Inițial îmi propusesem să nu scriu nimic în legătura cu tot circul grotesc făcut pe marginea statuii lui Samuel von Brukenthal, una dintre cele mai importante personalităţi iluministe ale Transilvaniei. Moştenirea sa culturală pentru acest teritoriu este deosebită, acesta a lăsat a lăsat opere arhitectonice, numeroase colecţii şi o deschidere către educaţia specific iluministă, laică şi ştiinţifică.
Dar, ce apreciere să aibă față de o asemenea personalitate, niște bieți troglodiți mânați ca oile, de o înfocată adeptă a lui Putin, falsă nationalistă și puternic xenofobă, care ar trebui, totuși, să intre pe mâinile unor specialiști?
Cei care se opun acestei statui, o fac, nu de dragul naționalismului, ci mai degrabă, pentru a atrage atenția asupra lor, fiind in general marginalizați datorită extremismului, inculturii și și naivității lor. În definitiv, nu suntem nici mai bogați, nici mai fericiți cu sau fără această statuie, dar grobianismul acestor mișcări ne face țara de râs încă o dată. Poate, acești oameni fără ocupație, care mărșăluiesc gratis prin Sibiu vor afla că, confratele lor extremist și naționalist Viktor Orban face curte UE pentru a păstra Ungaria acolo.
Iată o lecție de istorie gratis, preluată de la istoricul Cristian Sandache, pentru a face puțină lumină în capetele înfierbântate ale unora:
“SAMUEL VON BRUKENTHAL – FAȚĂ CU REACȚIUNEA
Nu mi-am imaginat ca atâta ignoranță să predomine în societatea românească, inclusiv în mediile de presă. Frustrări cât casa, incapacitate elementară de a te informa, preluarea unor clișee stupide. Pe scurt: patrioții neamului au sărit în sus de indignare, din cauza ridicării la Sibiu a statuii baronului Samuel von Brukenthal, cel care a lăsat moștenire comunității, colecțiile sale de artă ( de o valoare inestimabilă), reunite în muzeul ce-i poartă numele. Baronul s-ar face vinovat, pentru că în calitatea sa de guvernator al Transilvaniei, ar fi avut rolul decisiv în condamnarea și executarea lui Horea, Cloșca și Crișan. În realitate, dacă urlătorii de serviciu ar fi citit monumentala lucrare a istoricului David Prodan (cea mai bună exegeză a răscoalei din 1784 din istoriografia românească)- ar fi aflat că baronul în cauză n-a avut nicio influență în respectivul episod, pentru că împăratul Iosif al-II-lea (personal), a preferat să se ocupe de acest caz , printr-un reprezentant numit special a ancheta totul și a decide (în cele din urmă) verdictul. Brukenthal era în dizgrația noului suveran (fusese însă la mare cinste în vremea împărătesei Maria Tereza- mama lui Iosif al-II-lea), drept pentru care va fi ulterior schimbat din funcție. Dar cartea e grea, studiul presupune răbdare și atenție, aspecte imposibile pentru golănașii superficiali, care-și imaginează că dacă se vopsesc pe față și pe partea dorsală în roșu-galben și albastru, vor fi egalii lui Horea. (Apropos: se scrie corect „Horea”, pentru că „Horia, Cloșca și Crișan”- era numele unei divizii prosovietice!). O grămadă de isterici lăcrimoși, au început a spumega: trădare, trădare! O ofensă adusă amintirii conducătorilor Răscoalei din 1784! Am citit un fel de bocet emis de către actorul Mihai Mălaimare, acest Morcoveață ratat, cu aere de înțelept al națiunii, care conținea o grămadă de stupidități pe centimetru pătrat. Nu știu ce calitate are Mălaimare să emită judecăți de valoare referitoare la Răscoala din 1784, dar în România neamului prost cocoțat în copac, e posibil orice. În altă ordine de idei (și pentru respectarea adevărului istoric): răsculații lui Horea (deși trăiau în condiții grele) au comis atrocități cumplite, greu de detaliat. Le descrie însă cu competență și echilibru, marele istoric român ardelean David Prodan în cartea sa, rămasă (până azi) de neegalat. (Printre victimele oamenilor lui Horea s-au numărat femei și copii, în majoritatea cazurilor- de origine maghiară) Repet: trebuie privit un fenomen din toate unghiurile, nu doar din acela care convine unei anumite părți/politici. Dacă pentru românii ardeleni acțiunea lui Horea a fost una (predominant) pozitivă, pentru celelalte etnii din Transilvania (și pentru maghiari, mai ales) a fost un coșmar. Și nu trebuie uitat că Horea și ai săi au fost trădați de către moți, cu alte cuvinte de către etnici români. Doar pădurarul Anton Melzer era neromân, restul însă…. Istoria nu este un afiș propagandistic, nici măcar o batistă, în care-și suflă mucii orice demagog. Când se întâmplă așa ceva, nu mai putem vorbi despre cercetarea istorică. Intrăm direct în plin grotesc.”
