Vâlceanul Lazăr Comănescu, noul secretar general al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

517 0

Diplomatul de origine vâlceană Lazăr Comănescu tocmai a obţinut funcţia de Secretar general al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCMN). În replică, Ministrul de externe Bogdan Aurescu spune că această numire este ”un succes al diplomației române”, iar Luca Niculescu, ambsadorul României în Republica Franceză apreciază că, Lazăr Comănescu este unul dintre cei mai buni diplomați pe care i-a cunoscut vreodată.

Lazăr Comănescu a deţinut două mandate de ministru al Afacerilor Externe, în perioada aprilie- decembrie 2008 şi din noiembrie, 2015 până în ianuarie, 2017. A mai fost ambasador al României în Germania, în perioada 2009 – 2015 şi şef al Reprezentanţei României la UE, din 2001 până în 2008. “Experiență imensă, agendă internațională serioasă de contacte, negociator impecabil, empatie naturală – exact ce trebuie în aceste vremuri”  scrie Luca Niculescu.

„Salut cu satisfacţie obţinerea azi de către România a poziţiei de Secretar General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, în persoana ambasadorului Lazăr Comănescu, pe care îl felicit! Un succes al diplomaţiei române şi dovadă a angajamentului continuu al României pentru cooperarea la Marea Neagră”, a scris Bogdan Aurescu, pe Facebook.

„Mă bucur că România a obținut astăzi poziția de Secretar General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră prin persoana ambasadorului Lazăr Comănescu. Fost coleg de guvern și excelent diplomat, cu o vastă experiență diplomatică și ministerială, dl. Comănescu este respectat în mediul diplomatic internațional. Desemnarea sa este un succes al diplomației române și dovedește angajamentul nostru în regiunea Mării Negre”- notează și Dan Stoenescu.

Despre OCEMN

OCEMN a fost constituită în 1992, în condiţiile existente în acea perioadă în zona Mării Negre. Astfel, la 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece şefi de stat şi guverne (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) au semnat „Declaraţia Summit-ului privind Cooperarea Economică la Marea Neagră” şi „Declaraţia Bosforului”.

În iunie 1998, la Yalta, s-a semnat „Carta OCEMN”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi care a devenit documentul fundamental al Organizaţiei. Odată cu aderarea Republicii Macedonia de Nord, în noiembrie 2020, numărul membrilor OCEMN a crescut la treisprezece.

OCEMN, prin spectrul larg de activităţi, precum şi prin componenţă sa, constituie un cadru util dialogului şi stimulării încrederii reciproce între statele membre, pregătind astfel terenul pentru o posibilă angajare viabilă în proiecte mai ambiţioase. În acest sens, Summit-ul aniversar OCEMN de la Istanbul (22 mai 2017) a reconfirmat angajamentul comun pentru promovarea unei cooperări pragmatice, orientate spre proiecte, în beneficiul comun.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *