Demersurile liberarilor în obţinerea fondurilor europene

651 0

Începând cu data de 1 iunie 2020, datorită rezultatelor bune obţinute şi a trendului descendent, România intră în faza a doua a măsurilor  de relaxare. Deputatul Cristian Buican  susţine că este meritul majorității covârșitoare a românilor care a respectat regulile de conduită sanitară şi le mulţumeşte pe această cale, dar şi datorită modului în care guvernul PNL a gestionat, până în prezent, criza COVID-19. În continuare măsurile sanitare  trebuie respectate cu strictețe, astfel încât tot ce s-a obținut până acum să nu fie anulat. Guvernul liberal este interesat, în primul rând, de sănătatea populației, dar și de reluarea activității economice în condiții de siguranță.

Guvernul liberal a anunţat încă de la început că pentru a trece peste această perioadă economică complicată vor fi folosite fonduri proprii şi fonduri europene. Prioritatea principală este protejarea cetățeanului, motiv pentru care este nevoie de un program economic care să ducă la reconstrucția economiei naţionale. Timp de șase ani, 2014 – 2019 , guvernele PSD au atras doar o treime din fondurile europene structurale și de coeziune alocate României din Bugetul Multianual al Uniunii Europene 2014 – 2020. Acum, totul revine în sarcina guvernului PNL să atragă, în timpul rămas, restul de două treimi din bani.

Deputatul Cristian Buican susţine că România va utiliza fondurile europene prevăzute în planul de redresare economică pentru Europa în mod responsabil.  Statul român a reuşit să negocieze la Bruxelles un pachet foarte mare, al 6-lea în Uniunea Europeană. Astfel, România va primi în total 33 de miliarde de euro, dintre care 19 miliarde fonduri nerambursabile. Guvernul îşi propune să atragă toți acești bani și să îi folosească eficient pentru că economia românească are nevoie de investiţii, lucru ce va genera beneficii pentru angajații români, dar şi pentru companiile româneşti.

Până acum, guvernul PNL a atras fonduri europene substanțiale pentru combaterea pandemiei: 300 de milioane de euro pentru plata șomajului tehnic, 350 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, 225 de milioane de euro pentru sprijinirea a peste 1 milion de români aflați în situații defavorizate sau risc de sărăcie, 20 de milioane de euro stimulente pentru medicii aflați în prima linie, 682 de milioane de euro pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De asemenea, a fost alocat un buget de aproximativ 500 milioane de euro din fonduri europene pentru înființarea de rețele noi de distribuție a gazelor naturale în localitățile din România.

„În doar 6 luni, guvernul PNL a recuperat întârzieri de ani de zile pentru că PSD a eşuat să le facă în 6 ani. Încă de la începutul săptămânii acesteia am depus un amendament la comisiile parlamentare din cadrul Camerei Deputaţilor care au în dezbatere proiectul de lege privind modificarea şi completarea  Ordonanţei de Urgenţă nr. 80/2019 în domeniul fondurilor europene. Prin acest amendament propun o formă de facilitare a proiectelor din program şi evitarea posibilelor blocaje de implementare, dat fiind faptul că  din cauza pendemiei de coronavirus multe întreprinderi se pot confrunta cu o lispsă de bani, iar adevăraţii beneficiari, cetăţenii români, au nevoie ca proiectele să fie finalizate” a declarat deputatul Cristian Buican.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *