Cum arată distracția în Brezoi?

1927 0

E bine știut faptul că orașul Brezoi este unul mic, însă acesta nu duce lipsă de locuri unde te poți distra.

Ca orice adolescent, când e vorba de distracție optez pentru terase, pub-uri, sau chiar parcuri.

În Brezoi, ei bine, le găsim pe toate. În centrul orașului sunt mai multe terase, baruri, dar și locuri unde poți mânca.

Pub-ul este cea mai frecventată terasă. Acesta a devenit repede preferatul adolescenţilor (dar nu numai) datorită celor două terase pe care le are, aspectului interior și exterior (unul clasic englezesc), dar și meniului variat.

Adolescenții se mai pot relaxa la una dintre terasele de lângă pub, jucând biliard sau darts.

Însă, în Brezoi, serile de vară adună toți adolescenții în

‘’Parcul Național Cozia’’, acesta fiind un punct comun de întâlnire.

Pasionaţilor de sport, amatori sau nu, baza sportivă le pune la dispoziție un teren unde aceştia pot juca volei, baschet, tenis etc. Însă, acest teren este rezervat câteva ore pe săptămână pentru Zumba, la care nu participă doar adolescenții, ci și persoanele mature.

Tinerii  își mai petrec timpul la sala sportivă din centru, unde pot practica, de asemenea, diferite sporturi, fiind coordonați de antrenori specializați. Cei pasionați de fotbal își petrec mare parte din timp, mai ales vara, pe stadionul orășenesc.

Așadar, chiar dacă este un oraș mic, în Brezoi, toți tinerii au diferite locuri stabilite pentru întâlniri sau ieșiri.

Articol scris de: Teodora Manafu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *