O viață împreună, la bine și la greu

1568 0

Emoție, lacrimi și frumoasă aducere aminte… Acest lucru l-am simțit astăzi, când am participat la celebrarea a 50 de ani de căsătorie a numeroase cupluri, eveniment organizat la Primăria Râmnicu Vâlcea, la care Curierul de Râmnic a fost prezent.

În anul 2012,  și părinții mei au sărbătorit  în același cadru festiv o jumătate de veac, un moment unic, de neuitat pentru familia noastră.

Primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Carmen Preda au fost  gazdele festivităţii ”Nunta de Aur”. Fiecărei perechi aniversate i-au fost oferite ”Diploma de fidelitate”, flori și premii în bani și li s-au adresat felicitări și cele mai bune urări.

Remarcăm cu mare plăcere că această frumoasă acțiune a debutat încă din anul 1999. Au fost apreciate astfel longevitatea, dragostea și respectul clădite într-o viață de om, petrecută împreună.

Clipe frumoase, emoționante pe catre le-am trăit și eu cu mare intensitate alături de oameni minunați, cunoscuți de mine sau necunoscuți. Am revăzut cu mare drag printre cei prezenți profesori, colegi de serviciu, colaboratori. I-am felicitat și am constatat că amintirile comune au rămas neșterse, din fericire, în memoria și sufletele noastre.

Respect, admirație și deosebită considerație pentru acești oameni pe care i-am intâlnit astăzi cu ocazia acestui frumos eveniment.

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *