Ziua Drapelului Național

1011 0

Prin legea 96/1998 a fost instituită Ziua Drapelului Național pe data de 26 iunie. Drapelul Național este un simbol oficial al României așa cum sunt imnul și stema, după cum este scris în Constituţie. Alcătuirea Drapelului Național, care își află prima atestare certă odată cu revoluția de la 1848, este înscrisă în Constituţie: albastru, galben, roșu pornind dinspre lance.

Astăzi, 26 iunie 2023, în organizarea Prefecturii Vâlcea a avut loc, pe platoul din fața instituției, începând cu ora 9:50, sărbătorirea Zilei Drapelului. Cu această ocazie a avut loc primirea Drapelului de Luptă de către comandantul garnizoanei, precum și binecuvântarea acestuia și înălțarea pe catarg. Sărbătorirea s-a încheiat la ora 10:50 cu defilarea gărzii de onoare pe bulevardul Tudor Vladimirescu. PNL Vâlcea a răspuns invitației de a participa la manifestări prin trimiterea unei delegații alcătuită din membrii Biroului Politic Județean Vâlcea și ai Biroului Politic Local Râmnicu Vâlcea.

PNL, ca făuritor al României moderne, își înclină cu respect fruntea în fața simbolului național care este drapelul României, angajându-se să-l apere cu toate forțele membrilor săi!

Filiala PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Doar liberalii au mărit cu adevărat pensiile!

Postat de - 14 august, 2024 0
𝐏𝐒𝐃 -𝐢𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐞𝐬𝐜! 𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫.…

Pe 20 mai 1388, într-un Hrisov de danie pentru Mănăstirea Cozia al voievodului Mircea cel Bătrân, sunt menționate localitățile, Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Orlești

Postat de - 20 mai, 2023 0
1388 | 20 MAI | 2023 𝟔𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 #𝐑â𝐦𝐧𝐢𝐜𝐮𝐕â𝐥𝐜𝐞𝐚, #𝐂ă𝐥𝐢𝐦ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 #𝐎𝐫𝐥𝐞ș𝐭𝐢,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *