Gimnastele României, pregătite de cei mai buni coregrafi din lume!

563 0

Federația Română de Gimnastică i-a adus în țară pe Patrick Kiens și Daymon Jones, care au conceput programul artistic de la sol pentru 7 sportive de top

Timp de mai multe zile, la Complexul Olimpic din Izvorani sportul s-a îmbinat cu arta și cu grația interpretativă. Doi dintre cei mai valoroși coregrafi din lume, Patrick Kiens și Daymon Jones, au lucrat cu 7 gimnaste de top din România noi compoziții coregrafice la sol, care să fie în conformitate cu cerințele noului Cod de Punctaj.

Astfel, Federația Română de Gimnastică își continuă programul ferm de renaștere a echipelor reprezentative. Alături de decizia de a trimite cei mai buni gimnaști în stagii extinse de pregătire în Marea Britanie, acum, la Izvorani, a venit rândul fetelor de a beneficia de contribuția celor mai bine cotați coregrafi din Federația Internațională de Gimnastică: Patrick Kiens și Daymon Jones.

Maria Ceplinschi, Ana Maria Barbosu, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu și junioarele Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță și Sabrina Maneca Voinea sunt cele șapte sportive care au avut parte de o experiență în premieră, în care au descoperit un alt mod de abordare a părții artistice a unui exercițiu.

”Ne-am simțit onorați că România ne-a cerut ajutorul în privința coregrafiei”

Cei doi specialiști au venit în România la inițiativa directorului tehnic pentru gimnastica artistică feminină, Corina Moroșan, acțiunea fiind susținută de Mariana Bitang și Octavian Bellu prin Fundația Casa Campionilor.

Pentru experții olandezi aceasta a fost prima oportunitate de a lucra alături de gimnastele românce. Ei ne-au mai vizitat țara acum cinci ani, la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca și au fost entuziasmați de dragostea românilor pentru acest sport.

”Mai fusesem în România la Campionatele Europene de la Cluj și ceea ce știam e că românii sunt mari susținători ai acestui sport. Am venit cu echipa Țărilor de Jos și ne-am calificat în finala la bârnă împreună cu gimnastele românce, dar suporterii români încurajau și sportive de altă naționalitate care performau bine – și am apreciat foarte mult acest lucru. Asta înseamnă că publicul e cunoscător al gimnasticii, că aici e multă istorie a acestui sport și mult entuziasm și e un sentiment care se regăsește și în mediul în care lucrăm noi și e plăcut. Ne-am simțit onorați că ni s-a cerut ajutorul în privința coregrafiei, pentru că România a fost întotdeauna o inspirație pentru mine ca antrenor și coregraf. E minunat să fiu aici acum” – Patrick Kiens, coregraf.

”Întotdeauna am fost un admirator al gimnasticii românești, de când eram tânăr. Am fost în România o dată, la Campionatele Europene, și am fost surprins să văd cât de interesat este publicul de acest sport. Întotdeauna am fost interesat să vin și să lucrez cu o echipă românească. Sunt foarte încântat să fiu aici și să lucrez în cadrul acestui program minunat” – Daymon Jones, coregraf.

Daymon Jones a fost dansator profesionist timp de 15 ani

Conform codului de punctaj care va fi aplicat din acest an, execuția artistică și coregrafia devin mult mai importante. Cum Patrick Kiens a colaborat și lucrează direct cu Comitetul Tehnic Feminin din cadrul  Federației Internaționale de Gimnastică pentru tot ceea ce înseamnă componenta artistică la bârnă și la sol în codul de punctaj, prezența lui și a lui Daymon Jones la Izvorani este o adevărată ”mină de aur” pentru performanțele viitoare ale gimnastelor noastre.

”Trebuie să ai o coregrafie bună, calități acrobatice și trebuie să ai elemente bune de dans. Coregrafia este foarte importantă în zilele noastre. Eu lucrez și la Federația Internațională de Gimnastică în calitate de consultant pentru noul cod care este aplicat din 2022. E un lucru bun că suntem aici, la debutul acestui nou ciclu, ca să putem să ne adaptăm din mers noilor reglementări și să le implementăm în coregrafia gimnastelor românce” – Patrick Kiens, coregraf.

”Noul cod de punctaj face ca execuția artistică, coregrafia, performanța actoricească și expresia facială să fie mult mai importante. E ceva nou și de o importanță mai mare și de aceea am fost chemați. Patrick și cu mine avem experiență în teatru, eu am fost dansator profesionist timp de 15 ani, așa că îmi place să-mi folosesc experiența profesională, calitățile actoricești și teatrale, pe care să le implementez în exercițiile de la sol. Ceea ce încercăm – Patrick și cu mine – să facem, e să încorporăm jocul de scenă, povestea și talentul actoricesc pentru a face din exercițiu un pachet de performanță” – Daymon Jones, coregraf.

În luna martie, la Deva, vor face și coregrafia pentru bârnă

Peste aproximativ o lună, Patrick Kiens și Daymon Jones se vor întoarce în România, la Deva pentru a pune la punct pentru cele 7 gimnaste cerințele artistice la bârnă și a verifica progresul lor la sol. Sportivele noastre sunt încântate de colaborarea cu cei doi experți și abia așteaptă să-și prezinte noile exerciții în competiții!

”Au adus ceva nou. Totul e diferit de ceea ce am făcut noi până acum și asta e un plus pentru noi. Nu mai avem solurile vechi cu care ne cunoaște toată lumea. O să fie ceva special la care nu cred că o să se aștepte foarte multă lume și o să fie surprinsă când o să vadă” – Mara Ceplinschi, gimnastă, componentă a lotului național de senioare.

Ana Maria Barbosu: ”Este o experiență unică, o onoare”

Câștigătoare a șase medalii de aur la Campionatele Europene de junioare din 2020, Ana Maria Barbosu se află în primul an de seniorat. Ea spune că se simte mult mai puternică acum la sol, după ce a lucrat cu coregrafii olandezi.

”E o experiență unică. Mă simt foarte bucuroasă și entuziasmată că particip la această colaborare. Totul decurge foarte bine. Este o comunicare deschisă și sperăm să absorbim cât mai multe informații de la dumnealor. Mișcările pe care ni le prezintă și pe care le pregătesc sunt foarte cursive și ne-au ales muzicile în funcție de anumite povești. Adică fiecare muzică are povestea proprie pe care trebuie să o înțelegem, astfel putând să interpretăm mai bine muzica. Este o onoare, dar în același timp îmi dă mai mult imbold să mă gândesc: <<Wow, am un sol foarte frumos făcut de unul dintre cei mai buni coregrafi>> și cu siguranță mă va ajuta să am și dificultatea pe măsura coregrafiei” – Ana Maria Barbosu, gimnastă, componentă a lotului național de senioare.

Sabrina Maneca Voinea: ”Avem niște soluri superbe”

Două dintre cele mai valoroase junioare ale României, Sabrina Maneca Voinea și Amalia Puflea, erau extrem de bucuroase că au fost selectate în grupul celor 7 gimnaste care să lucreze cu coregrafii olandezi.

”Mă bucur că îmi fac ei coregrafia la sol. Sunt niște soluri superbe. Iar ei sunt niște oameni extraordinari” – Sabrina Maneca Voinea, gimnastă, componentă a lotului național de junioare.

”Colaborarea cu cei doi este foarte bună, doar că trebuie să fim atente și să progresăm din ce în ce mai mult ca să fie perfect. Îmi place mult mai mult solul acesta. Și celălalt a fost bun, doar că îmi place mai mult cel nou” – Amalia Puflea, gimnastă, componentă a lotului național de junioare.

Lăcrămioara Moldovan: ”Știam cât de buni sunt. Este un suflu nou”

Prezentă alături de fete la Izvorani, una dintre antrenoarele lotului național, Lăcrămioara Moldovan, spune că această colaborare este una dintre cele mai bune mișcări făcute în gimnastica românească. Ea îl cunoștea deja pe Patrick Kiens din concursuri și faptul că a ajuns să lucreze acum alături de el este un vis devenit realitate.

”Copiii, fetele, sunt foarte încântate. E ceva nou. E un suflu nou și puțin mai diferit față de ceea ce făceau înainte și cu ce sunt ele obișnuite. Noi mergeam mai spre clasic. Am încercat să schimbăm puțin, dar a fost mai greu. În schimb, ei au venit cu ceva mai dramatic, mai teatral, mai diferit. Tu trebuie ca sportiv să ai o poveste și arbitrul să înțeleagă povestea respectivă. Tu trebuie să interpretezi și să arăți ceea ce vrei să cunoască arbitrul, să înțeleagă povestea din spatele muzicii. Cu unul dintre coregrafi, cu Patrick, ne-am tot întâlnit la competiții și am tot dicutat. Am povestit foarte mult și am vorbit. Când am auzit că vine aici am fost foarte încântată și abia așteptam să ne revedem” – Lăcrămioara Moldovan, antrenor lotul național al României.

Lăcrămioara Moldovan a povestit și cum au primit vestea colaborării sportivele noastre.

”Au fost încântate și puțin reținute pentru că nu știau cu ce se vor confrunta, sau cu ce au de-a face, cu cine au de-a face. Îi cunoșteau de la concursurile internaționale. Îi știm foarte bine, pentru că i-am văzut în competiții și știam cât de buni sunt. Dar una e să-i vezi la competiții și alta e să lucrezi cu ei” – Lăcrămioara Moldovan, antrenor lotul național al României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *