Festivalul „Constelații Rock” renaște precum Pasărea Phoenix. „Constelații Rock, Gala Trecut – Viitor” ,9-10 septembrie, Arenele Traian

2784 0

Vești extraordinare! După ani de strădanii, în ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea a fost aprobată în unanimitate organizarea festivalului „Constelații Rock, Gala Trecut – Viitor”, ce va avea loc în curând, în perioada 9-11 septembrie, în parteneriat cu Asociația Constelații Rock.

 „Constelații Rock” a fost un brand al municipiului Râmnicu Vâlcea, printre puținele festivaluri care aveau loc în perioada comunistă în România. 

Aici s-au lansat zeci de formații de rock românesc. Toate acestea, într-o perioadă în care partidul te voia tuns, ras, frezat, gri, posomorat, înregimentat. Familist, făcător de copii la normă, angajat la fabrică sau pe ogoare. Culcat la ora 10 seara, să intri cu putere de muncă dimineața în schimb sau în abataj.

Țoale de scandal nu se găseau pe vremea aia. Blugii costau fix un salariu minim, 1500, fiind aduși cu vaporul, pe sub mână.  Ca să ai ceva cât de cât chic, mergeai la croitor. Ne întrebam: oare rockerii și rockerițele, cum de poartă asemenea plete și coafuri fanteziste, colorate, machiaje și țoale bestiale? Cum se strecoară cu ele? De unde le iau? Cum de închide partidul ochii? Da, pentru trei sau patru seri pe an, evadam din sinistra ocupație comunistă și visam la Vestul liber și plin de tentații și de lucruri fantastice pentru noi, la care nu aveam acces, iar dacă încercam să avem acces, riscam să fim împușcați în timp ce înotam în Dunăre către sârbi. 

După ’90 ne-am luat cu toții rația de libertate.

Iată, după ani de absență, năzuințe și rugăminți pe la mai marii zilei, s-a găsit bunăvoință și deschidere. Mitul pasarii Phoenix „funcționează” la Vâlcea!! Festivalul își redeschide porțile, făcând fericiți mii de oameni, iar cu fiecare nouă ediție, pe măsură ce vestea se va duce mai departe și concursul va reîncepe, va fi problemă cu locurile de cazare! 

Atunci să te ții, să vezi „Ce-om mai rupe la opinci/ Și-om face gropi adânci”!

Reuniunea principală, de anvergură națională a rock-ului nostru va oferi publicului mai multe formații prestigioase: Antract, TRANS-EXPRESS, Coma, CARGO, Gothic Romania, Bucium, LUPII lui Alex Calancea, Hteththemeth, Overlord, dar și vâlcenii nostril fantastici, CiviC RebelS, care întregesc armonios atmosfera acestui amplu festival.

Râmnicu Vâlcea – reper cultural

După o scurtă prezentare, următorul capitol al materialului cu valoare documentară și incluzând  câteva interviuri scurte, este semnat de profesorul  Vlad Alexandrescu, lider al formației CiviC RebelS,o trupă în plină ascensiune, cu un sound original, piese cu trimitere la istoria României și identitatea națională, deosebit de melodioase,foarte bine puse în valoare de voce și instrumentiști. Deja, una din piesele trupei vâlcene este difuzată la Radio Guerilla. 

Despre CiviC RebelS:

CiviC RebelS este o trupă rock din Râmnicu Vâlcea, ce abordează un mix de metal, folk, melodic metal, hard rock, symphonic rock, cu inspirație din tradiționalul și autenticitatea culturii românești. Numele trupei vine dintr-un paradox contemporan: într-o societate insalubră etic, orice acțiune normală civică este considerată un act de rebeliune.

Formația are o activitate compozițională de trei ani, iar ascultătorii i-au comparat, de-a lungul timpului, cu Phoenix sau Bucovina. Anul acesta au lansat albumul de debut, “Valea Lotrilor”.

Următorul proiect ar putea fi o colaborare superbă cu Filarmonica vâlceană “Ion Dumitrescu”. 

Componența: 

Cristian Popa – Clape 

Vlad Cioculeasa/Gabriel Sucea- chitară solo, backing vocals

 Vlad Alexandrescu- chitară/voce 

Damien Pascal Phulpin – chitară bas, backing vocals 

Radu George Alexandrescu – tobe 

Exemple de piese: https://youtu.be/R-7Eosf2guc; https://youtu.be/aMB2Gp2zDPI

Iată cum sună invitația trupei CiviC RebelS: 

10 septembrie, 2022, Arenele Traian, vom cânta ACASĂ!

Constelații Rock / Gala Trecut – Viitor 

Festivalul-concurs Constelații Rock Rm Vâlcea devenise un brand, un trade mark pentru oraș. Cu activitate îndelungată ( inclusiv în anii comunismului), Constelațiile aduc pe scenă cele mai mari nume ale timpurilor respective cât și viitoare nume mari ale muzicii rock românești. Nu numai că Râmnicu Vâlcea exista din punctul de vedere al muzicii rock alături de orașele mari ale țării , dar festivalul-concurs ajunsese cel mai mare din țară.

„FIE SĂ RENASCĂ” , Constelații Rock ! 

Felicitări și respect tuturor celor care și-au adus contributța la reluarea lui!

See you there!

Cristian Popa , Claudiu Sichigea , Radu George Alexandrescu , Damien Phulpin , Vlad Cioculeasa

Vlad Alexandrescu:

“Unele date pe care am reușit să le adun sunt discutabile. De aceea, am aprecia, atât eu, cât și Asociația Constelații Rock Râmnicu Vâlcea, orice informație sigură care va ajuta la reconstituirea istoriei unui simbol cultural al orașului. Vă mulțumim!

Nu poti să faci uz și nici referire la prezent asupra unui concept fără să-i cunosti conținutul. Menționarea sumară, amintirea lui ca și simplu festival, asocierea Constelațiilor Rock cu elemente zodiacale, sunt lucruri care vor avea mereu potențialul de a-i diminua, minimaliza sau de a-i ignora importanța. Râmnicu Vâlcea, nu numai din punct de vedere al rock-ului, exista alături de marile urbe ale țării, dar era și orașul celui mai important festival-concurs rock din țară. Alegerea titlului „Trecut – Prezent” nu este deloc întâmplătoare. Însemnătatea națională pe care concursul CONSTELAȚII ROCK Râmnicu Vâlcea o dobândise ăn trecut va oferi cadrul necesar desfășurării unei gale preambul, o punte de redeschidere a unui prestigios festival-concurs, reper cultural al orașului nostru. 

Nu există ascultător de muzică rock cu vechime care să nu fi știut de Constelații Rock. De fapt, foarte des, printre cunoscători și nu numai, numele orașului era implicit asociat cu festivalul-concurs.

Am incercat să fac o incursiune în timp, înaintând anevoios pe acolo pe unde timpul a așternut mai mult decât un simplu colb, investigând câteva lucruri pe care le auzisem ca locuitor al acestui oraș, notând conștiincios în caiet precum elevii.  Nu am găsit o arhivă, nici nu știu dacă există o arhivă a CONSTELAȚIILOR ROCK Râmnicu Vâlcea, poate doar cea a lui Nelu Stratone, cea din cartea sa : „Rock sub Seceră și Ciocan”. Fosta securitate, în mod sigur are o altă arhivă, dar dintr-o altă perspectivă. Ar fi avut toate motivele să țină un „jurnal”, pentru cpămuzica rock în acei ani era ușor de asociat cu „nocivul” capitalism. Exprimarea liberertății intra foarte ușor în conflict cu ideologiile de masă socialiste, cât și cu propaganda agresivă a comunismului. Să nu uităm că celebrul Cenaclul Flacăra fusese interzis în urma unui accident. De fapt, securiștii și politrucii căutasera demult un pretext, dar să revenim la Constelațiile valcene.  

M-am adresat de asemenea lor, celor pe care îi respect, „veteranilor”, foștilor organizatori ai festivalurilor, iar lucrurile pe care le-am descoperit sau care mi s-au confirmat, m-au impresionat.

Încă de la început, conceptul a fost unul de descoperire și promovare de tinere talente. Inițial, fusese concept de festival – concurs de muzică ușoară. Bazele lui au fost puse la finele anilor ’70. Apoi, în anul 1983, festivalul își schimba stilul, devenind un festival-concurs de muzicp rock. Până în ’96, Constelațiile vâlcene au un singur an de întrerupere. 

În anii grei ai comunismului și ai cenzurii, Constelațiile Rock vâlcene nu numai că nu a fost interzise, dar și-au câțtigat și renume.

  – Domnule Cristian Stanca, cum de a fost posibilă organizarea și continuarea unui concurs – festival ROCK în anii aceia grei?

  – Partidul Comunist ne chema să manifestăm pentru pace, sloganul era un NU hotărât războiului! Atunci a apărut ideea unui festival rock pentru pace (ca să ademenim tinerii). Pe fundal era pictat mare, cel puțin la ediția din’ 83, un porumbel mare și alb cu o ramură de măslin în cioc, desen făcut de scenograful Miți Chiriac.  Ideea ingenioasă a inițiatorilor de la acea vreme a prins, reușind iscusit să ascundă conținutul în ambalajul – paravan NU RĂZBOIULUI, PARTIDUL – PACE, PACE PE PĂMÂNT.

 George Robu (fost organizator):

  – Erau cu toții nevoiți să scandeze aceste lozinci pro – pace, care erau, de fapt, pro-  partid, n-aveau de ales. Între melodii, se opreau și scandau destul de des. Eram licean pe atunci, dar anii aceia i-am trăit din plin! Era acea bucurie că vezi cu ochii tăi, în orașul tău, formații pe care le auzeai doar la radio.

 Enumăr doar câțiva dintre câștigatorii acelor ani: CELELALTE CUVINTE, CONEXIUNI, ANTRACT, RIFF, TRANS EXPRESS, ASTERISC (Karma). De remarcat că, în ’86 LOTUS era o formație în recital.

 Aici este nevoie de o călătorie în muzica rock a unui oraș de provincie. Cu activitate începută în anii 70, formația vâlceană LOTUS era trupa emblemă a orașului nostru, așa cum ANTRACT este astăzi. De fapt, între cele două formații fanion exista o legătura. LOTUS-ul crea și inova frumos. LOTUS-ul fusese una dintre primele formații din România care folosea chitare electrice. Renumele formației era atât national, cât și internațional, formația susținând un turneu în Cehoslovacia, bineînțeles, tot o țară cu regim comunist, însă meritul lor rămâne. Din formația LOTUS se desprinde PARADOXUL, înființat de John Feraru. John Feraru este cel care descoperă tinere talente vâlcene și alcătuiește și îndrumă MINI-PARADOXUL, cel care avea să devină mai târziu… ANTRACT! De asemenea, de numele lui este legată istoria Constelațiilor Rock ce urmau să vină. 

ANII POST DECEMBRIE ’89

 Cristian Stanca :

   – După anii comunismului nu eu am fost cel care s-a implicat în organizare. John Feraru a fost unul dintre cei care s-au ocupat de Constelații. 

  Alături de John Feraru s-au aflat, de asemenea și : Nell Ciorăscu, George Robu, regretatul Teodor Brucăr, Goange Marinescu, Cristian Arsenescu, Leo Stăncescu, Daniel Ionescu, Dana Vențer sau Mișu Cosmescu.

 George Robu:

   – Au fost ani grei, dar n-am niciun regret. Trebuia să găsim banii necesari. Adesea, ceea ce reușeam să colectăm nu era suficient. De asemenea, boxele, cablurile și tot ce ține de partea tehnică erau dificil de găsit. Am apelat la toți cei pe care îi știam. Nu aveam nicio datorie față de nimeni, făceam asta din dragoste pentru muzica rock și pentru oras. Pe lângă asta, trebuia să ne ocupăm de cazarea trupelor și nici lucrul ăsta nu era deloc ușor. În plus, ceea ce e cel mai important: la un moment dat nu-i mai puteam filtra! Numărul de casete „demo” era mult prea mare, atât de popular devenise concursul. Crede-mă, nu mai făceam față!  Primeam sute de casete cu înregistrări. Am cerut și am primit ajutorul jurizării de la București pentru sortarea lor.

 Cu toate aceste lipsuri, festivalul creștea în popularitate.

 ’93, ANTRACTUL sărbătorește 10 ani de existență. Cele mai mari nume rock ale rock-ului românesc de la acea vreme: IRIS, COMPACT, HOLOGRAF vin în recital, sala polivalentă este ARHIPLINĂ!

În jurizarea de la acea vreme: Petre Magdin, Lenți Chiriac și regretatul Florin Silviu Ursulescu.

Edițiile din ’94 si ’95 ascund aceleași lipsuri materiale, însă popularitatea în rândul trupelor și al publicului nu dispare.

  „Desfășurată în decembrie, ediția a X-a a festivalului a întâmpinat mari dificultăți financiare”. Practic, Nelu Stratone menționează în cartea sa „Rock sub Seceră și Ciocan” cele pe care George „Rambo” Robu și le amintește cu nostalgie. 

   – Da, rămâne un mare interes, pentru că formațiile știau cine este în juriu, Vlade! Știau că dacă vor obține premii au șansa să se lanseze la radio și la televiziune!

Florin Silviu Ursulescu – „Constelații Rock Râmnicu Vâlcea, un festival rock care se respectă”

1996 –  festivalul și-a mutat sediul tot într-un loc popular pentru ringul de dans și boxele care atârnau prinse cu lanțuri, discoteca LAS PALMAS

   – Între anii 1996 și 2000, RÂmnicu Vâlcea cunoaște o reformă culturală. Primăria alocă fonduri însemnate pentru dezvoltarea culturală a orașului. Fostul primar, Sorin Zamfirescu, rocker și chitarist, are o altă deschidere către artă, în general. Este perioada când Teatrul Ariel capătă legitimitate, devenind Teatrul Municipal Ariel. Au loc numeroase expoziții de artă în oraș. Primisem tot suportul general pentru Constelații. Dacă ceream o mașină la București pentru deplasări, o primeam fără probleme. Au fost, probabil, anii cei mai frumoși.  Mulți dintre componenții tineri ai formațiilor prezente în ’96 s-au intimidat. În momentul în care au venit la probele de sunet s-au minunat și emoționat pentru că, la pupitrul de sunet se afla nimeni altul decât ADRIAN ORDEAN. Foarte mulți copii au fost atunci… (George Robu)

Absența unor sponsori importanți a fost un factor decisiv în alegerea locației. Asta nu a impiedicat 31 de formații să participe în concurs. 

Nelu Stratone:

  „Multe dintre formații sunt compuse din muzicieni tineri, foarte tineri, multe dintre ele lipsite de experiență.  S-a hotărât decernarea unui număr mai mic de premii pentru consolidarea prestigiului festivalului.”

Bobiță Cătușanu: 

– În 1997 , Constelațiile s-au ținut din nou în Sala Polivalentă. De fapt, a fost ultima ediție care s-a organizat acolo. După aceea au mai fost organizate două ediții din Casa Științei, ediții organizate de John Feraru , Cristi Arsenescu și George Robu. 

În acea perioadă se remarcă formații precum : Eclipse, cei care devin DIRTY SHIRT. MASTERPIECE, WATCHTOWER, VOICES OF SILENCE (Dudu Isabel – voce) sunt alte trupe care obțin premii.

Edițiile Constelațiilor au un final în anul 2001, nu în 1996.

„Îmi amintesc că, odată am organizat una dintre ediții pe lac, în parcul Zăvoi. Am vorbit la o unitate militară și ne-au asigurat pontoane. Cadrul pe care am reușit să-l creăm în parc a fost unul de vis. Show-ul a fost pe măsură. Crede-mă ne-a impresionat pe toți până la lacrimi…  Am fost foarte trist când nu am mai găsit sprijin din partea nimanui la primărie, îți dai seama, practic o parte din mine e acolo, alături de Constelațiile Rock. Niciodată nu m-a interesat vreun câștig, pur și simplu, știam că fac ceva bun pentru oraș și lucrul ăsta ne mobiliza pe toți, nu numai pe mine. N-am ales să plec din oraș,  desi aș fi putut s-o fac de atâtea ori. Mulți încă își amintesc și îmi mulțumesc pentru ce reușisem să facem .Unii vin din străinatate… bem un pahar, două și povestim, apoi ei pleacă. Eu… rămân să-mi ling rănile”. – George Robu

 „Mulțumesc tuturor celor cu care am intrat în contact! Fac plecăciunea demnă de respect pentru veterani, prețuire și respect pentru cei pe care Dumnezeu i-a luat prea devreme! Sunt convins că, publicarea acestui text va deschide o punte de comunicare și vom primi mai mult sprijin în reclădirea și resconsolidarea unei pagini din istoria culturală a orașului Râmnicu Vâlcea. 

Din aceeași dragoste pentru cultura unui oraș, dar și cu dorința de a lăsa ceva celor care vin din urmă, al dumneavoastră cu respect” , Vlad Alexandrescu.

Surse și indrumare: Nelu Stratone – „Muzica Rock sub Seceră și Ciocan”, Enciclopedia Județului Vâlcea, Robert Turcescu- revista Pop Rock Show, actor Cristian Stanca, Bobiță Cătușanu – Antract, George Robu – fost organizator, Viorel Dincu – muzician, John Feraru/Adrian Bădescu, Wikipedia- arhivele trupelor menționate, ziare locale.

https://youtu.be/qTyaZvpy_CY – George Robu

 

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Festival peste reguli

Postat de - 4 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterCredeați că nu există distracție și în pandemie? Ei bine, brezoienii au reușit să arate contrariul. În ciuda restricțiilor stricte,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *