Omul care l-a crescut pe Radu Drăgușin a înotat 130 kilometri pentru copiii cu dizabilități

282 0
 
Mihai Badea, conducătorul secției de natație de la CSM București și vicepreședintele Asociației Municipale de Fotbal București, a devenit a doua persoană din lume care a reușit să înoate distanța totală a lacului Powell, din America, 130 kilometri! Fostul militar în vârstă de 51 de ani a făcut cursa în scop caritabil și spune că în viitor îl va lua într-o astfel de experiență și pe Radu Drăgușin, fotbalistul crescut de el la Regal Sport.
Românul Mihai Badea a reușit performanța de a înota 130 kilometri în Statele Unite ale Americii, parcurgând astfel cel mai mare lac din acumulare din zona Utah-Arizona. Conducătorul secției de natație de la CSM București a făcut acest efort uriaș pentru a atrage atenția și a ajuta la strângerea unei sume mari de bani necesară pentru demararea construcției unui centru de tratament pentru copiii cu dizabilități, în Zărnești.
„A fost cea mai grea cursă pe care am făcut-o. Am făcut această cursă pentru o cauză măreață, dorim să atragem atenția și oamenii să ne ajute la construcția „Casei dintre Brazi”, la Zărnești, un centru de tratament a copiilor cu dizabilități” – Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
De-a lungul cursei-record, Mihai a fost ținut în loc doar de furtună, în prima noapte, după ce parcursese 80 de kilometri, dar apoi a luat-o de la capăt, fără să se mai oprească, în ciuda intemperiilor de pe traseu.
„În primul rând măreția cursei a fost dată de distanță, a trebuit să înot 130 km, doar Sarah Thomas în lume a mai reușit să facă această cursă. Am făcut, practic, cursa din două părți, din cauza unei furtuni care a venit în prima noapte și ne-am oprit după 80 km, dar, fiind vorba de o cauză nobilă, am decis a doua zi să continuăm, așa că a mai înotat și noaptea următoare și am mai avut parte de alte 2 furtuni. A fost o mare provocare, acolo nu ai unde să te adăpostești, este o zonă stâncoasă, un canion, iar pe timpul nopții nu se vede nimic, nu am avut parte de lună plină să ne mai ghideze. Trebuie să te ferești de stânci, sunt multe pericole” – Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
 
Mihai Badea recunoaște că nu-i este deloc ușor să înoate noaptea și încearcă să-și păcălească mintea, pentru a putea termina cursele de anduranță în care este angrenat.
„Dacă ar putea intra cineva în mintea mea înainte de cursă, ar putea vedea că și eu am frici ca orice om, mă întreb și eu ce m-o aștepta noaptea, ce e sub mine, în apă, dar în momentul în care vine noaptea, nu mă mai gândesc la pericole sau ce le se poate întâmpla. Noaptea este înfricoșătoare, acolo pe Lake Powell era totul beznă, nu se vedea nimic, ne-am ghidat doar după balizele care erau pe lac, nu puteai să vezi nimic stânga-dreapta. Pe mine mă ajuta respirația, e cumva ca atunci când faci meditații, intru într-o transă și mi se pare că trece timpul mai ușor. Ce mai fac în timpul cursei, ca să nu mă plictisesc? Fac foarte multe calcule, zici că sunt matematician sau statistician” – Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
 
Românul a avut surprize din partea naturii. Deși vremea părea foarte bună, din senin, a venit o furtună puternică și i-a dat planurile peste cap.
„Nu am văzut că vine prima furtună, dar unul dintre băieții de pe barcă avea un ceas care anunța alerte și el ne-a spus despre furtună, dar nu înțelegeam de unde până unde, pentru că era foarte frumos afară. Însă, după o oră, a început vântul foarte, foarte puternic și a trebuit să ne adăpostim. Înotătorului nu-i este greu să stea în apă, dar este periculos pentru echipă, pentru caiac, pentru cei de pe barcă și nu poți să-i pui în pericol. Așa că ne-am adăpostit într-o grotă, iar acest lucru a fost o greșeală pentru că valurile început să vină unul după altul și să se spargă spre mal și riscam mult să ne spargă barca și caiacul și atunci am decis să plecăm de acolo”- Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
 
Vrea să facă echipă cu Drăgușin într-o cursă
 
Mihai spune că nu e în cursă cu recordurile, dar își dorește să parcurgă 130 kilometri înot fără oprire. Șeful secție de natație de la CSM București este sigur că va înota dintr-o singură bucată distanța lacului Powell, dar vrea să „mute” locația în România.
„Nu-mi plac recordurile, dar este plăcut să știi că doar tu și altă persoană a făcut această cursă. Nu am urmărit niciodată să bată un record, pentru că atunci pare că nu mai este cursa mea, ci o luptă cu statistice. Pentru mine mulțumirea sufletească pentru ceea ce am realizat la Lake Powell este imensă și nu are legătură cu recordurile. Dincolo de asta, am regretul că nu am putut să fac dintr-o singură bucată toată distanța, așa că peste ceva timp voi face această distanță în România”- Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
Om cu ștate vechi și în fotbalul românesc, actualmente vicepreședintele Asociației Municipale de Fotbal București, Mihai Badea este sigur că „perla” clubului său, Regal Sport, Radu Drăgușin, ar face față ci brio unor astfel de provocări „acvatice”.
„Este un profesionist desăvârșit, de mic așa a fost. Eu mereu am spus că s-a născut cu banderola pe mână! 100% l-aș lua pe Radu cu mine pentru că aș fi pe mâini bune. Radu este un polisportiv, când era mai mic a făcut și baschet , la nivel înalt, a avut de ales între fotbal și baschet și a ales fotbalul” – Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
 
Badea povestește că fotbalistul lui Tottenham a fost dorit cu insistență de FCSB, însă fundașul care avea atunci 16 ani era convins că viitorul său este într-un campionat din afară.
„Radu știa că își dorește să joace în străinătate și la acel moment aveam oferte din Italia pentru el, doar că am promis că mergem la discuții cu FCSB și ne-am ținut de cuvânt. Am fost la baza din Berceni, a văzut și el condițiile de pregătire, cei de la FCSB au vorbit cu el, i-au spus ce i se oferă, însă Radu era convins că vrea să joace în străinătate. Le-a mulțumit celor de la FCSB, dar i-a refuzat” – Mihai Badea, înotător, șeful secției de natație la CSM București.
Cei care vor să sprijine cauza pentru care a înotat și Mihai Badea (construcția unui centru de tratament pentru copiii cu dizabilități în Zărnești) o pot face donând 2€ prin SMS cu textul ”ZILE” la 8844

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *