Roxana Popescu

1898 0

Ca textier, a participat şi a fost premiată la cele mai mari festivaluri şi concursuri Se ştiu foarte puţine despre Roxana Popescu. A fost o persoană discretă şi a acordat puţine interviuri.
A fost de două ori invitata lui Andrei Partoş la celebra emisiune “Psihologul muzical” (Radio România Actualităţi). Prima oară pe 21 mai 2005, când a fost prezentă alături de Angela Similea şi Ovidiu Komornyik . A doua oară pe 11 septembrie 2010, când a fost singura invitată, într-o emisiune cu totul specială dedicată ei şi Mihaelei Runceanu, cu ocazia apariţiei CD-ului “Mihaela Runceanu/Roxana Popescu”.

De asemenea, în nopţile de 31 octombrie şi 01 noiembrie 2010, a fost invitata lui Dan Diaconescu la postul OTV, unde a ţinut să clarifice multe speculaţii legate de Mihaela Runceanu şi Mădălina Manole.
Roxana Ileana Popescu s-a născut pe 14 februarie 1957 la Bucureşti. Mama era cercetător-doctor la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice iar tatăl era avocat. De la vârsta de 6 luni a fost crescută de bunicii materni la Râmnicu Vâlcea. Aici a locuit şi s-a format până la 14 ani.

Revenită la Bucureşti, a urmat cursurile Liceul de Muzică “George Enescu”, apoi Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Pedagogie Muzicală. Aici i-a avut ca profesori pe Richard Bartzer, Dan Buciu, Liviu Dănceanu, Dan Dediu, Ana

tol Vieru. În total, a făcut 8 ani de Conservator, dându-şi şi Masterul în Compoziţie Muzicală.
A mai urmat în particular lecţii de Canto Muzică Uşoară cu Richard Bartzer. De asemenea, încă din liceu, a luat lecţii de pian cu Ştefan Bonea.

Deşi a vrut să se facă interpretă de muzică uşoară, începînd cu 1982 şi-a început cariera de textier.
În istoria muzicii uşoare româneşti Roxana Popescu şi Corina Brăneanu sunt singurele textiere absolvente de Conservator.

Puţini ştiu că o parte din primele texte scrise de artistă au fost pentru muzica rock. A colaborat cu Doru Tufiş la câteva texte pentru grupul rock Grup 2005 din Drobeta-Turnu Severin, incluse pe un album ce a apărut în 1983.

Tot din 1982, au urmat colaborări cu Mihai Elekeş, Marius Popp, Laurenţiu Profeta apoi, din martie 1983, cu Ion Cristinoiu.
În total, a scris peste 1000 de texte. La ediţia din 11 septembrie 2010 a emisiunii “Psihologul Muzical”, Roxana Popescu a spus ca cele mai multe colaborari le-a avut cu Ion Cristinoiu (peste 250 de texte până în 1989), Camelia Dăscălescu (peste 200 de texte până în 1989) şi Laurenţiu Profeta (peste 200 de texte până în 1989).
O altă colaborare frumoasă a avut şi cu Alexandru Willmany, căruia i-a scris versurile la 6 dintre compoziţiile sale: “În urma ta” (1984, Silvia şi Mircea Dumitrescu), “Vom dansa din nou” (1985, Grupul Vocal Choralis), “De-ar fi să vii” (1986, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai de succes piese din muzica uşoară/pop românească), “Cineva te iubeşte” (1986, Mihaela Runceanu), “Oamenii mării” (1987, Elena Cârstea), “Când vei veni” (1988, Sanda Pop)

Participă pentru prima oară ca textier la o competiţie de muzică uşoară românească, la Concursul de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’82” (25 februarie – 02 martie 1983).
Prima distincţie o obţine pe 2 ianuarie 1984 (data difuzării la TVR), la cea de-a 13-a ediţie a popularului concurs TV “Şlagăre în devenire”, când piesa “Vis de iarnă”, pe muzica lui Ion Cristinoiu şi interpretată de Angela Similea, obţine Premiul Juriului.
În 1984, “Dacă n-ai fi existat” (muzica lui Ion Cristinoiu), interpretată tot de Angela Similea, devine primul mare succes din istoria muzicii pop/uşoare româneşti ale cărui versuri sunt semnate de Roxana Popescu. Au urmat multe altele.

Iată o parte din marile succese ale muzicii uşoare/pop româneşti, în ordine relativ cronologică, ale căror texte sunt semnate de Roxana Popescu: “Dacă n-ai fi existat” (1984, Angela Similea), “Să-mi vorbeşti de primăvară” (1984, Corina Chiriac),  “Ne mai vedem şi mâine” (1984, Simona Florescu), “Baladă pentru dragostea mea” (1984, Marina Scupra), “ Cine sunt eu…” (1984, Dan Spătaru), “Eu şi dorul dragei mele” (1984, Dan Spătaru), “De azi pe mâine” (1984, Carmen Rădulescu), “Serenadă pentru ochii tăi” (1985, Florin Balcan), “Să crezi în dragostea mea” (1985, Mihaela Runceanu), “Nu-mi pare rău” (1985, Silvia Dumitrescu), “Dor de viaţă” (1985, Angela Similea), “Acele veri ale iubirii” (1985, Eva Kiss), “Nu mai vreau” (1985, Mirabela Dauer), “Tu eşti omul ideal” (1985, Angela Similea), “Clipe de iubire” (1985, Carmen Rădulescu), “De-ar fi să vii” (1986, Mihaela Runceanu), “Iubirea mea, nu mă uita” (1986, Emilia Diţu), “Eu am încredere în tine” (1986, Mirabela Dauer), “Vreau să fii lângă mine” (1986, Roxana Popescu), “Iartă!” (1987, Mihaela Runceanu), “Haide, spune!” (1987, Mihaela Runceanu), “Ca o zi de sărbătoare” (1987, Roxana Popescu), “Aştepând să vii” (1987, Adrian Daminescu), “Toate visele se împlinesc” (1987, Alina Mavrodin), “Aş vrea să-ţi dăruiesc o stea” (1987, Denis Roman), “Oamenii mării” (1987, Elena Cârstea), “De câte ori îţi spun la revedere” (1988, Mihaela Runceanu), “Un om sentimental” (1988, Mădălina Manole),“Asta e doar viaţa” (1990, Mădălina Manole), “Unde dragoste nu e, nimic nu e” (1993, Gheorghe Gheorghiu), “Vreau să te uit” (1993, Mădălina Manole), “Eu îmi văd de drumul meu” (1996, Gabriel Dorobanţu), “Prea târziu” (1996, Monica Anghel), “Şi vei pleca” (1997, Mădălina Manole), “Clopote albe, clopote negre” (1998, Paul Seling), “Cântă cu mine” (1998, Mădălina Manole), “Îngerii nu plâng” (1999, Laura Stoica), “Şi dacă viaţa mea” (1999, Nico), “Da, te iubesc” (2000, Mădălina Manole), “Tu n-ai avut curaj” (2000, Mădălina Manole), etc.

În anii’90, a colaborat mult cu Şerban Georgescu iar după 2000 cu Mădălina Manole (ca şi compozitoare), Ovidiu Komoryik şi Cristian Faur.
În 2011, piesa “Cea mai frumoasă stea”, interpretată de Bianca Lixandru, pe muzica lui Cristian Faur şi versurile Roxanei Popescu, a fost un mare succes.
Artista a declarat că cele mai bune prietene ale sale au fost Mihaela Runceanu şi Ana Maria Moculescu.
Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu s-au cunoscut şi s-au împrietenit în 1982. Cele două erau şi vecine în cartierul Dristor din Bucureşti. Mihaela Runceanu locuia la parterul unui bloc, pe Şoseaua Mihai Bravu, Nr.293 iar Roxana Popescu locuia cu mama sa într-un apartament pe Bulevardul Camil Ressu nr. 18, la doar câteva minute de mers pe jos.

Absolvente de Conservator au colaborat perfect ca textier/interpret. Amândouă aveau o personalitate foarte puternică şi se contraziceau adesea. S-au certat în septembrie 1986 (au continuat însă să colaboreze profesional) dar s-au reîmprietenit în februarie 1989. Dispariţia tragică a Mihaelei Runceanu,câteva luni mai târziu, pe 1 noiembrie 1989, a afectat-o profund pe Roxana Popescu.
Ultima colaborare a Roxanei Popescu cu Mihaela Runceanu a fost la piesa “Eu nu te-am uitat”, un cover după Scorpions, lansat pe 30 ianuarie 1989. Roxana Popescu a declarat că versul “Şi m-acopăr azi doar cu sufletul meu” se numără printre cele mai preferate 10 versuri pe care le-a scris.
Roxana Popescu a fost şi o talentată interpretă de muzică uşoară/pop. Ca interpretă, deşi a înregistrat puţin, a lansat două piese de succes: “Vreau să fii lângă mine” (1986) şi “Ca o zi de sărbătoare” (1987), ambele pe muzica lui Laurenţiu Profeta, de care a fost foarte apropiată.

Piesa “Vreau să fii lângă mine”, era compusă pentru altcineva dar, prin intermediul lui Corneliu Meraru, orchestratorul piesei, Roxana Popescu a făcut un demo voce şi pian. Interpretarea plină de sensibilitate, l-a făcut pe Laurenţiu Profeta să-i încredinţeze piesa. Când a înregistrat piesa, artista trecea prin clipe foarte grele.
Pe 31 ianuarie 1987, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în cadrul Concursului de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’86” (30 ianuarie – 01 februarie 1987), Roxana Popescu a prezentat “Vreau să fii lângă mine”, în afara concursului.
La scurt timp, pe 15 martie 1987, mama ei a decedat la doar 55 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, din cauza unui cancer osos.
La 10 zile după plecarea mamei, pe 25 martie 1987, Roxana Popescu debutează ca interpretă la TVR, singurul post de televiziune din România acelor ani. Tudor Vornicu şi Ileana Vlad, realizatorii emisiunii “La Sfârşit de Săptămână”, care se difuza în fiecare sâmbătă, au invitat-o să filmeze pentru rubrica “Autograf muzical”.

În aceeaşi perioadă, începe să cânte în localuri renumite din Bucureşti, cum ar fi “Havana”. În anii’90, a cântat la restaurantul Odobeşti.
Pe 12 iulie 1987, în seara de gală a celei de-a doua ediţii a Concursului de Muzică de Dans de la Costineşti, Roxana Popescu a prezentat în afara concursului, “Ca o zi de sărbătoare” (Laurenţiu Profeta), al doilea mare succes al său. Pe 11 martie 1987, tot în afara concursului, va prezenta aceeaşi piesă la Concursului de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’87” (11 – 13 martie 1987).
Pe 2 septembrie 1989, participă la secţiunea “Creaţie” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’89”, cu piesele “De dragul zilei care vine” (muzica: Camelia Dăscălescu) şi “Dacă ochii mei îţi spun ceva” (muzica: Laurenţiu Profeta), cea din urmă fiind prezentată în afara concursului.
În perioada 1987-1989, interpreta Roxana Popescu a apărut şi pe 5 compilaţii (discuri colective) lansate de “Electrecord”, singura casă de discuri din acea perioadă.
În perioada 1988-1990, “Electrecord” a lansat o serie de albume pe care figurau câte doi artişti. Astfel, în 1990, respectiva casă de discuri a lansat albumul “Ducu Bertzi/Roxana Popescu”, unde interpreta şi textiera Roxana Popescu este prezentă cu cinci piese. Albumul trebuia să apară pe piaţă la sfârşitul anului 1989, dar datorită evenimentelor din 16-25 decembrie 1989, lansarea acestuia a fost amânată.
Aveau să treacă 20 de ani până la o nouă apariţie discografică ca interpretă.
Pe 10 august 2010, la iniţiativa unei admiratoare a Mihaelei Runceanu, CD-ul “Mihaela Runceanu/Roxana Popescu – o formulă magică – creator de poveste/povestitor” a fost lansat de Casa de Discuri “Electrecord”. Acest album a reunit multe din piesele interpretate de Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu, majoritatea pe versurile celei din urmă.
Ca interpretă, a colaborat cu talentaţi compozitori precum: Ion Cristinoiu, Camelia Dăscălescu, Laurenţiu Profeta.

În 1999, Roxana Popescu devine Asistent Universitar-Canto Actori apoi, a lucrat în diferite televiziuni (Realitatea TV, Prima, Vâlcea1 TV) ca director casting şi training pentru crainici, moderatori şi reporteri.
Vineri, 01 iunie 2018, în jurul orei 15:00, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, Roxana Popescu părăsea scena vieţii, la doar 61 de ani, în urma unei ocluzii intestinale. Cu o zi înainte sunase la salvare. Artista a fost internată şi, după ce a stat o zi în comă, a decedat. Pe 2 iunie 2018, trupul neînsufleţit al artistei a fost depus de rude la Biserica “Toţi Sfinţii” din Râmnicu Vâlcea. Pe 3 iunie 2018, a fost înmormântată alături de mama ei, în comuna Budeşti din judeţul Vâlcea, care se află la doar 4 kilometri de oraşul Râmnicu Vâlcea.

După cum se vede în cele scrise mai sus, Roxana Popescu are locul ei binemeritat în istoria muzicii uşoare/pop româneşti. Versurile ei nu vor muri niciodată.

(Sursa: TOP ROMANESC.ro)
Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *