În pandemie, românii au cumpărat mai multe biciclete

420 0

Dragostea românilor pentru biciclete a crescut semnificativ în pandemie, iar acestea și-au recâștigat binemeritata popularitate.

Criza sanitară a impulsionat vânzările, care, în 2020 au crescut cu aproximativ 20 % față de anul 2019. Interesul ar fi fost și mai mare dacă orașele noastre ar avea infrastructura potrivită pentru biciclete.

Cu toate acestea, în orașele mari, tot mai multe persoane folosesc bicicleta ca mijloc de transport pentru a evita aglomeraţia din autobuze, tramvaie sau metrou.

Traseele prin pădure sunt preferatele bicicliştilor, mai ales pentru că acolo se simt în siguranţă.  

Şi în ţări ca Anglia, Australia sau SUA magazinele de biciclete au înregistrat vânzări record, cu creşteri de până la 86%. 

Din păcate, la noi în ţară, localităţile nu sunt prietenoase cu bicicliştii, iar oraşul ideal nu este neapărat cel care are multe piste de bicicletă. 

În timp ce ne plângem că nu avem infrastructura dezvoltată, alţii găsesc soluţii. De exemplu, la Bruxelles, autorităţile au stabilit pe străzile secundare limita de viteză la 30 de km/h, astfel încât să nu mai fie nevoie de benzi separate pentru biciclete.

Anual, în lume, vânzările de biciclete cresc, cu 8% până la 20%, dar, în țara noastră, piaţa de calitate nu depăşeşte 10 %. 

Ţările cu vânzări semnificative sunt Franța, Germania şi Olanda. Se estimează că, în Europa, până în anul 2030, vânzările de biciclete le vor depăşi pe cele de maşini.

 

Mihaela Iliescu 

 

Articole asemănătoare

Informare Cancelarie Prefect

Postat de - 9 noiembrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT COMUNICAT DE PRESĂ Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU)…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *