Senatoarea Claudia Banu salută desființarea Secției Speciale

498 0

Deputaţii au adoptat în plen proiectul privind desfiinţarea SIIJ în forma primită de la Comisia juridică, unde au fost adoptate mai multe amendamente.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfiinţarea SIIJ din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se o serie de măsuri tranzitorii care decurg din această operaţiune. Totodată, se propune abrogarea secţiunii care priveşte organizarea, funcţionarea şi competenţa acestei Secţii din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi instituirea unor dispoziţii referitoare la situaţia personalului şi a dosarelor aflate pe rolul Secţiei la data intrării în vigoare a acestei legi.

Senatoarea liberală Claudia Mihaela Banu salută acest lucru, ca pe o victorie asupra ingerinței social-democraților în justiție: “Desființarea Secției Speciale a fost una dintre promisiunile pe care noi, liberalii, le-am făcut în campania electorală. După ce Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale, cu 171 de voturi „pentru” și 136 de voturi „împotrivă” va urma votul în Senatul României.

Proiectul desființării SSJ a fost adoptat cu amendamentul potrivit căruia magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu avizul CSM. CSM este garantul independenței justiției și actuala formă care a fost votată e o formă care, din punctul nostru de vedere, este conformă cu prevederile Constituției.

Era foarte important pentru România să pună punct perioadei negre declanșate de PSD, care a generat grave disfuncționalități în sistemul de justiție în România. Acest lucru a produs totodată și deteriorarea gravă a imaginii României în plan internațional și a afectat dreptul fiecărui cetățean de a avea acces egal la justiție” e de părere aceasta.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *