“Jocul singur păstrează instinctul realităţii, trăieşte şi se mişcă în realitate. Toate celelalte dogme, morale sau imorale, sunt ţesute în şi din închipuiri.” (din „Isabel şi apele diavolului”)
Mircea Eliade a fost un istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Născut în data de 13 martie 1907 la București, a prezentat încă de la o vârstă fragedă o dragoste pentru cărți care, se spune, l-ar fi îngrijorat chiar pe tatăl scriitorului, care se temea pentru vederea slabă a fiului său.
Familia lui era cu origini din orașul Tecuci din Moldova, în estul României de azi. Tatăl său era ofițer iar mama casnică. A fost un elev studios și a fost coleg de liceu cu alte câteva nume importante ale culturii române: scriitorul și jurnalistul Arșavir Acterian, poetul, scriitorul și regizorul Haig Acterian, filosoful Constantin Noica și criticul de artă Barbu Brezianu.
În adolescență, în afară de literatură, filosofie și istorie, Eliade a fost interesat de științele naturale, chimie și ocultism. În lecturile literare de tinerețe a fost influențat de paginile scrise de Honore de Balzac și de Giovanni Papini. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din București și și-a susținut licența cu o teză despre gânditorul italian utopist Tommaso Campanella.
Opera lui Mircea Eliade este una vastă și diversă. Poliglot, Eliade este autor a peste 80 de volume de istorie a religiilor și de literatură, fiind unul dintre cei mai influenți istorici ai religiilor din vremea sa. Numai în domeniul istoriei religiilor a semnat aproximativ 30 de volume traduse în 18 limbi. Creația sa literară cuprinde 12 romane, cele mai apreciate fiind „Romanul adolescentului miop”, „Maitreyi”, „Noaptea de Sânziene”, „Huliganii”, iar cele mai cunoscute dintre nuvelele sale sunt „Domnișoara Christina”, „La țigănci”, „Secretul doctorului Honigberger”, „Șarpele”.
Eliade a fost unul dintre primii orientaliști români care s-au îmbibat de cultura Indiei. Îndrăgostit de această țară, în 1928 pleacă la studii la Calcutta unde învață sanscrita și se familiarizează cu spiritualitatea indiană. Romanul „Maitreyi” este dedicat fiicei gazdei sale indiene de care se îndrăgostește și cu care nu s-a putut căsători din cauza opoziției tatălui fetei. În 1933, la întoarcerea din India, experiența sa se termină cu o teză de doctorat despre practicile yoga. Arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română este în posesia unui document sonor de excepție, și anume înregistrarea unui dialog cu cunoscutul critic literar Monica Lovinescu la radio Europa liberă în anii 1970. În interviul acordat Monicăi Lovinescu, Mircea Eliade se referă la perioada sa indiană ca la una care l-a ajutat să înțeleagă cursul istoriei care însemna dialogul între culturi. Iar călătoria sa în lumea ideilor și a credințelor religioase l-a ajutat să facă un pas înainte și i-a deschis un univers necunoscut până atunci.
„De când mă întorsesem din India, am înţeles că există o limită a provincialismului cultural occidental. Că după al doilea război mondial trebuie să se găsească podul între diversele culturi, între cultura occidentală, orientală şi culturile arhaice. Că nu există o introducere mai simplă şi mai convingătoare într-o cultură decât înţelegerea tradiţiei, care este totdeauna tradiţie de origine şi de structură religioasă. Istoria religiilor mi se părea primul pas, prima etapă de încercare a înţelegerii celorlalte culturi, de la egal la egal şi deci, al dialogului. Şi-atunci eram sigur, aveam această siguranţă că aceste cărţi vor fi bine recepţionate, primite, pentru că vor interesa, pentru că realitatea istorică îmi dădea dreptate.”
Mircea Eliade s-a considerat în egală măsură și scriitor și om de știință. Apreciat mai mult pentru opera sa științifică, opera cu care a făcut carieră în SUA la Universitatea din Chicago unde a înființat împreună cu germanul Joachim Wach Divinity School, Eliade a simțit că nu a putut părăsi limba română iar literatura l-a trimis mereu înapoi la rădăcinile sale, după cum spunea el însuși.
„Scriind literatură mă întorc la izvoarele mele, ceea ce este normal. Este limba pe care n-am vrut niciodată s-o sărăcesc şi, iarăşi, am nevoie de această visare şi realizare în limba mea pentru sănătatea mea sufletească. Aş putea să-mi traduc singur anumite bucăţi literare în franceză sau în engleză. Aş putea, poate, să le scriu în engleză sau franceză, dar mi se pare pentru mine mai important această dorinţă de a nu pierde contactul cu propria mea istorie care este evident istoria unui român care a lucrat în România şi în străinătate.”
S-a spus de multe ori că lumea de azi este o lume în care religia are o influență din ce în ce mai redusă. Dar Mircea Eliade spunea că desacralizarea de azi este de fapt un proces de ascundere a sacrului, oamenii au încă nevoie de el. „Această nevoie de a asculta o povestire, mitică la început, în care se povestea cum lumea a luat fiinţă, cum omul a luat fiinţă, cum societatea s-a organizat şi aşa mai departe, este o necesitate pe care o consider fundamentală. Este o structură a conştiinţei, nu o etapă în istoria conştiinţei. Nu cred că omul poate să existe ca om fără ca să asculte, să i se spună istoria lui şi istoria lumii în care el este şi care continuă să existe.”
Mircea Eliade a fost un exilat în Occident după 1945, an în care regimul comunist a fost instaurat în România. A murit la Chicago pe 22 aprilie 1986 lasând în urmă o operă impresionantă pentru care a fost primit în Academia Română post-mortem în 1990.
(Sursa: Radio România Internațional)
Corina Enache
