Preotul Galaction Zelig de la Mănăstirea Lacul Frumos a trecut la cele veșnice

851 0

Un duhovnic blând, on preot cu har, iubit de toți cei ce l-au îndrăgit și pe care i-a sfătuit și mângăiat, a trecut, sâmbătă, la cele veșnice. Acesta a fost preotul Galaction Zelig de la Mănăstirea Lacul Frumos.

S-a născut la 21 septembrie 1944, la Şişeşti-Maramureş, iar pașii l-au purtat, ]nc[ de la 6 ani,  tocmai până la noi, în Vâlcea, unde a slujit la M[n[stirea Cozia, apoi la Mănăstirea lacul Frumos, din Vlădești, A fost ridicat la gradul de frate de mănăstire, rasofor, călugăr și apoi ieromonah.

Iată ce scrie despre cel plecat dintre noi, un apropiat, Valentin Marian:

“De ieri lumea este mai săracă! A plecat in lumea celor drepți un prea bun părinte și cald duhovni. Drum lin spre Rai părinte!

Părintele Galaction Zelig de la Mânăstirea Lacul Frumos din comuna Vlădeşti, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, Galaction Zelig, a cunoscut toate gradele vieţii monahale. A fost frate, rasofor, călugăr, apoi preot. În vârf de deal, departe de iureşul cotidian al vieţii, într-un loc greu accesibil, Galaction Zelig a slujit la Mănăstirea Lacul Frumos, din satul Pleşa, comuna Vlădeşti-Vâlcea. Îl întreb câte feţe bisericeşti sunt în lăcaşul de cult şi cu un umor characteristic, ne spune: „Lacul Frumos este o mănăstire pentru 100 de călugări, minus 99 de călugări. Sunt singur aici, în armonie cu natura şi cu Dumnezeu

Pentru cei care vor să aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit al părintelui se află la mănăstirea Cozia!

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *