Înainte de 1989 eram, aproape toți, în aceeași oală. Cu mici excepții. Cei care făceau parte din sistem și cei care “se descurcau cumva”.
Încarcerați în propria țară. Înfrigurați, trăind în întuneric, alimentându-ne “rațional”, cu legume palide, tacâmuri de pui și creveți, amestecând benzina cu gazolină și așteptând două săptămâni să plecăm duminica cu mașina. Împușcați la graniță, în timp ce încercam să fugim din iad. Născând copii nedoriți, pentru că partidul voia generații noi de constructori ai socialismului, copii fără tați, nemâncați, crescuți în frig, din mame nefericite, cu 3 luni de concediu maternal. Femei și medici închiși pentru îndrăzneala de a fi încercat să stopeze sarcinile nedorite. Cozi kilometrice la alimente, cu oameni leșinați acolo și copii striviți, la propriu. Nașterea șpăgii și a mitei. Școli tehnice cu duiumul, pe motiv că țara nu are nevoie de artiști, muzicieni, oameni care să-și câștige și altfel traiul decât dând țării cât mai mult cărbune, oțel, grâu, șaibe, șuruburi și mobilier pentru export, pe care, la un moment dat, nu le-a mai vrut nimeni. Muncă patriotică făcută întru prosperitatea nomenclaturiștilor,de elevi, truditori și soldați luați cu japca de acasă. Ouă, ulei, pâine, făină și mălai, pe cartelă!
Păream împreună. Cu toții suferind la unison,tânjind după libertate, după informație liberă, după Moș Crăciun, după programe TV color și libere, după tot ce nu aveam și după care oftam prelung. Cu toții, tânjind ca dementul acela să crape.
ȘI a crăpat. Oricum, era mort până acum, asta, ca să dăm nostalgicilor motive de tristețe. NU e nici în Venezuela, nici în Argentina. E în iad, pentru ce a făcut bietei țări.
A crăpat și puterea a fost acaparată de rândul 2 al actviștilor de partid, metamorfozați peste noapte în oameni prosperi de afaceri, cu magazine de superlux deschise peste noapte în București și-n marile orașe. Oameni care dețineau pârghiile funcționării sistemului și care încă știu exact de e de făcut să-și bage țara în buzunare. Fiindcă direct sau indirect, cam tot ei se perindă pe la putere. Ei, copii, nepoții lor, camuflați în tineri idealiști care salvează România, dar sunt doar niște aroganți incapabili să-și ducă mandatul la capăt.
Ei, bine, toți aceștia, direct sau indirect, prin manipulări, prin minciună crasă, prin mituirea unor formatori de imagine care să le spele cadavrele politice și imaginea monstruoasă, prin acapararea televiziunilor, prin trusturile de presă înființate special, acționează încontinuu pe principiul dezbină și cucerește! Numai că, cine are creier în posesie, nu pune botul!
Dar nu numai politicienii împart românii în categorii opuse. Ei înșiși se situează pe poziții antagoniste, din simplul fapt că SUNTEM DIFERIȚI! Un om educat, rasat, nu poate gândi și năzui la fel precum unul fără nicio clasă sau cu 4 clase.
Un om onest, sincer, muncitor, nu poate gândi și simți la fel ca unul care trăiește din înșelăciuni, furturi, combinații, pomeni, fraude.
Un om care gândește profund și analizează nu poate fi la fel ca unul care ia de bun orice îl minte câte un cadavru politic, câte un spălător de minți naive, care știe exact ce să îi picure în urechi pentru a-l cuceri. Învață-l pe naiv lecția dulceagă și amețitoare a patriotismului și a credinței împinse la extrem și va fi în stare să ceară moartea oricui nu gândește ca el. Falsul patriot se transformă în șovin și xenofob cât ai clipi!
De mulți ani avem mereu câte două Românii.
România țăranilor, contra România orășenilor. Veșnic, frustrări, invidie și sentimentele aferente.
România minerilor și a susținătorilor lui Iliescu și România celor ce au strigat în stradă împotriva regimului. România celor care joacă la Caritas și a celor care au intuit în asta o imensă excrocherie.
România lui Vadim și România lui Constantinescu. România microbiștilor și România celor care văd în el doar alergarea unei bășici, nimic special sau nobil. România maneliștilor și România celor care văd în manele un fenomen periculos pentru cultură și pentru ființa națională. România celor ce respectă și iubesc natura și România celor care o distrug și murdăresc. România lui Dragnea și România lui Iohannis. România tinerilor frumoși din stradă și România susținătorilor lui Tudorel Toader. România pro Rusia, România anti-Rusia, conștientă că de la ruși ni se trage tot răul, de o veșnicie. România pro Trump și România pro Biden. România iubitoare de animale și România care pune otravă câinilor de pe stradă. România celor care protejează viața tuturor, vaccinându-se și România lui Șoșoacă, generatoare de morți pe bandă rulantă.
România celor ce ne fac viața un chin, certându-se pe funcții, ministere și putere și România noastră, a celor ce încercăm să supraviețuim în condițiile în care doliul este culoarea dominantă la profilul de facebook, iar scumpirile vin avalanșă. România celor mici sau mari, speculanți blestemați care, așteaptă orice ocazie pentru a scumpi din nou și din nou, și a noastră, care nu găsim modalități pentru a le face afacerile praf și pulbere, nimicindu-i.
O poveste fără sfârșit.
K.R