Activitățile finale din cadrul proiectul Erasmus+ al Liceului ,,Preda Buzescu” din  Berbești, Vâlcea

2724 0

Din septembrie 2018 și până în august 2021, Liceul Preda Buzescu, Berbești a fost membru în proiectul Erasmus+, The Pink Color-The Color of Diversity, alături de alte patru țări europene: Germania, Spania, Italia și Letonia. Potrivit proiectului, în această perioadă, s-au derulat activități de combatere a discriminării care au presupus deplasarea unui grup alcătuit din doi profesori și șapte elevi români în fiecare din țările partenere. Ajuns la final, ultima întâlnire din proiect a fost în România în perioada 19-24 iulie 2021. Din păcate, din cauza pandemiei cauzate de Coronavirus, deplasarea partenerilor în țara noastră s-a făcut numai cu prezența profesorilor.

Conform obiectivelor proiectului,  activitățile realizate în România au avut ca scop conștientizarea ideii unei societăți moderne și fără marginalizare. Plecând de la ideea centrală a proiectului- diminuarea fenomenului de discriminare în mediul școlar cu impact imediat în mediul social și în integrarea în viața activă, în cadrul activităților derulate au fost vizate exact aceste obiective. Deși, din cauza restricțiilor generate de pandemie, elevii nu au putut fi implicați fizic în activitățile din iulie 2021, tot ceea ce s-a realizat pe parcursul acestei întâlniri de proiect,  precum și rezultatele finale ale acestuia au fost diseminate în luna august 2021, astfel încât acestea au ajuns la elevi, la părinți și la ceilalți profesori ai Liceului Preda Buzescu.

Activitățile propuse au fost, în ordinea desfășurării lor, următoarele: vizită la Casa Poporului din București, vizită în Centrul vechi din București, workshop cu tema Roma people-probleme de integrare și discriminare care a avut loc în București, vizită la Muzeul Satului din București, la  Pensiunea Cerna din Vâlcea, la Casa răsturnată de la Ponoare și la  Pădurea colorată din  Gorj; vizită la Stâna Ștefanu, situată pe Transalpina, la Peștera Muierilor, Baia de Fier-Gorj, workshop la Liceul Preda Buzescu, Berbești, cu invitarea reprezentantului autorității publice locale-primarul orașului Berbești, a reprezentanților Asociației Grupurilor Locale de Tineret; de asemenea, la această întâlnire finală au participat  conducerea liceului,  cadre didactice de la Liceul Preda Buzescu și părinți. Această activitate, ca și ultimă etapă a proiectului, a presupus trecerea în revistă a obiectivelor proiectului, a activităților care au dus la realizarea acestora, a rezultatelor, concluziilor și impresiilor proiectului, a impactului acestuia asupra comunităților implicate și modalităților de diseminare. În ultima zi a activităților, a avut loc o vizită la atelierele de ceramică de la Horezu și la Salina Ocnele Mari.

După întâlnirea propriu-zisă din România, ca activități finale, echipa de proiect a propus și realizat pe parcursul lunii august 2021 o serie de acțiuni menite să disemineze și să prezinte rezultatele acestuia: întâlniri cu profesorii și elevii de la liceul nostru; chestionare adresate profesorilor, elevilor și părinților acestora despre impactul proiectului asupra comunității școlare și locale; întâlnire de prezentare (cu reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor din liceu și ai AGLT-Berbești), ca rezultat al proiectului, a unui material în format Power Point cu titlul Integrarea școlară a elevilor din medii defavorizate; organizarea unei conferințe de diseminare cu participare internațională (la care au fost invitați și partenerii străini) care s-a desfășurat pe platforma Zoom și care s-a bucurat de un real succes. 

În afara realizării obiectivelor propuse, acest proiect Erasmus+ a reprezentat o ocazie excelentă atât pentru profesori, cât și pentru elevi de a cunoaște și lega prietenii cu cadre didactice și elevi din alte țări europene, de a împărtăși experiențe și exemple de bună-practică, de a analiza modul de gândire al altor cetățeni europeni, de a vizita orașe din alte țări și de a le descoperi cultura, istoria și civilizația, tradițiile și obiceiurile, de a exersa și îmbogăți cunoștințele de limbă engleză, dar și abilitățile de coordonare a grupurilor de lucru și organizare de activități, de a realiza că pot face față cu succes oricărei provocări. Așadar,  participarea la acest proiect Erasmus+ a reprezentat  o experiență extraordinară pentru toți cei implicați: elevi, părinți, profesori, comunitate locală.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *