Elevii de clasa a II-a vor susţine joi proba la Matematică din cadrul Evaluării naţionale

848 0

Copiii de clasa a doua susțin azi proba la Matematică, la Evaluarea națională. Potrivit celor de la Ministerul Sănătății, toate probele se susţin cu prezența copiilor în clase, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se vor afișa și nu se vor nota în catalog, ci vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

C.R

Articole asemănătoare

Între 3D și 3H

Postat de - 31 iulie, 2020 0
FacebookTwitterCând vorbim despre realitate virtuală (VR) încă ne mai gândim la filmele SF (ca ‘Minority Report’ sau chiar Matrix) Adevărul…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *