Claudia Mihaela Banu, senator PNL: “În urma alegerilor, liderii liberali vor fi portavocea mesajului european de dezvoltare a României”

520 0

Senatoarea Claudia Mihaela Banu – PNL Vâlcea,  a participat duminică, 30 mai, la Consiliul Național al Partidului Național Liberal, ce a avut loc la București și care pregătește Congresul de alegeri din luna septembrie a acestui an.

“Duminică, 30 mai a avut loc la București Consiliul Național al PNL, convocat pentru a stabili calendarul alegerilor interne și data congresului. Biroul Executiv al PNL a decis declanşarea procedurilor de alegeri în partid, iar data propusă pentru congres este 25 septembrie.

Delegația vâlceană, condusă de președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican a fost prezentă în parcul Herăstrău. În urma acestor alegeri liderii liberali vor fi portavocea mesajului european de dezvoltare a României.

La fel ca și colegii mei, consider că România modernă se poate construi numai prin liberalism. Am fost, suntem și vom fi mesagerii românilor și știm că, numai împreună, punând umărul vom putea construi viitorul” a comunicat aceasta.

C.R

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *