Anatomia unui pistol cu apă. Un editorial de Silviu Popescu

793 0
Ieri și alaltăieri au fost două zile negre pentru presă. O televiziune din Capitală s-a năpustit peste primarul municipiului Râmnicu Vălcea. O nucă tare, încercată, care nu poate fi spartă ușor. Chiar și DNA și-a spart dinții în ea. Știu, am fost acolo.
Ca să spargi o nucă, îți trebuie dinți tari, maxilare puternice, o piatră, un lemn, ceva dur.
Televiziunea a folosit un pistol cu apă, cu care se împroașcă puștii, atunci când se închipuie că sunt luptători.
Nu am înțeles acest demers jurnalistic și nu intru în detaliile lui. Știu doar că ținta, primarul Râmnicului, nu a fost atinsă. În schimb, cei care au orchestrat acest proces de intenție, au arătat publicului interesat ce înseamnă yellow journalism. Gutău vorbea de „galbenii”, care îl atacă. Yellow journalism, jurnalismul galben, sintagmă americană, este jurnalismul ieftin, de mahala, bazat pe presupuneri și procese de intenție, răuvoitoare.
Cuvântul cheie, repetat obsesiv, a fost „bani”. De unde ați avut bani, bani, bani, cu ce bani, de unde are fiul primarului bani. Și iar bani, bani, bani. Bani, nu?
Ceea ce m-a stupefiat a fost extinderea unor pretinse fapte, rămase nedovedite, la familia primarului, care conduce, în opinia mea, un oraș foarte bine administrat. I-am spus asta și viceprimarului Pîrvulescu, în față, de față cu martori. Pentru că și dânsul, dacă ar fi dorit, ar fi putut fi parte din acest compliment.
Așadar, cei care acuză, otova, o întreagă familie, care pun întrebări stupide, nu se uită, o clipă, pe documentele pe care le pun, pe ecran. Dacă aduni sumele câștigate ca pensii, salarii, ale celor patru membri ai familiei primarului, rezultă și capacitatea acestora de a lua credite. Mari. În fața acestor venituri, orice director de bancă ar zice, de ce nu ați venit, ieri, să vă dau câteva milioane de euro, ca să faceți un bloc? Vad că aveți și precontracte, foarte bine! Vă dădeam cu o dobândă mai mică.
Este greu să te uiți pe niste documente? Care trei poduri? Două erau făcute, de al treilea nu s-a apucat nimeni. Nici măcar nu s-au obosit să filmeze blocurile, tu, televiziune, trebuie să lucrezi cu imagine. Și altele, pe care nu le mai scriu aici, îmi este lehamite de acest tip de presă.
Ce fel de jurnalism este acesta?
Este o pată pe obrazul Presei.
Am observat că și Mircia Gutău a pus aceste atacuri pe seama AUR. Galbeni sunt și „frații” din PNL. Este total greșit, în cazul AUR, poate, prin absurd, a unei echipe, pentru că restul îi este obedientă. PNL, exclus, Pîrvulescu nu dă bani, nici la biserici, deși îi spun că ar trebui, viața veșnică e aproape.
Mai rămâne o variantă. Gunoiul.Voi studia și pista asta.
Fezandarea lui Mircea Gutău, în sensul, scoate banii, dacă a existat această intenție, este un eșec mizerabil al unor ziariști, care nu mai știau decât un singur cuvânt.
Acest caz este de manual și ar trebui predat la facultățile de jurnalism.

Articole asemănătoare

Săraru

Postat de - 1 februarie, 2020 0
FacebookTwitterSărarii se ocupau cu sarea, o tăiau din cariere și o vindeau ca să trăiască. Se spune că  au venit…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *