Ei sunt Dinastia Zaharia , samuraii moderni din kempo!

139 0

Amatto Zaharia, cel care conduce Federația Română de Kempo, și 3 dintre băieții săi, au o poveste desprinsă din filme.

Când tatăl este cel mai bun luptător de kempo din țară, copiii îi urmează pasiunea! În familia lui Amatto Zaharia, șeful Federației Române de Kempo, 3 dintre cei 4 copii îi calcă pe urme. Fostul mare sportiv care le este și antrenor băieților săi, recunoaște că îi este greu să îi pregătească.

“La antrenament, în sală, nu mai sunt copiii mei, sunt sportivii mei, elevii mei, nu au niciun fel de avantaj” – Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo. 

Băieții s-au familiarizat cu sportul pe care îl practică la nivel de performanță.

„Sportul acesta este în sângele meu, îmi place enorm! Tata este antrenorul, mentorul și idolul meu așa că trebuia să îl urmez într-un fel sau altul” – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo. 

La fel ca și frații săi mai mici, Yamato, cel mai mare dintre sportivi, practică Kempo de la câțiva ani.

„ Am vrut să pun stop în 2009, în Portugalia, s-a întâmplat în finala campionatului mondial pe care eu trebuia să o câștig. Am și poză în care eu îmi lovesc adversarul din Ungaria cu piciorul la cap, apoi el mă lovește dar nu mă atinge. Însă arbitrul din țara combatantului meu a ales să nu vadă acel punct și să dea victoria pentru reprezentantul țării ungare, lucru care m-a deranjat foarte tare” – Yamato Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo.

La un pas să își piardă mână dreaptă

Timon, mezinul familiei în vârstă de 13 ani a vrut să le demonstreze tatălui și fraților mai mari că și el poate să fie bun la Kempo și a reușit să devină campion mondial.

„Știu că tata e cel mai bun, dar eu vreau să îl depășesc” – Timon Zaharia, campion național, european și mondial la Kempo.

Și talentul muzical este o moștenire de familie. În tinerețe, Amatto Zaharia a fost solistul și chitaristul unei formații, iar băiatul cel mare, David, care locuiește în America, a fost toboșar într-o trupă de heavy metal.

„ Am luat lecții de canto, am lansat și piesa „Ola mami” și nu vreau să mă opresc aici ” – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo.

Anul trecut, Yani a trecut printr-un moment foarte greu, în urma căruia a fost la un pas să își piardă mâna dreaptă. În timpul unui antrenament a lovit din greșeală geamul unei uși.

 „Am avut 6 tendoane tăiate, un nerv, o arteră și am pierdut 2 litri de sânge. Mi-am făcut garou și l-am sunat pe tata care a venit imediat, am mers la spital unde am stat 6 ore în operație. După șapte luni de la operație, am ieșit din nou campion mondial. În general, atunci când mie îmi spune cineva că nu pot, o fac de două ori și îmi place să fac și poze la sfârșit”  – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo.

Amatto Zaharia conduce o federație cu peste 7.500 de sportivi

Amatto Zaharia, promotorul Kempo-ului în România, este maestru emerit al sportului românesc și primul român care a ajuns la conducerea mondială a artelor marțiale mixte. A început practicarea sportului în urmă cu 40 de ani, iar în 1984, în cadrul armatei, a predat primul curs de autoapărare militarilor români, după un model preluat de la armata americană. Marele sportiv a introdus Kempo în România în anii 90. La început, Kempo a funcționat ca un departament în cadrul Federației Române de Arte Marțiale, după care, în 2009, a înființat Federația Română de Kempo.

Amatto Zaharia are centura neagră 8 Dan, gradatie  acordată de Federația Internațională de Kempo în 2019.

În prezent, federația pe care o conduce este una dintre cele mai mari din țară, având peste 7.500 de sportivi. „De când mă știu mi-am asumat toate responsabilitățile în tot ceea ce am făcut. Evident că de la o sală mică de la care am plecat în urmă cu 40 de ani, într-o școală generală, am ajuns astăzi la aproape 200 de cluburi și peste 7500 de sportivi , responsabilitățile au crescut. Ai atâția  oameni în spate și tot timpul trebuie să te gândești la ei. Și eu zic ca deocamdată îmi iese „ – Amatto Zaharia, președinte Federația Română de Kempo. 

Șeful de la Kempo activează în domeniul artelor marțiale din 1978.

“Am început cu box, karate, judo pe care le-am făcut foarte bine. De felul meu, eram mai rebel și aveam nevoie de toate cunoștințele tehnico-tactice și fizice pe străzile pe care mergeam. Am îmbinat box-ul, judo și karatele. Ulterior, am constatat că pe plan internațional acest melanj purta și un nume și acesta era Kempo și mai târziu Arte Marțiale Mixte” – Amatto Zaharia, președinte Federația Română de Kempo.

Amatto a studiat foarte mult sportul care a devenit o tradiție în familia lui. În 1995, timp de 3 luni, s-a pregătit într-un templu din Japonia, atât fizic, cât și mental și spiritual.

„Citesc foarte mult de când mă știu. Citesc foarte mult, în foarte multe domenii și bineînțeles și în domeniul sportului și când spun sport, nu mă refer doar la latura fizică ci și la cea mentală și spirituală, pentru că ele se îmbină”  – Amatto Zaharia, președinte Federația Română de Kempo. 

Marele sportiv recunoaște că atunci când era la școală, chiar dacă era premiant, avea o fire rebelă.

„Aveam foarte multe altercații pe stradă. În școala generală și  în liceu, nu exista zi în care să nu vin acasă cu nasturii de la cămașă rupți și cămașa la fel. Eram foarte impulsiv și mai mic de înălțime și cei din jurul meu erau tentați să se dea la mine. La început o și încasam, după, nu s-a mai pus problema”  – Amatto Zaharia, președinte Federația Română de Kempo.

De ani buni, în viața personală, Amatto face pereche cu Sanda, mama lui Timon, mezinul familiei, care îi împărtășește pasiunea. Sanda Zaharia este prima campioană mondială din istoria kempo-ului feminin și antrenor emerit.

Care e povestea acestui sport

Povestea acestei arte marțiale începe în urmă cu peste 2000 de ani, când un călugăr budist original din India a fost trimis de maestrul său în China pentru a crea o metodă de antrenament fizic și spiritual în vederea revigorării budismului aflat n perioada de declin.

Ajuns în China, găsește peste tot budiști slăbiți fizic și cu o stare de sănătate precară din cauza sedentarismului și a posturilor de meditație prelungite. Călugărul se stabilește în Provincia Henan, în Mânăstirea Shaolin și se izolează pentru o perioadă într-o peșteră, unde creează un set de exerciții de gimnastică, numit „Cele 18 mâini ale lui Lo-Han”, exerciții care se bazează pe mișcări suple, dar puternice ale mâinilor.

Întors în mânăstire, introduce acest sistem de antrenament în pregătirea călugărilor. La un moment dat, mânăstirea a fost atacată, dar de această dată, tâlharii au avut parte de o surpriză. călugării se aflau într-o stare fizică excelentă. Călugării au decis ca aceste tehnici de luptă să poarte denumirea de Chuan Fa Kempo sau Shaolin Kempo. Practic, majoritatea artelor marțiale asiatice, Karate, Kung -Fu, Ju – Jitsu, Judo, Kickboxing, Hapkido, împreună cu multiplele lor limitări în plan competițional, reprezintă practic mici părticele desprinse în decursul timpului din Kempo.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *