Referitor la: ședința Grupului de lucru mixt pentru romi (GLM) din 15 februarie 2024

474 0

INFORMARE DE PRESĂ

La data de 15 februarie 2024, în prezența domnului prefect Mihai Oprea la sediul Instituției Prefectului județul Vâlcea a avut loc ședința Grupului de lucru mixt pentru romi (GLM). Tema întrevederii s-a axat pe măsurile pentru prevenirea și combaterea discriminării cetățenilor români de etnie romă din județul Vâlcea. La ședința de lucru au participat și subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu. Ordinea de zi a ședinței a cuprins:

  1. Prezentarea acțiunilor derulate, în anul 2023, la nivel județean de către structurile Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilități în implementarea Planului de măsuri aferent Obiectivului specific 6 (OS 6) – Combaterea discriminării, a discursului și a atitudinilor antirome generatoare de discurs incitator la ură sau infracțiuni. Acțiunile derulate au fost prezentate de către:
  • comisarul șef de poliție Bianca Enăchescu, Șef Birou Prevenire și Analiză a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea;
  • maiorul Dumitrache Dragoș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

 

  1. Prezentarea și aprobarea Planului Județean de Măsuri pentru Romi pentru anul 2024, cu detalii suplimentare din partea expertului pentru minoritatea romă din cadrul Prefecturii Vâlcea, Luciana Idu.

 

Grupul de lucru mixt (GLM) este înființat la nivel județean din reprezentanți ai structurilor deconcentrate ale ministerelor, reprezentanți ai autorităților administrației publice județene/locale, membrii ai organizațiilor neguvernamentale care se ocupă de problemele minorității romilor, delegați ai comunităților locale cu un număr semnificativ de cetățeni români aparținând minorității rome, inclusiv consilieri județeni/locali.

 

În ceea ce privește măsurile pentru prevenirea și combaterea discriminării cetățenilor români de etnie romă la nivelul județului Vâlcea, Planul de Măsuri pentru Prevenirea și Combaterea Discriminării Cetățenilor Români de Etnie Romă își propune să gestioneze fenomenul discriminării și al conflictelor interetnice în mod responsabil și cât mai eficient.

 

În acest context, în cadrul ședinței, prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea și-a manifestat susținerea în vederea reducerii riscului de victimizare a elevilor și a personalului didactic, a prevenirii actelor de discriminare și a atitudinilor antirome, cât și pentru realizarea activităților și măsurilor stabilite în Planul de acțiune ce pune în aplicare Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor.

 

În anul 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a desfăşurat 56 acțiuni preventiv-educative şi de informare, la aceste activități participând elevi şi cadre didactice. Activităţile au fost desfășurate în municipiul Râmnicu Vâlcea la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Liceul Tehnologic “Ferdinand I”,  Liceul Tehnologic ,,General Magheru” şi în teritoriu, la: Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” din Brezoi (incluzând şi elevii Şcolii Gimnaziale „Valea lui Stan”), Liceul Tehnologic ,,Petrache Poenaru” din Bălceşti, Liceul “Constantin Brâncoveanu” din Horezu, Liceul Tehnologic ,,Brătianu”, din Drăgășani. De asemenea, de la începutul anului 2024 și până în prezent, s-au efectuat 2 activități preventive la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu.

 

Activitățile derulate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea pe parcursul anului 2023 au fost subscrise proiectului “Fără discriminare!”. Scopul proiectului vizează prevenirea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură prin creșterea gradului de informare și conștientizare, în rândul grupurilor vulnerabile, și al polițiștilor care desfășoară activități care presupun interacțiunea directă cu cetățenii, cu privire la riscurile și implicațiile asociate acestor manifestări.

 

De asemenea, informarea populației antidiscriminare şi prevenirea infracțiunilor motivate de ură a fost realizată în cadrul a 8 acțiuni, având aproximativ 300 de beneficiari direcți. Acțiunile au vizat creșterea gradului de informare cu privire la legislație, drepturile și obligațiile cetățenești pentru a nu fi discriminați sau a nu discrimina, precum și a cunoașterii instituțiilor competente în domeniu (pentru a identifica modalitatea prin care pot sesiza un caz de discriminare și căror instituții se pot adresa).

 

Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost votat Planul Județean de Măsuri pentru anul 2024 privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome la nivelul județului Vâlcea.

 

Având în vedere preocuparea pentru promovarea incluziunii sociale și îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor români aparținând minorității rome, acest plan vizează implementarea unor acțiuni menite să sprijine și să îmbunătățească viața comunităților vulnerabile de romi din județul Vâlcea.

 

Implementarea acestor măsuri se va realiza prin colaborarea dintre autoritățile județene, unitățile administrativ-teritoriale locale și alte instituții implicate, în conformitate cu bugetul alocat și sursele de finanțare disponibile. Planul cuprinde mai multe obiective specifice, printre care amintim:

 

  • Includerea comunităților de romi vulnerabile în programele naționale de locuințe sociale;
  • Includerea comunităților de romi marginalizate în programele naționale de racordare a locuințelor la rețelele de utilități (energie electrică, apă și canalizare), o atenție deosebită fiind acordată asigurării accesului la apă potabilă;
  • Includerea comunităților de romi vulnerabile în programele naționale de infrastructură locală/comunitară – asfaltarea, pietruire a drumurilor, străzilor (PNDL);
  • Identificarea și implementarea de soluții de relocare a familiilor aflate în zone de risc sau în risc de evacuare (articolele 19^1, 22^1, 26, 27^1, 51 din Legea 151/2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001);
  • Prioritizarea sectoarelor de cadastrare care includ zone defavorizate în care se află comunități vulnerabile cu romi, în cadrul Programului Național de Cadastrare;
  • Includerea comunităților de romi afectate de calamități naturale în programele naționale adresate zonelor afectate de calamități;
  • Asigurarea accesului cetățenilor români de etnie romă la un sistem de educație incluzivă de calitate;
  • Reducerea abandonului școlar în rândul elevilor de etnie romă;
  • Creșterea gradului de cuprindere a copiilor de etnie romă în sistemul educațional formal;
  • Asigurarea calității actului educațional în unitățile de învățământ (preșcolar și școlar) cu elevi preponderent romi, cu accent pe școlile segregate rezidențial și pe școlile din comunitățile izolate;
  • Promovarea interculturalității și crearea unui mediu școlar incluziv;
  • Păstrarea identității culturale și construcția stimei de sine în rândul elevilor de etnie romă;
  • Dezvoltarea și valorizarea capitalului uman care provine din comunitățile de romi prin programe adaptate permanent la profilul comunităților și specifice din punct de vedere socio-cultural și regional;
  • Valorizarea capitalului uman, cu accent pe tineri și femei de etnie romă din mediul rural, prin înființarea de centre multifuncționale și îmbunătățirea metodelor de intervenție inter-instituțională cu prioritate în comunitățile rurale, elaborarea de instrumente standardizate de lucru și metodologii unitare;
  • Îmbunătățirea stării de sănătate a membrilor comunităților vulnerabile de romi;
  • Asigurarea accesului populației vulnerabile din punct de vedere medico-social la programele naționale de sănătate publică derulate de către autoritățile competente;
  • Susținerea cercetării, conservării și promovării patrimoniului cultural rom și a identității culturale rome prin:
  • Măsuri care vizează promovarea identității și culturii rome;
  • Valorizarea patrimoniului cultural rom și a identității rome prin limba romani;
  • Valorizarea patrimoniului cultural rom și a identității rome prin portul tradițional rom;
  • Revalorizarea patrimoniului cultural rom și al identității rome prin conservare a meșteșugurilor tradiționale ale romilor;
  • Susținerea cercetării, conservării și promovării patrimoniului cultural rom și a identității culturale;
  • Măsuri care vizează reconcilierea cu trecutul și recunoașterea sclaviei, a Holocaustului și asimilării romilor prin organizarea de tabere școlare tematice, finanțate de la bugetul de stat;
  • Combaterea discursului urii și atitudinilor antirome generatoare de discurs incitator la ură rasială sau infracțiuni motivate de ură rasială;
  • Informarea, conștientizarea publică cu privire la atitudinile anti-rome generatoare de discurs al urii;
  • Crearea și diseminarea de resurse educaționale în domeniul prevenirea și combaterea atitudinilor antirome pentru angajatori publici și private;
  • Analiza modului în care este folosită legislația anti-discriminare existentă în bibliografiile de examen sau în cursurile de formare continuă a personalului din administrația publică;
  • Informare și conștientizare în instituțiile administrației care realizează servicii publice în domeniile educație, sănătate publică, ocuparea forței de muncă, locuire;
  • Încorporarea prevederilor legislației anti-discriminare în documentele interne ale angajatorilor publici și privați, a elementelor de discriminare rasială, multiplă, intersecțională;
  • Crearea unui instrument de diseminare a practicilor pozitive ale angajatorilor publici și private în domeniul combaterii discriminării rasiale, multiple, intersecționale;
  • Monitorizarea cazurilor de discriminare şi abuz asupra romilor săvârşite de autorităţi şi popularizarea sancţiunilor luate împotriva acestora, precum şi a accesului romilor la serviciile publice;

 

Alte activități cuprinse în plan și care au ca grup țintă comunitățile de romi:

  • Organizarea unor campanii de promovare şi respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (a drepturilor civile, politice şi sociale), în general şi a dreptului la nediscriminare, în special a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în conformitate cu normele şi obligaţiile internaţionale asumate de către România;
  • Desfăşurarea de activităţi de recrutare a personalului pentru structurile Jandarmeriei Române din rândul cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, în conformitate cu prevederile legale;
  • Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de parteneriat dintre Jandarmerie şi comunitățile de romi precum şi organizarea de întâlniri ale reprezentanţilor Jandarmeriei cu reprezentanţi ai comunităţii de romi de pe raza județului;
  • Sprijinirea populatiei aflată în situaţii de vulnerabilitate şi/sau care nu pot lucra, de a garanta un nivel minim de venituri pentru populaţia săracă şi de a furniza beneficii de asistenţă sociala, în schimbul îndeplinirii de către acestea a responsabilităţilor lor;
  • Promovarea valorilor familiale prin acțiuni/campanii de informare și sensibilizare;
  • Activităţi de popularizare în rândul comunităţilor de romi, prin campanii de informare cu privire la legislaţie în vigoare şi a condiţiilor de acces la anumite beneficii sociale administrate şi gestionate la nivel teritorial de instituții publice.

 

Amintim faptul că pe parcursul implementării din cadrul Planului judeţean pentru anul 2024 (în vederea aplicării Hotărârii de Guvern nr. 560/2022, pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022—2027) va fi efectuată monitorizarea și evaluarea continuă a eficacității măsurilor luate, eventualele ajustări/îmbunătățiri vor fi efectuate și în funcție de dinamica situației.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *