VIDEO Curierul de Râmnic | Lansare de cărți, autor Mircea M. Ionescu, la Teatrul Ariel

1354 0

“Mircea M. Ionescu, optimistul incurabil, risipitorul de frumuseți, revoltatul resemnat, care dezvăluie, cu smerenie și durere, dar și cu măsurata ironie, limitele îndrăznelii, ale încercărilor și ale riscului. Într-o permanentă căutare de a se regăsi pe sine, rătăcitorul în timp și spațiu, având drept sprijin iubirea care nu l-a trădat și pe care nu a trădat-o niciodată, Limba Română,  Mircea M. Ionescu, idealistul lucid, reușește să ne facă să înțelegem că efortul de a fi  Om este unul continuu,…”

În Zăvoiul nostru drag, sub stropii reci ai unei ploi de seară de iulie, la Teatrul Ariel, a avut loc sâmbătă, 18 iulie, prezentarea ultimelor două volume de teatru ale dramaturgului Mircea M. Ionescu, “DALLAS 2020” și “FINIS CORONAT, VIRUS, OPUS”. Am remarcat prezentările de excepție făcute de Gheorghe Geo Popa (directorul Centrului Internațional de Arte „George Apostu” din Bacău, directorul Revistei Literare „Vitraliu”), Dinu Grigorescu (editorul noii reviste teatrale „Rinocerul”) și  profesorul Nicolae Dinescu. Au transmis cuvinte de apreciere regizorul piesei “Valoroasa actriță fără teatru”- Alin Holcă și directorul Teatrului Ariel- Gabriel Popescu.

La  final Mircea M. Ionescu a înmânat  TROFEUL “AMERICA DE-ACASĂ”, pentru Promovarea Dramaturgiei Românești lui Gabriel Popescu (directorul Teatrului “ARIEL”) și freneticului actor și regizor Alin Holcă, studentul care, în penultimul an al Facultății de regie de la Cluj, a propus ca viitorii regizori să aibă in programa universitară și un curs de Dramaturgie Contemporană Românească.

A urmat premiera piesei “Valoroasa actriță fără teatru” un “One-woman- show”, în interpretarea de excepție a actriței Cătălina Sima.

“AL 42-LEA COPIL NĂSCUT PE SCENĂ A AJUNS ÎN CASA DRAMATURGULUI, ÎNTRUNA DIN CELE TREI CAMERE CU AFIȘE DE SPECTACOLE!

…FIREȘTE, PREMIERA DE SENZAȚIE “VALOROASA ACTRIȚĂ FĂRĂ TEATRU”, DE SÂMBĂTĂ SEARA, LA TEATRUL “ARIEL” RM.VÂLCEA, a 42-a piesă a mea jucată, în regia de Idee și Metaforă a lui Alin Holcă și interpretarea Cătălinei Sima, considerată de mulți absolut fabuloasă, sub ploaia rea, devenită magic personaj într-un ovaționat spectacolul inedit!”  Mircea M. Ionescu.

(Corina Enache)

(Curierul de Ramnic)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *