Implementarea Programului „Anghel Saligny” în județul Vâlcea continuă

322 0

Vă facem din nou cunoscut faptul că Ministrul liberal al Dezvoltării Adrian Ioan Veștea a accelerat deschiderea finanțărilor pentru proiectele aprobate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Astăzi, 30 octombrie 2023, au fost semnate 40 de noi contracte de finanțare a unor investiții pentru modernizarea unor drumuri de interes local, pentru înființarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și pentru alte obiective ale comunităților locale. Valoarea finanțărilor de astăzi este de 100 de milioane de euro.

La fel ca în anterioarele deschideri de finanțări și printre cele de astăzi se află un important proiect vâlcean susținut de primarul liberal Irimia Marian din localitatea Făurești. Este vorba de  17,7 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare.

Prin obținerea acestei finanțări, primarul Irimia Marian va deschide  șantierul, așa cum a promis, pentru un important proiect de dezvoltare locală,  iar cetățenii se vor bucura de condiții echivalente cu cele orășenești.

Conducerea Filialei PNL VÂLCEA continuă să sprijine proiectele primarilor liberali.

Ca președinte al PNL VÂLCEA, vreau să-i asigur pe aleșii noștri că și în viitor vor găsi în conduducerea Filialei, în mine personal, un sprijin de nădejde în eforturile noastre comune făcute pentru creșterea nivelului de trai al concetățenilor.

 

                         Președinte PNL Vâlcea, deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *