Ziua Unirii Basarabiei cu Țara

840 0

Pe 27 martie 2017 adoptând Legea prin care se declară această dată ca Ziua Unirii Basarabiei cu România, parlamentarii români au exprimat respectul națiunii române pentru actul înaintașilor care au realizat în 1918 un ideal etern al românilor, acela de a fi împreună, de a întregii națiunea. Acesta a fost primul pas; s-a adăugat apoi Bucovina; iar la 1 decembrie 1918, prin voința poporului adunat la Alba Iulia, confirmată de Tratatele de pace, a luat ființă România Mare. Vicisitudinile istoriei au schimbat vremelnic hotarele țării, dar nu au rupt națiunea care și-a păstrat limba și obiceiurile, unitatea spirituală și aspirațiile de a se regăsi în interiorul Uniunii Europene și al NATO.

Partidul Național Liberal, cel mai vechi partid al țării, ctitor al României Moderne, are și astăzi responsabilitatea conducerii țării, astăzi când, mai mult ca oricând, trebuie să ne bizuim pe noi înșine și pe aliații noștri euro-atlantici, în fața vitregiilor care vin, o dată în plus, de la Răsărit.

În această zi încărcată de simboluri, liberalii își cinstesc strămoșii făuritori de țară, și îi asigură pe români că lucrează neabătut pentru binele Țării și al cetățenilor, pentru apărarea idealului național, pentru o Românie puternică împreună cu aliații noștri.

Filiala PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Elogiu satului românesc

Postat de - 25 septembrie, 2023 0
FacebookTwitterAtunci când în 1937 elogia în discursul de recepție la Academie, satul românesc, Blaga recunoștea nu doar că veșnicia s-a…

O veste bună!

Postat de - 21 noiembrie, 2023 0
FacebookTwitterLegea pe care am inițiat-o pentru funcționarea punctelor gastronomice a fost votată de Senat și a primit aviz favorabil în…

Ziua Imnului Național

Postat de - 29 iulie, 2024 0
FacebookTwitter Imnul Național împreuna cu Stema, Drapelul și Sigiliul sunt simboluri ale statului și națiunii române. Ca atare, Imnul Național…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *