Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul şaptesprezece)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

53 0

AURUL  ALB

 

 

 

 

Un mare necaz, generator de neajunsuri majore, îl constituia aprovizionarea cu apă potabilă a orașului. În volumul precedent spuneam că, în anii ’70, am cărat apă cu sacaua în fiecare cartier o bună bucată de vreme. Deşi între timp s-a mai construit  încă o sursă de apă de la Cheia, datorită consumului exagerat, apa potabilă nu ajungea la ultimele etaje ale blocurilor. Nu e mai puțin adevărat că, în lipsa contorizării, care reprezenta ea însăşi o investiție uriaşă, se risipea foarte multă apă, depășindu-se pȃnă şi consumurile specifice pe cap de locuitor din țările supracivilizate.

La începutul anilor ’90, s-au  obținut, etapizat, fonduri guvernamentale pentru construirea unei surse definitive de apă din lacul Brădișor de pe Lotru. Menționez un lucru important: investiția a fost aprobată pentru o singură localitate și anume pentru Râmnicu-Vâlcea. Era o lucrare de mari dimensiuni, compusă dintr-o captare din barajul lacului de acumulare sus amintit, o stație de tratare a apei cu o capacitate de peste 1000 l/s amplasată la Valea lui Stan, o aducțiune lungă de 40 de km. până în municipiu, precum şi două rezervoare pentru mărirea capacității de stocare  şi  echilibrarea  presiunii  din rețelele de distribuție.    S-a lucrat mult, dar s-a lucrat  bine. Sunt în temă cu cele întâmplate, fiindcă am condus S.C. Socom S.A. care era unul dintre cei trei constructori ai aducțiunii de 40 km. de-a lungul văii Lotrului şi Oltului. S-a reușit punerea în funcțiune abia în 1999, dar ce să vezi, stupoare, apa tot nu ajungea la ultimele etaje. A fost nevoie să combinăm cele două surse, cea de pe rȃul Cheia, proprietate a  municipiului, și cea din lacul Brădişor, care aparținea  județului, lucru care genera încurcăturile de rigoare. În mod cu totul și cu totul de neînțeles, odată cu darea în folosință a noii surse, investitorul final al lucrării, Consiliul Județean,  a înființat o nouă societate comercială (!) care s-o administreze. Ca să nu spuneți că politicienii nu sunt inventivi, iată  modalitatea de a politiza o necesitate vitală. De ce era nevoie de nașterea unei firme care să gestioneze doar o conductă de apă, dacă exista deja o firmă superspecializată,  subordonată Primăriei Râmnicului, denumită Aquarim S.A., care făcea același lucru pentru toate sursele existente? Nu era necesar ca aceste surse, în totalitatea lor, să fie concentrate în mâna celui care furniza deja apă locuitorilor orașului? Pentru a reduce costurile/m.c. de apă potabilă, care creșteau de la o zi la alta, nu trebuia să existe doar un singur gestionar în loc de doi? Singurul răspuns pe care l-am putut găsi a fost dorinţa președintelui județului, unul din liderii P.S.D.-ului local, de a  înființa încă o firma subordonată, la conducerea căreia să instaleze un membru al clientelei de partid. Acestă ilogică măsură a forului județean, care a avut un singur scop și anume cel politic, a generat ani întregi, necazuri și conflicte între cei doi operatori „orientaţi” politic diferit. Neconcordanța  deciziilor luate de cele două administrații publice, absolut independente una față de alta, a creat mari probleme organizatorice și financiare, care, în final, produceau pagube celor fără nicio vină, adică populației municipiului.  Rezolvarea lipsei de apă de la etajele superioare a venit în cele din urmă tot din partea Primăriei municipiului, printr-o investiție majoră de montare a contoarelor la fiecare scară de bloc ce a redus consumul haotic și exagerat de apă potabilă.  Iar discordia inerentă dintre cele două unități de profil a dispărut abia acum cinci-șase ani, când s-a făcut ceea ce spusesem că era necesar încă de la început: comasarea celor două unități. Cu toate necazurile întâmpinate pe parcurs, am reușit, în cele din urmă, în cursul mandatului nostru, să asigurăm alimentarea cu apă potabilă în cantitate suficientă pentru toți rȃmnicenii și, astfel, am putut rezolva favorabil această necesitate primordială prevăzută în Contractul cu Râmnicenii.

La sfârșitul lunii martie, Consiliul Județean Vâlcea anunță intempestiv sistarea finanțării Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, declarând că, în viitor, fondurile vor fi direcționate  doar către orchestra de muzică populară. Cu toate că bugetul Primăriei se situa mult sub necesitățile stringente, nu puteam asista indiferenți la dezmembrarea valoroasei echipe a Filarmonicii și am hotărât s-o preluăm în subordinea administrației locale a Râmnicului.  Cu noua subordonare, spectacolele oferite de Filarmonica municipală au devenit pe zi ce trece mai atractive, iar orchestra și corul „Eufonia” s-au profesionalizat tot mai mult. În tot acest timp, Filarmonica a produs multe satisfacții iubitorilor de muzică clasică și a invitat pe scena râmniceană muzicieni și interpreți de mare faimă, așa încât mă felicit și acum pentru hotărârea luată atunci.  La concertul inaugural al noului veşmȃnt îmbrăcat de Filarmonică (ar fi trebuit aniversați 20 de ani în 2019), l-am cunoscut pe vestitul muzicolog şi om de cultură Iosif Sava, care, la următoarea ediție a emisiunii sale săptămânale, „Serată muzicală TV”, de la Televiziunea Română, a declarat: „A dat Dumnezeu să întâlnesc un primar în sala de concerte a unei Filarmonici din Râmnicu Vâlcea și asta mi-a întărit speranța că nu e totul pierdut”.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *