Vineri, 22 aprilie – Prohodul Domnului Iisus Hristos
În Sfânta si Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe se săvârșeșe Denia Prohodului Domnului. Prohodul este slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Versurile Prohodului au fost compuse de Sfântul…
Mai mult
Două importante investiții pentru govoreni
Marți, 19 aprilie a avut loc, la Govora, recepția lucrărilor la două obiective de investiții. Cel dintâi este un podeț casetat peste pârâul Hința, în zona sondei 608, oraș Băile…
Mai mult
SCM – meci vital pentru calificarea în EHF Euro, chiar de Paște
Componenții echipei noastre dehandbal feminine, de suflet, SCM Râmnicu Vâlcea, alături de lotul tricolor, vor disputa în această săptămână două partide dificile, în vederea obținerii calificării pentru turneul final EHF…
Mai mult
ASF: Piața de capital va avea o nouă dimensiune după adoptarea Legii privind reducerea impozitului pentru investitorii la bursă
Autoritatea de Supraveghere Financiară salută adoptarea de către Parlamentul României a Legii privind reducerea impozitului pentru investitorii de pe piața de capital. Această nouă lege oferă o perspectivă diferită în…
Mai mult
Mașină căzută în Olt, la Marcea. Două victime
O mașină a căzut în Olt, au fost două victime. Cauza accidentului se cercetează, una dintre victime, un bărbat, a decedat, în ciuda eforturilor de resuscitare depuse de salvatorii de…
Mai mult
Voluntari turci și francezi desfășoară activități cu copiii, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul
O serie de activități interesante, cu copiii, au loc zilele acestea la Biblioteca județeană Antim Ivireanul, cu sprijinul unor inimoși voluntari din Franța și Turcia. Luni, 18 aprilie 2022, s-a…
Mai mult
Primăria Brezoi apelează la firme să doneze impozitul pe venit sau profit Spitalului din localitate
“Implicarea ȋnseamnă sănătate! Donațiile firmelor din cei 20% impozit pe venit sau pe profit reprezintă implicare fără costuri, ȋn sănătatea propriei comunități!” Astfel sună apelul Primăriei Brezoi, pentru a determina…
Mai mult
Sport și sănătate la Ocnele Mari
Că lucrurile s-au schimbat în bine este mai mult decât evident, la Ocnele Mari. O șosea reabilitată, curățenie, lucrări de diferite tipuri, în folosul locuitorilor. Redeschiderea localității pentru turism. Dar…
Mai mult
„Hora costumelor” – ediția a 50-a, Pietrari
Și tradiția merge mai departe…Baruţu T. ARGHEZI scria în 1970 o memorabilă evocare a primei ediții a “Horei costumelor”: “Ne-am învăluit inima în marame de borangic și am descins în…
Mai mult