Deputatul Cristian Buican – O nouă propunere legislativă, ce apără drepturile producătorilor

401 0

Deputatul PNL, Cristian Buican, Secretar al Camerei Deputaților, este unic inițiator al adoptării, în procedură de urgență, a propunerii legislative privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. La elaborarea propunerii au participat specialiști din Ministerul Agriculturii și au fost consultate principalele organizații ale producătorilor agricoli și din industria alimentară. Consultarea și elaborarea propunerii legislative au constituit sarcini complexe întrucât aceasta este prima reglementare de pe piața românească a raporturilor dintre furnizorii de bunuri agricole și alimentare și cumpărătorii comercianți ai acestora. Existența pe piață a unor practici anticoncurențiale și inechitabile față de producători, folosirea neloială în anumite ocazii a forței de negociere mult mai mare a lanțurilor de retail au generat, nu doar nemulțumire în rândul producătorilor și al consumatorilor direcți, ci și distorsiuni în lanțul de producție, comercializare, consum. În ultimă instanță, cetățeanul a fost afectat în diferitele sale calități de producător, de lucrător, de consumator. Uniunea Europeană însăși  a recunoscut că aceste practici neloiale, bazate pe marea diferență de forță de negociere a actorilor din piață, trebuie să fie eliminate și în țările care, ca România,  nu au o legislație specifică. Din aceste motive a fost emisă DIRECTIVA (UE) 2019/633 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar a cărei transpunere în legislația națională trebuie făcută până la 1 mai 2021.

Situația contractelor dintre furnizori și cumpărătorii comercianți reprezintă în sine o importantă problemă socială, accentuată după accederea României în Uniunea Europeană, problemă pe care diversele guverne au ezitat să o rezolve printr-o reglementare judicioasă. În ce ne privește, am avansat ideea acestei reglementări anterior adoptării directivei europene, dar trebuie să recunoaștem că apariția acesteia ne-a facilitat demersul ulterior și a fost un argument puternic pentru solicitarea și aprobarea adoptării propunerii legislative în procedură de urgență.

Prin adoptarea acestei propuneri legislative sunt apărate drepturile producătorilor, cumpărătorilor comercianți și consumatorilor respectându-se în mod echitabil, interesele fiecăreia dintre părți. Această lege este exemplară în sensul că răspunde așteptărilor societății românești de a adopta o legislație națională care, respectând obligațiile europene, să fie în interesul cetățenilor. Adoptând legea răspundem în același timp solicitărilor Uniunii prin Directiva 663/2019.

 

Deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *