Grija pentru educație și confortul copiilor, prioritară pentru primarul Constantin Bărzăgeanu

895 0

Un primar deosebit de activ și cu realizări pentru comuna sa, Mihăești, este Constantin Bărzăgeanu. Noi investitii vor fi făcute în această localitate, cât de curând, la solicitarea sa.

Printre acestea, modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie și completarea sistemului de iluminat unde este cazul.

Salutar este Programul pilot ,,MASĂ-CALDĂ” în unitățile de învățământ în anul școlar 2022-2023 prin care toți copiii din localitate prezenți la cursuri vor beneficia de o masă caldă.

Urmează achiziționarea unui utilaj multifuncțional(Buldoexcavator) prin accesarea programului operațional pentru Pescuit–Laguna Pescarilor.

La Mihăeşti, vara aceasta au fost atrase noi fonduri de la Ministerul Educaţiei  pentru construirea din temelii a celei de-a treia grădiniţe. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construire a grădiniţei în satul Măgura, care va găzdui patru săli de grupă şi va avea o suprafaţă de 530 de metri pătraţi, a treia grădiniţă ridicată din temelii pe mandatul actualului primar. Clădirea veche în care funcționa grădinița a fost demolată.

De asemenea, au fost făcute și alte investiţii importante în infrastructura educaţională.

Au fost pregătite și şcolile pentru noul an şcolar. S-au schimbat centrale termice la toate şcolile, s-a lucrat la împrejmuirea şi modernizarea curţilor şi se va construi un parc de joacă pentru copii. De asemenea, s-au finalizat lucrările de construire a sălii de sport.

Prin PNI Anghel Saligny, primarul Constantin Bărzăgeanu a reuşit să atragă peste 18 milioane de lei pentru asfaltarea drumurilor comunale, amenajarea trotuarelor și a unei piste de biciclete paralele cu DN64, în satul Stupărei.

C.R.

Articole asemănătoare

Mihăești, în istorie

Postat de - 8 noiembrie, 2020 0
FacebookTwitterComuna Mihăești este situată în partea central-estică a județului, în Subcarpații Vâlcii, pe valea râului Govora și pe dreapta văii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *