Drumul expres Râmnicu Vâlcea – Tigveni, inclus în Programul Național de Relansare și Reziliență

805 0

Efectele pandemiei de la începutul anului 2020 au modificat perspectivele economice, sociale și bugetare atât în România, cât și în celelalte state ale Uniunii Europene, motiv pentru care a fost nevoie de un program pentru a face față enormelor consecințe economice și sociale.  Guvernul condus de către Partidul Național Liberal, pentru a diminua efectele pandemiei, a  lansat Programul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), aflat în dezbatere publică în această săptămână, având următoarele priorități:  infrastructura rutieră, rețeaua de gaze, digitalizare, măsuri sociale.

În urma unor analize riguroase,  s-a ajuns la concluzia că  infrastructura de transport  este sub-dimensionată, motiv pentru care sunt generate zone cu trafic supra-dimensionat, ambuteiaje și reduceri semnificative ale vitezei optime pentru deplasare. De asemenea,  nodurile urbane au o conectivitate redusă la rețelele de transport. Toate aceste lipsuri de sisteme adecvate de transport au impacte negative asupra sistemului economic, asupra dezvoltării centrelor urbane, plus timpii de deplasare foarte mari.  Astfel guvernul României a venit cu soluția de a investi în infrastructura de transport  4,5 mld. de euro din Mecanismul de Redresare şi Reziliență de la nivel european, unde statul român beneficiază de  30 de mld. de euro.

Deputatul Cristian Buican aduce la cunoștința cetățenilor județului Vâlcea o primă concretizare a eforturilor pentru a realiza un drum expres prin care să se asigure conectarea Municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Pitești-Sibiu, în aproprierea orașului Curtea de Argeș, anume în nodul rutier Tigveni. A fost înscrisă în acest program  realizarea acestei legături rutiere, deoarece cunoaștem importanța ei pentru dezvoltarea economico-socială a orașului, dar și a județului, precum și pentru creșterea nivelului de viață a cetățenilor.

”Ca președinte al filialei PNL Vâlcea, preocupat de angajamentul luat în fața concetățenilor  mei de a realiza punctele din programul de guvernare care privesc județul nostru, aduc la cunoștința vâlcenilor situația drumului expres a  cărui realizare a fost prevăzută în Program. Acest drum expres urmează să unească municipiul Râmnicu Vâlcea cu nodul rutier Tigveni pentru a realiza legătura rapidă a orașului nostru cu autostrada București-Pitești-Sibiu. Este evident că prin realizarea acestei autostrăzi o importantă parte a traficului rutier va fi preluată de către ea, aceasta are avantaje pentru ecologia din zona noastră, dar în același timp face necesar ca municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a-și păstra și optimiza dezvoltarea și statutul,  să aibă un mijloc rapid de acces la autostradă și, prin urmare, la importantele centre urbane, și nu numai, deservite de ea. Construcția acestui drum expres între Râmnicu Vâlcea și Tigveni este prin urmare esențială, nu doar din rațiuni de infrastructură, ci și pentru dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor. Vom urmări în continuare modul în care guvernul realizează implementarea Programului și măsura în care, în mod concret, se execută lucrările necesare pentru construirea drumului expres atât de necesar pentru Râmnicu Vâlcea. Acesta este un exemplu pentru modul în care noi, ca reprezentanți ai dumneavoastră, înțelegem să ne respectăm angajamentele electorale. Vă asigurăm că vom fi totdeauna reprezentanții cetățenilor, nu numai membrii fideli ai partidului” a declarat deputatul Cristin Buican.

 

Deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *