Republica Funky la Râmnicu Vâlcea

7151 0

Sâmbătă, 15 iulie, la sediul Fundației Comunitare Vâlcea a avut loc un atelier captivant susținut de Funky Citizens pentru toți cei care doresc să se implice activ în viața civică.

Republica Funky este un proiect inovator ce își propune să creeze o rețea locală de sprijin și încurajare a participării la viața comunității. Ideea a fost exprimată în cuvintele organizatorilor : “Funky Citizens, este locul de întâlnire al cetățenilor care nu se resemnează cu status quo-ul, ci își înțeleg rolul în democrație, motiv pentru care își încordează mușchiul civic și iau adesea parte la procesul decizional. Ne dorim să stăm de vorbă cu voi, să ne cunoaștem și să colaborăm în direcția unei comunități mai implicată civic”.

Organizațiile care vor fi parte din Republica Funky vor facilita dialogul între comunitate și autoritățile locale, se vor uni într-un efort comun pentru a înțelege mai bine societatea civilă la nivel local.

Într-o întâlnire deschisă, ce a durat mai bine de patru ore, am discutat despre provocările comunității, despre modul în care este administrat orașul, despre instrumentele pe care le avem la îndemână, ca cetățeni, pentru a interveni în procesul decizional al autorităților sau pentru a obține informații, despre uși închise și accesul la aceste informații și, mai ales, despre implicare.

Ce nevoi sunt? Ce putem aduce fiecare dintre noi în comunitate? Ce resurse există? Ce subiecte putem pune pe agenda publică a autorităților? La toate aceste întrebări s-au găsit răspunsuri prin crearea unui Grup de Inițiativă, în care sunt bineveniți toți cei care doresc să se implice, nu se limitează la a critica disfuncționalitățile, ci își asumă responsabilitatea individuală.

O altă inițiativă a rețelei este Indicele Transparenței Locale, un instrument anual ce măsoară eficient și obiectiv calitatea vieții civice în localitățile din România. Indicele Transparenței Locale va funcționa ca un instrument de advocacy prin identificarea nivelului de acces la informații și participare publică. Cetățenii au dreptul să știe tot ce fac autoritățile locale, pentru că le asigură finanțarea prin taxele și impozitele plătite, iar primăriile și consiliile locale trebuie să respecte prevederile legale ce țin de transparență.

În primul raport prezentat, am remarcat că Primăria Râmnicu Vâlcea a obținut nota 4 din 10, deci…e loc de mult mai bine.

Atelierul a reprezentat și o oportunitate valoroasă pentru tinerii care doresc să se implice activ în viața comunității.

Toolkit-ul implicării civice, o resursă utilă pentru cei care doresc să se implice mai activ în viața civică poate fi găsit pe https://republica.funky.ong/ în secțiunea „Educă-te”.

Proiectul „Republica Funky” este finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania.

 

Mihaela Iliescu

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *