Mircea Fechet, ministrul liberal al Medului, Apelor și Pădurilor, a anunțat că proiectul de lege privind Codul Silvic a fost adoptat de Guvern.
„Chiar de Ziua Internațională a Pădurii. Primul cod din 2008 încoace, scris de la zero. Este un Cod Silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Elaborarea acestui proiect de lege a fost finanțată prin PNRR, ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care le are societatea de la păduri și pregătește domeniul silvic pentru a răspunde provocărilor ridicate de schimbările climatice”, a spus liberalul.
Câteva dintre cele mai importante prevederi din Noul Cod Silvic:
- Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării. Până acum ele erau interzise doar în Parcurile Naționale. Vom extinde această interdicție.
- Codul silvic va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar.
- Totodată, stabilim cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure prin monitorizarea video a drumurilor de acces în pădure și implementarea sistemului de imagini satelitare.
- Propunem suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2.0 a persoanelor suspectate că au comis infracțiuni din domeniu, încă din faza de urmărire penală.
„Adoptarea Codului Silvic este unul dintre angajamentele pe care PNL și le-a luat prin programul de guvernare și astăzi iată că am făcut un pas decisiv. Mulțumesc specialiștilor din cadrul celor două universități de tradiție în silvicultura din România – Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și celor din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură. Mulțumesc colegilor din minister și tuturor celor care au contribuit prin munca lor la acest cod silvic”, a transmis Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor.
sursă: Mircea Fechet, Facebook