Situația petițiilor înregistrate de ASF în semestrul II al anului 2023 petițiile înregistrate la ASF, în scădere cu 46%

615 0

COMUNICAT DE PRESĂ

  

Bucureşti, 16 februarie 2024 – Numărul total al petițiilor unice înregistrate, în semestrul al II-lea al anului 2023, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a fost de 3.861, în scădere cu peste 46% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Defalcat pe sectoare, în semestrul II din 2023, s-au înregistrat:

  • Sectorul Asigurări-Reasigurări – 2.837 de petiții unice, în scădere cu aproape 53% față de aceeași perioadă din anul precedent;
  • Sectorul Sistemului de Pensii Private – 128 de petiții unice, cu peste 55% mai puțin față de semestrul II 2022;
  • Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare – 113 petiții unice, în creștere cu aproape 2% față de intervalul similar din 2022.

Distinct, s-au înregistrat, în semestrul II din 2023, 783 de petiții unice reprezentând petițiile clasate și redirecționate spre soluționare autorităților competente, conform prevederilor OG nr. 27/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Toate petițiile adresate Autorității de Supravehere Financiară au fost soluționate în termen legal, cu un timp mediu de răspuns de 18,65 zile, potrivit datelor rezultate în urma monitorizării activității de gestionare a petițiilor. Termenul legal de soluționare este de 30 de zile sau, după caz, de 45 de zile.

Pe parcursul semestrului II al anului 2023, la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară, s-au finalizat 3.760 de petiții. Diferențele dintre numărul petițiilor înregistrate și numărul petițiilor finalizate pe parcursul semestrului II al anului 2023 se explică prin faptul că o parte din răspunsuri sunt aferente petițiilor înregistrate în luna iunie a anului 2023 și/sau prin faptul că o parte din petițiile unice înregistrate în luna decembrie 2023 se finalizează în luna ianuarie-februarie 2024.

Gestionarea petițiilor se realizează la nivelul ASF prin intermediul aplicației informatice dedicate acestei activități, aplicație care asigură înregistrarea și evidența petițiilor în timp real.

Digitalizarea și inovația tehnologică fac parte din modul de lucru obișnuit al ASF în ceea ce privește gestionarea petițiilor, astfel că 95,63% din totalul petițiilor sunt procesate exclusiv prin mijloace electronice.

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *