Ambasadorul Germaniei la București, decorat de președintele Klaus Iohannis pentru contribuția la susținerea și promovarea relațiilor bilaterale

468 0

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a Excelenţei Sale Meier-Klodt Cord Hinrich, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală avută la susţinerea şi promovarea relaţiilor economice, politice şi culturale dintre Republica Federală Germania şi România, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale Meier-Klodt Cord Hinrich, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România.

Potrivit Eurostat, Germania și Italia au fost principalii parteneri comerciali ai României în anul 2020, atât la exporturi, cât și la importuri de bunuri.

Astfel, anul trecut, Germania, motorul economiei europene, a fost destinația spre care România a exportat 23% dintre bunuri, pe locul doi clasându-se Italia (11%), Franța (7%), Ungaria (5%) și Polonia (4%). Valoarea bunurilor exportate de țara noastră spre Germania s-a ridicat anul trecut la 14,1 miliarde de euro, în vreme ce produsele exportate spre Italia, al doilea partener comercial al României, s-au ridicat la suma de 6,7 miliarde de euro.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *