru, acest sanatoriu era cotat o excepție în țară, mai ales datorită condițiilor de cazare pe care le oferea: “camere mari mobilate cu un confort englezesc, calorifer pentru toată clădirea, ventilațiune, instalațiune de lumină electrică, apă, sală mare interioară pentru teatru, ascensor electric,(…), iar desupra celor trei etaje acoperișul transformat într-o imensă terasă”. De asemenea, la parter avea laborator de analize chimice, biologice, bacteriologice (unde lucrau dr. I. Puțurianu și dr. Gh. Militaru), instalație de electroterapie, hidroterapie, raze Roentgen, unde se făceau “electroterapie, masoterapie, kineziterapie și tratamente cu ape minerale din Olănești, Căciulata sau ape străine”.[…]

Începând cu 1936, coordonarea activității balneoturistice în Olănești s-a făcut de către Comitetul Oficiului Local de Cultură și Turism care avea în frunte un medic, iar ca membri primarul comunei, inginerul silvic al zonei, medicul dispensarului, reprezentantul proprietarilor de hoteluri și pensiuni, reprezentanții comercianților etc.

Această formă de organizare care a vizat și de fapt a dus, pentru vremea respectivă, la modernizarea stațiunii, a determinat valorificarea în mai bune condiții a potențialului balnear local, contribuind, totodată, la obținerea unor importante beneficii economice pentru Societatea “Olănești S.A.”. În subordinea acestui comitet se găsea și cercetarea științifică desfășurată de câțiva medici și chimiști români care au elaborat, în perioada interbelică, peste 100 de lucrări științifice, multe dintre ele fiind prezentate la diferite congrese internaționale și publicate în revistele de specialitate ale timpului. Aceste studii științifice, asociate cu observația clinică asupra miilor de bolnavi tratați la Olănești, au creat premisele pentru stabilirea modului de acțiune a apelor minerale, precizarea indicațiilor principale și secundare, ca și contraindicațiile acestora.” Catrina Sergiu Costel, Catrina Veronica- “Băile Olănești”

 

Credit foto: europeana.eu

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *