Stoilești, la 466 de ani

360 0
Vârsta comunei unde am copilărit, Stoilești, este, desigur, mult mai mare decât cea indicată de primul document în care apare, în ultimul an al domniei lui Pătrașcu cel Bun. Are în componență cincisprezece sate: Baromireasa, Bârsoiu, Bulagei, Delureni, Geamăna, Giuroiu, Izvoru Rece, Malu, Nețești, Obogeni, Stănești, Stoilești, Urși și Vlădulești. Probabil, cele mai multe pe care le poate avea o comună din județul Vâlcea. M-am gândit întotdeauna că acest număr mare de sate indică și faptul că Stoileștiul adună la un loc comunități puternice, cu multă personalitate, care și-au pus la un loc și și-au păstrat valorile și tradițiile pentru mult timp sub numele satului lor.
Fiecare dintre cele cincisprezece sate ale comunei Stoilești reprezintă o mare familie de oameni. Împreună, alcătuiesc una dintre cele mai animate zone rurale. Poți vedea acest lucru în fiecare an, la sărbătoarea localității, cea care-i adună pe toți cei născuți, crescuți și educați la Stoilești și pe apropiații lor. Și eu sunt unul dintre cei crescuți și educați la Stoilești, unde mi-am petrecut întreaga copilărie, în casa părinților mei, alături de, de surorile mele, de verișorii și de prietenii mei.
Ori de câte ori revin la Stoilești – și o fac destul de des – mă întorc, la fel ca oricare dintre dumneavoastră, în decorul și printre oamenii copilăriei mele. Cred că mulți dintre cei plecați prin lume din Stoilești, în alte localități din România sau mult mai departe, în lumea largă, revin la sărbătoarea anuală a Stoileștilor și pentru acest sentiment de aleasă înălțare sufletească. Vă invit să răsfoiții fotografiile atașate pentru a vedea cu ochii dumneavoastră despre ce vorbesc. Duminica trecută, am fost la acest mare eveniment împreună cu președintele Constantin Rădulescu. Ne-am bucurat împreună de atenția și de ospitalitate oamenilor și de reușita organizatorică a primarului Iulian Florin Ionescu.
La mulți ani, Stoilești!

Articole asemănătoare

La început de an școlar

Postat de - 11 septembrie, 2023 0
FacebookTwitter Astăzi merg la școală toți copiii cu vârsta potrivită și toți adolescenții din România. S-au deschis ușile grădinițelor, ale…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *