la sediul Instituției Prefectului – județul Vâlcea a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

1285 0

INFORMARE DE PRESĂ

În data de, 27 ianuarie 2023, la sediul Instituției Prefectului – județul Vâlcea a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Tema întâlnirii s-a axat pe informarea privind indexarea pensiilor, cât și pe noutățile legislative din domeniul sistemului unitar de pensii publice, dezbaterile având loc sub conducerea prefectului județului Vâlcea, Mihai Oprea.

Potrivit informării prezentate în cadrul ședinței de directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Vâlcea, Cristinel Herșu, printre noutățile legislative din domeniul sistemului unitar de pensii sunt necesare câteva precizări (în conformitate cu prevederile Legii nr. 369/2022 referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a OUG nr. 168/2022) privind unele măsuri fiscal-bugetare, astfel:

  1. Începând cu data de 01 ianuarie 2023, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 lei.
  2. Conform prevederilor Legii nr 369/2022, cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este următorul :
  • în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 6.789 lei ;
  • în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 3.395 lei.
  1. Cotele contribuțiilor de asigurări sociale, (în conformitate cu prevederile art.138 și ale art.1381 din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare) sunt următoarele:
  • 25% este cota datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale;
  • 4% este cota datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă;
  • 8% este cota datorată în cazul condițiilor speciale de muncă;
  • 21,25% este cota datorată de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcțiilor și care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60, pct.5 din Legea nr.227/2015, cu modificarile și completările ulterioare.

Observație: În cazul acestor persoane fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuție de asigurări sociale pentru condiții deosebite și speciale de muncă.

  • Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 411 / 2004 privind fondurile de pensii administrate privat,  republicată,  cu modificările  și  completările  ulterioare, coroborat cu art. 138 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cota de contribuție de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale este inclusă și cotă de contribuție aferentă fondurilor de pensii administrate privat.
  • Cota de contribuție aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75%.
  • Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectoarele construcții, agricol și industrie alimentară, și care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.5 și 7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care datorează contribuția la fondul de pensii administrat privat, sunt scutite de la plata acestei contribuții și în anul 2023.
  • Cota de contribuție de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.

 

  1. În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 263 / 2010, cu modificările și completările ulterioare, nivelul minim al venitului asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 3.000 lei, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2023.
  2. În anul 2023 nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr.6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr.196 / 2009, este de 1.125 lei.
  3. Începând cu 1 ianuarie 2023 valoarea punctului de pensie este de 1. 785 lei, conform art.86 din Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare.
  4. Potrivit art.77 din Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul indemnizației pentru însoțitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie. Pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023, indemnizația de însoțitor va fi de 1.428 lei.
  5. În anul 2023, indicele de corecție prevăzut la art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se menține la 1.41. lndicele de corecție se aplică o singură data, la înscrierea inițială la pensie.
  6. Conform prevederilor HG nr.1447 /2022, începând cu data de 1 ianuarie 2023 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 3000 lei. În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2023, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 4000 lei.
  7. Potrivit art.1 alin.(3) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizația lunară reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăși două salarii de bazăp minime brute pe țară garantate în plată. Prin urmare, indemnizația acordată în temeiul Legii 8/2006, republicată nu poate depăși suma de 6.000 lei începând cu 1 ianuarie 2023.
  8. Potrivit prevederilor Legii nr. 369/2022 și a Legii 368/2022, în anul 2023, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1.1% asupra sumelor plătie, iar tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont este de 2.15 lei.
  9. În conformitate cu prevederile OUG nr.168/2022 începând cu 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acordă o indemnizație, astfel:
  10. a) invalizilor de război:
    • 950 lei lunar, pentru martirii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate;
    • 300 lei lunar, pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate;
    • 170 lei lunar, pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate;

 

  1. b) veteranilor de război:

-780 lei lunar

 

  1. c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:

-780 lei lunar.

În anul 2023, indemnizația cuvenită soțului supraviețuitor al veteranului de război, nu se majorează ci se menține în plata la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, adică  600 lei.

 

  1. Potrivit prevederilor art.10 coroborate cu cele ale art.13 din OUG nr.168/2022, în anul 2023, se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România și ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3000 lei, astfel:
  2. în cuantum de 1000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500lei, inclusiv;
  3. în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este cuprins între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  4. în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv;

 

Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:

  1. în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  2. în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
  3. în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv;

Ajutorul financiar se plătește  din oficiu, în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023 prin casele teritoriale de pensii și se suportă din bugetul de stat. În conformitate cu prevederile OUG nr.168/2022, în anul 2023 pentru următoarele categorii de pensii speciale: personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarului public parlamentar, membrilor Corpului diplomatic și consular al României, funcționarilor          Curții   de Conturi, personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.

Articole asemănătoare

Băile Olănești

Postat de - 18 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterBăile Olănești este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitățile componente Cheia, Comanca, Gurguiata, Livadia (reședința), Mosoroasa,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *