Shurubel se alătură line-up-ului SAGA Festival

649 0

 Shurubel se alătură line-up-ului SAGA Festival. Co-prezentatorul emisiunii Vorbește lumea este pasionat de muzica electronică și a avut până acum diverse experiențe ca DJ. Vestea că va fi parte din primul festival al verii din România a venit ca o surpriză de ziua lui de naștere, în această dimineață. Colegii lui, Adela Popescu și Bogdan, l-au susținut și i-au promis că-i vor fi alături la festival.

“În momentul în care am auzit că e pe bune, că o să pun muzică la SAGA, mi-au explodat efectiv în minte toate amintirile pe care le-am trăit pe scenă, în fața playerelor și în fața publicului. Am și acum flashback-uri cu mâini ridicate care mă prind când mă arunc de pe scenă și mă plimbă în timp ce piesa ajunge la drop în spatele meu. Sunt sigur că scena la care o să pun o să fie pe super dans pe toată durata setului și, dacă vreți să vedeți în ce zonă de muzică ne întâlnim, dați o tură pe la playlistul meu de pe Spotify, care se numește Stage Monkey. Băi, abia așteeept!”, a spus Shurubel.

Shurubel are la dispoziție 16 zile pentru a-și pregăti setul de festival și este nerăbdător să se întâlnească cu festivalierii și să se distreze cu gașca de prieteni.

SAGA aduce în iunie un concept inedit, un mix eclectic de artiști, genuri EDM și sound-uri care vor asigura distracția festivalierilor și dorința de a dansa până dimineața. Pe lângă scena principală, scenele underground vor fi locul perfect pentru stiluri precum tech house, techno și nu numai.

Arena Națională și parcul care o împrejmuiește vor fi complet transformate într-un loc în care imposibilul devine posibil și dorințele încep să prindă contur.

Biletele pentru primul festival al verii, SAGA, pot fi cumpărate de aici.

Afrojack, Black Coffee, Deadmau5, DJ Snake, Elderbrook, Fedde Le Grand, Fisher, Marshmello, Meduza, Ofenbach, Purple Disco Machine, R3HAB, Salvatore Ganacci, Sickick, Tiesto, Timmy Trumet și mulți alți artiști internaționali și locali vor veni la București în primul weekend din iunie.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *