PSD-6 LUNI DE GUVERNARE

1002 0

În momente grele pentru fiecare dintre români, cu crize suprapuse, cu scandaluri aproape zilnice între guvernanții de până în noiembrie 2021, PSD și-a asumat răspunderea și a intrat alături de PNL, UDMR și Minorități la o guvernare dificilă, cu multe provocări și mari așteptări din partea românilor. Astăzi, după 6 luni, putem puncta câteva realizări dar și obiective ce ni le dorim atinse.

Am inițiat și respectat măsurile propuse în Pachetul social, în programul „Sprijin pentru România ” : creșterea pensiilor, alocațiilor, a ajutoarelor sociale, acordarea de ajutoare pentru trecerea mai ușoară peste iarnă a pensionarilor cu pensii mai mici de 1600 lei, acordarea voucherelor de 50 de EURO, o dată la 2 luni, pentru persoane vulnerabile, acordarea unui sprijin de 700 de lei pentru pensionarii cu pensii mai mici de 2000 lei, plafonarea prețurilor la gaze și energie ș.a.

În plan economic, au fost adoptate programe de sprijin financiar pentru companiile românești ( valoare: 4 miliarde EURO); acordarea de sprijin agricultorilor de 500 milioane EURO și prime de 10% pentru procesarea materilor prime în tară; majorarea salariului brut din agricultură și industria alimentară la 3000 lei însoțită și de o serie de facilități la taxe și impozite pe salariu; posibilitatea amânării cu 9 luni a ratelor la bănci atât pentru companii cât și pentru populație.

Una dintre cele mai importante măsuri a fost deblocarea și adoptarea legii off-shore pentru exploaterea gazelor din Marea Neagră, un pas mare în asigurarea independenței energetice a țării.

Ar fi de menționat și faptul că miniștri PSD au reușit adoptarea în timp util a jaloanelor din PNRR.

Știu că nu este suficient dar, am intrat la guvernare cu propuneri concrete care să mai atenueze situația foarte grea prin care treceau economia și românii. Mai sunt multe, foarte multe lucruri de rezolvat.

Prioritățile PSD pentru următoarele luni de guvernare vor avea în prim plan protejarea nivelului de trai al populației, sprijin permanent pentru antreprenorii români, dezvoltarea infrastructurii rutiere, extinderea programelor de sprijin pentru sănătate și învățământ.

Acestea sunt ideile pe care am dorit să le împărtășesc cu dumneavoastră la 6 luni de când PSD și-a asumat o guvernare dificilă, o perioadă în care am făcut tot ce am putut pentru ca românii să treacă mai ușor peste aceste condiții dificile.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *