INVESTIȚIE DE 8,2 MILIOANE DE EURO: CEA MAI MODERNĂ ȘCOALĂ PENTRU ELEVI CU NEVOI SPECIALE DIN ȚARĂ SE CONSTRUIEȘTE LA VÂLCEA

445 0

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu: „Vom face o școală „verde” la Centrul Andreea”.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat vineri, 21 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să construiască din temelii prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă o școală nouă pentru învățământul profesional special din județ.

Inițial, școala urma să fie construită în localitatea Mihăeşti, pe un teren pus la dispoziție de administrația locală cu titlu gratuit pentru o perioadă de 99 de ani.

După ce s-au făcut toate documentele și după ce s-au obținut toate aprobările pentru această școală, Ministerul Educației a decis că pentru a face o școală „verde” Consiliul Județean trebuie să fie proprietar pe terenul respectiv, nefiind acceptat dreptul de superficie, condiție impusă inițial în cadrul axei de finanțare.

În situația aceasta, proiectul de hotărâre a fost scos de pe ordinea de zi la ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea de vineri, 21 iulie.

Prin acest proiect, accesul la educație al copiilor cu dizabilități se va îmbunătăți considerabil și va aduce, cu siguranță, numeroase beneficii copiilor cu probleme speciale.

Trebuie spus că, în prezent, în județ există doar două unități școlare de stat pentru acești copii, una la Băbeni, unde învață copiii preșcolarii și cei de la învățământul primar și gimnazial și cealaltă la Costești, destinată învățământului profesional.

Prin urmare, pentru a se plia noilor cerințe impuse în programul de finanțare, Consiliul Județean va trebui să ia din nou totul de la zero, începând de la identificarea unei noi locații. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a precizat că, în acest moment, este în analiză terenul din curtea Centrului Andreea, iar după definitivarea tuturor procedurilor se va solicita aprobarea proiectului într-o ședință extraordinară a Consiliul Județean Vâlcea.

„S-au schimbat regulile în timpul jocului și vor drept de proprietate, dar sunt sigur că vom depăși aceste obstacole și vom face școala „verde” la Centrul Andreea din cartierul Ostroveni, unde avem drept de proprietate. La această școală vor merge copiii din spectrul autist, cu probleme speciale, pentru a învăța o meserie și pentru a se putea integra în societate”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. 

Va fi o investiție care are o valoare de 8,2 milioane de euro, o construcție nouă din temelii, unde vor fi amenajate spații adaptate copiilor cu nevoi speciale. Beneficiarii vor fi aproximativ 150 de copii și va fi angajat personal adecvat. Pe lângă partea de ateliere de învățământ profesional tehnic adaptat nevoilor fiecărei categorii de copii, se vor realiza locuri de joacă multisenzoriale și spații special destinate hidroterapiei. În cadrul proiectului sunt incluse achiziții de echipamente care să le ofere posibilitatea de petrecere a timpului liber. Școala va oferi asistență educațională pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. În cadrul noii școli se vor face inclusiv ședințe de logopedie. Într-un cuvânt, va fi un loc unde își vor desfășura activități copiii cu probleme, care au nevoie de tratament și integrare în societate:

„Ne dorim foarte tare acest proiect, să facem această școală „verde”, pentru că unii dintre acești copii sunt efectiv geniali. Suntem în procedură și am depus la Ministerul Învățământului și cererea de finanțare pentru modernizarea clădirii mai vechi din cadrul Centrului pentru Servicii Sociale din nord pe care l-am reabilitat, dar lângă el este această clădire pentru care vom atrage banii de la Ministerul Muncii. Pentru modernizarea Centrului Special Bistrița avem un proiect pe care îl vom depune pentru atragerea fondurilor necesare prin POR, o dată cu Spitalul Județean de Obstetrică si Ginecologie Râmnicu-Vâlcea și Centrul Andreea”, a precizat președintele Constantin Rădulescu.

Lucrările la Spitalul Vechi vor începe în luna octombrie 

Șeful administrației județene a mai vorbit, de asemenea, despre cele mai importante proiecte de modernizare și dotare a unităților medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Vâlcea.

A precizat faptul că în cursul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu prim ministrul României, Marcel Ciolacu, l-a informat despre proiectele pe care Consiliului Județean Vâlcea le are în curs, cum ar fi proiectele pe sănătate, referindu-se la proiectul de modernizare a Spitalului Vechi, depus în vederea finanțării la CNI, solicitând în mod expres măsuri legale de urgentare a procedurilor de proiectare întrucât, în cursul săptămânii viitoare, Consiliului Județean va obține autorizație de construcție.

„Am luat toate avizele, suntem în grafic cu proiectul de modernizare a Spitalului Vechi și vrem să înceapă lucrările în luna octombrie. Tocmai de aceea i-am solicitat domnului ministru să facă demersurile legale pe lângă CNI care este titularul de contract, iar aceștia să solicite proiectanților, pe românește să se miște mai repede, pentru că ei pot lucra la proiectare și în timpul în care se obține autorizația de construire urmează să facă reglaje în urma avizelor. Am luat autorizația și avem toate avizele pentru modernizarea Spitalului Vechi. De asemenea, am discutat și despre modernizarea corpul C6 al Spitalului Vechi. Și acesta va fi modernizat, dar tot CNI trebuie să aloce niște bănuți pentru documentația de atribuire a lucrărilor de intervenție. Dacă nu vor aloca dumnealor banii o să îi alocăm noi, vom face noi proiectarea încât să punem la dispoziție acest proiect, astfel încât și Corpul C6 să fie licitat și să intre în realizare. Am început deja la Spitalul Vechi să facem scenariul și de relocarea secțiilor. În această perioadă suntem și cu Spitalul Nou în lucrări. Aici lucrurile merg bine, în clădirea Ambulatoriului am început deja să repunem personalul medical și tehnica medicală în spațiile care au fost finalizate. Lucrările la clădirea Ambulatoriului sunt în grafic”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea. 

Lucrările la groapa de gunoi de la Roești sunt într-un stadiu avansat

În cadrul conferinței, Constantin Rădulescu a mai precizat că inclusiv lucrările la „Centrul de Management Integrat al Deșeurilor” Roești sunt într-un stadiu avansat: „S-au montat inclusiv aerisitoare, sistemele de detecție pentru calitatea pânzei freatice, pentru evacuarea gazelor, iar clădirile administrative sunt aproape gata”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea .

Tot în stadiu avansat este și proiectul „Restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae”, care se va finaliza într-o lună.

Consiliul Județean Vâlcea, întrunit în ședință ordinară vineri, 21 iulie 2023, a adoptat un proiect care prevede alocarea de fonduri pentru evenimente culturale importante în județ: Drăgășani – „Festivalul Lăutarul”, Festivalul Buridava al stațiunii Ocnele Mari și Festivalul Național de Folclor „Cântecele Oltului” de la Călimănești.

Fonduri s-au alocat și pentru administrația locală Frâncești, în sumă de 105 mii lei pentru amenajarea unui centru de aport voluntar. Prin acest proiect se va amenaja o rampă betonată pe care se vor amplasa containere mobile. Totul va fi gestionat corect, colectarea se va face pentru toate categoriile, implicit pentru moloz, iar depozitarea va fi gratuită. În momentul în care containerele se vor umple, se vor ridica. Și localitatea Mihăești va primi fonduri de la Consiliul Județean pentru amenajarea unui parc de agrement în centrul localității.

Nu sunt probleme la centrele de bătrâni din Vâlcea

Pe linie de protecție socială nu s-au găsit probleme deosebite în urma acțiunilor de control desfășurate de comisarii CJPC Vâlcea la centrele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor, care își desfășoară activitatea pe raza județului Vâlcea și aflate în subordinea DGASPC. Vâlcea.

„Am fost și noi controlați de comisia specială constituită din dispoziția prefectului, dar nu s-au găsit probleme deosebite privind modul cum sunt îngrijiți și hrăniți beneficiarii. Au fost găsite probleme care țin până la urmă de șefii de centre. Toți șefii de centre unde au fost găsite probleme sunt în cercetare administrativă pentru că nu mergem principiul să îi dăm afară. Oamenii au drepturi, dar și obligații, și aceste obligații noi le urmărim. Pe scurt, am primit măsuri și recomandări, nu sunt nereguli în ceea ce privește îngrijirea, hrana, starea de sănătate și asigurarea nevoilor zilnice”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea în cadrul conferinței de presă organizată vineri, 21 iulie 2023.

 

sursa: impactreal.ro

Articole asemănătoare

Mihăești, în istorie

Postat de - 8 noiembrie, 2020 0
FacebookTwitterComuna Mihăești este situată în partea central-estică a județului, în Subcarpații Vâlcii, pe valea râului Govora și pe dreapta văii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *