Dragoș Pîslaru, unul dintre cei opt europarlamentari ai USRPLUS (PLUS, Renew Europe), este membru al Comisiei pentru afaceri economice și monetare, al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Delegației pentru relații cu Japonia.
A ocupat funcția de Ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în cabinetul lui Dacian Cioloș, din anul 2016 până în ianuarie 2017.
De asemenea, Dragoș Pîslaru este unul dintre cei trei co-raportori ai Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE, nucleul planului de redresare Next Generation EU, de 750 de miliarde de euro.
Totodată, Dragos Pîslaru a fost desemnat anul acesta, de think tank-ul VoteWatch Europe, cel mai influent membru al Parlamentului European în domeniul politicilor economice și al treilea cel mai influent membru al Parlamentului European, dintre cei aflați la primul mandat în co-legislativul European.
- Pentru că nu v-aţi născut europarlamentar, cum se zice în popor, vă rugăm sa ne povestiţi cum era viaţa dumneavoastră înainte de Parlamentul European, înainte de politică.
Parcursul meu profesional a fost întrerupt de două ori în ultimii cinci ani – prima oară la sfârșitul anului 2015, când m-am alăturat guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș și a doua oară după alegerile europarlamentare. În 2015 eram acționar și conduceam o firmă de consultanță de management, cu proiecte importante atât în sectorul privat, cât și în cel public. Firma era în plină dezvoltare, după 8 ani de creștere continuă, cu o echipă excelentă și recunoaștere bună din partea clienților. Fondasem un accelerator de tehnologie, RICAP, în parteneriat cu o organizație de top din Statele Unite și eram din ce în ce mai implicat în creșterea ecosistemului antreprenorial și de inovare din România. La revenirea după guvernare, la începutul anului 2017, am intermediat preluarea firmei de consultanță de către o multinațională cu sediul în Estonia, rămânând Partener Senior pe antreprenoriat și inovare în ceea ce devenea Civitta România. Alegerile europarlamentare m-au găsit după un an 2018 foarte bun profesional, în care extinsesem activitatea la nivel național și demarasem mai multe contracte intenaționale de succes, inclusiv cu Comisia Europeană. După rezultatul excelent de la alegeri am ieșit complet din activitatea de consultanță, închizând o etapă de mai bine de 12 ani de activitate, care m-a ajutat să învăț tare multe lucruri ce îmi sunt de folos azi, în Parlamentul European.
- Acum, înţelegeţi mai bine România, de la Bruxelles? Ne puteţi spune de ce credeţi că nu funcţionează România, aşa cum ne-am dori?
Cred că de-a lungul anilor mi-am făurit propria mea relație cu România, bazată pe un amestec frumos de rațiune și emoție. Baza acestei relații a rămas nealterată și după ce am început să stau mai mult la Bruxelles. Să spunem că partea emoțională s-a amplificat prin resimțirea acută a dorului de casă, de părinți, de cei dragi. Asta, deși am revenit frecvent acasă. În ceea ce privește partea rațională, așa cum mi s-a mai întâmplat când am fost la studii în Londra, Paris sau în SUA, am dobândit mai multă claritate cu privire la transformările la nivel internațional și, mai ales, cu privire la modul în care România ar trebui să se racordeze la acestea, pentru a ne dezvolta ca țară pe termen mediu și lung și pentru a oferi o viață mai bună românilor.
Dacă ar fi să aleg un lucru care frapează după ce te desprinzi din cotidianul de acasă, este neputința de a articula un proiect comun, care să permită coagularea unor eforturi în societatea românească, care, astăzi, este mai deșirată ca oricând. România are o mare șansă să devină un dragon al Europei, dar pentru aceasta trebuie ca noi toți sau măcar o masă critică, cu spunea Malcolm Gladwell, să începem să credem în această șansă și să punem umărul la un plan concret care să stimuleze imaginația și nădejdea colectivă.
Acestea fiind spuse, nu trebuie să cădem în patima defetismului și a ideii că totul merge prost. România se dezvoltă oricum, problema este viteza și costul de oportunitate. Am mare încredere că dacă generația mea va rata reformele care să deblocheze mai curând potențialul țării, noile generații o vor face oricând. Doar putem face asta mai repede, sau mai târziu.
- Cum e să fii tată de patru băieţi, să lucrezi departe de ei? Sau i-aţi luat cu dumneavoastră?
Familia mea, soția și cei patru feți-logofeți, reprezintă sursa mea de energie, de putere, de regenerare instantanee a entuziasmului cu care începi o nouă zi. Având în vedere că mi-am luat mandatul de europarlamentar în serios, cu 10-12 ore pe zi luni-joi și, uneori, program plin în weekend, evident că echilibrul viață profesională – viață de familie este dificil. De fapt, de aproape 20 de ani tot trag de mine și în acest iureș au căzut victime colaterale și cei dragi mie. Dar de când avem copii, mai ales după al doilea, cred, sau măcar sper, că am devenit ceva mai înțelept și am reușit să petrec mai mult timp acasă. În acest context, nu puteam să o las pe soția mea să facă slalom între trei școli și o grădiniță de una singură și am decis să ne mutăm, pe durata mandatului, la Bruxelles. Stăm de fapt „la țară”, într-o comună foarte liniștită, în Flandra, undeva în Nord-Vest, dar asta ne-a permis să putem închiria o casă cu o curte mai mare, care să permită celor mici să alerge și să se joace în voie.
- Copiii dumneavoastră merg la şcoală, în Belgia? Cum aţi aprecia şcoala din Belgia, comparativ cu şcoala din România?
Toți cei patru copii merg la Școala Europeană, unul la liceu, unul în ciclul gimnazial, unul în cel primar și prâslea la grădi. Cel mare studiază în engleză, în timp ce ceilalți trei sunt la secția română, ceea ce i-a ajutat mult la atenuarea șocului cultural. Organizarea administrativă este net superioară educației din România, de la dotările edilitare, informarea părinților, până la digitalizarea proceselor. Pe fond și în Belgia poți avea profesori mai buni, sau mai puțin buni în a stimula copiii spre învățătură. Toți profesorii se străduiesc, dar câțiva sunt spectaculoși. De notat este faptul că flexibilitatea curiculară pare mai mare în Belgia și se poate ușor constata că, la matematică, în România se studiază mult mai accelerat. Cei mici sunt absolut norocoși să aibă o educatoare și o învățătoare de excepție, iar cei mari au profesori de științe și de română foarte buni. Ce-i drept, atât în școlile europene, cât și în școlile belgiene „de cartier” se investește mult mai mult decât acasă. Atât în condițiile de educație, cât și în pregătirea și remunerarea cadrelor didactice.
- A schimbat cu ceva Bruxellesul viaţa familiei dumneavoastră?
Cred că am petrecut mai mult timp împreună decât înainte. Având în vedere că opțiunile de socializare pentru copii într-o primă fază s-au redus, fiind deconectați de prietenii sau colegii lor de acasă, noi, ca părinți, am încercat să mai substituim, petrecând mai mult timp. Am avut mai multe excursii de o zi prin împrejurimi, ne-am jucat tot felul de lucruri, de la activități sportive – fotbal, baschet, ping-pong, până la jocuri de „cabană” – rummy, macao, jocuri de societate etc. Mai ales în timpul pandemiei. Mi-e tare drag să văd ce frumos cresc cei mici și mă bucur mult că am putut să le fiu mai mult alături. Încă nu atât de mult cum mi-aș dori, dar mă străduiesc.
- Consideraţi că este o şansă pentru copii dumneavoastră faptul că sunteţi europarlamentar? Dar pentru PLUS? Dar pentru Alianţa USR PLUS?
Noi, în familie, suntem destul de relaxați în ceea ce privește funcțiile mele publice. În general sunt luat la mișto repede dacă mă umflu în pene, acasă, cu realizările mele profesionale și le sunt recunoscător soției și copiilor că mă aduc repede cu picioarele pe pământ. Cred că am reușit să le transmit copiilor mesajul principal legat de faptul că reprezentarea publică nu este despre sine, ci despre a-i servi pe ceilalți, pe cei pentru care lucrezi, care te-au votat. Și chiar pe cei care nu te-au votat și care nu sunt de acord cu ce faci. Altfel, sper ca prin puterea exemplului, mai ales, să le mai transmit că pentru a obține ceva este nevoie de mult studiu, muncă și profesionalism. Dar asta făceam și înainte de a fi europarlamentar.
Pentru colegii mei de partid sper ca ceea ce fac și reușesc aici la Bruxelles să fie o minimă recompensă pentru efortul lor mare din ultimii ani și din campanie, o justificare adițională că putem schimba lucrurile în bine dacă ne implicăm în politică. Rezultatele mele și ale colegilor mei stau dovadă că votul a peste două milioane de români, în 26 mai 2019 a fost bine investit. Delegația USR-PLUS din Parlamentul European este una dintre cele mai puternice și influente delegații naționale și, în mod cert, cea mai competentă din România.
- Aveţi toate ingredientele pentru a vă considera un om împlinit. Cât de mult înseamnă pentru starea dumneavoastră de acum, România? Şi ce faceţi, concret, pentru ţara noastră?
Sunt recunoscător pentru ce am reușit să fac și mai ales să fiu. Datorez asta părinților, familiei, profesorilor, colegilor și tuturor oamenilor minunați cu care am interacționat și care m-au ajutat să mă îmbogățesc spiritual sau profesional. Pe de altă parte, mă șfichiuiesc în permanență pentru a face mai mult, trag de mine pentru a fi sigur că nu irosesc talanții primiți.
Esența mandatului de europarlementar, pentru mine, este aceea de a crea oportunități pentru România, în context european. România nu poate fi puternică decât într-o Europă puternică. Nu am plecat de acasă în Europa, ci aduc, prin tot ceea ce fac, Europa acasă la noi.
În doar un an de mandat am obținut deja lucruri concrete pentru români și europeni, în general. Am inițiat, coordonat și adoptat o rezoluție pentru a proteja românii angajați transfrontalieri sau sezonieri. Lucrez la Regulamentul privind coordonarea sistemelor de asigurare socială, care va permite muncitorilor români să poată beneficia de drepturi sporite de șomaj, pensie, asigurări de sănătate. Am coordonat și adoptat un amendament care permite acum României să se poată finanța, fără discriminare, în moneda euro pe piețele financiare. Am luptat pentru ca România să poată beneficia de o tranziție justă în cadrul pactului ecologic, menținând finanțarea pentru proiectele legate de gazele naturale. Și multe alte lucruri care au urmărit interesul național în context european. Totul culminând cu implicarea mea directă în ceea ce privește bugetul 2021-2027, la nivel european, unde fac parte din echipa de negociere a Parlamentului European, urmărind firește ca România să nu rateze o șansă istorică de dezvoltare prin pachetul de aproape 80 miliarde euro pe care îi poate atrage de la nivel european.
- Vă rugăm să ne explicaţi de ce credeţi că românii sunt consideraţi, adeseori, paria Europei? De multe ori, noi nu vedem realitatea din afara ţării…
Vreau să fiu clar – eu, personal, cred că românii nu sunt cu nimic mai prejos în potențialul lor decât orice altă nație de pe glob. Ei lucrează cu merit peste tot prin Europa, fie ei cercetători, doctori, ingineri, dar și muncitori, instalatori, electricieni sau șoferi. Vă pot da un exemplu de la Bruxelles, unde firmele românești pentru tot felul de lucrări sau reparații casnice sunt extrem de căutate, la fel cum sunt terapeuții români sau experții financiari care lucrează în sistemul bancar.
Dar e clar că avem o problemă de percepție generată de două realități incontestabile. Una este cea legată de nivelul de dezvoltare – statistica nemachiată arată sec cum o mare parte din indicatorii socio-economici, din România ne plasează sub media statelor membre din Uniunea Europeană, în ciuda anumitor progrese din ultimii 30 de ani. Deși avem oaze clare de excelență și vârfuri în multe domenii, în medie suntem încă la coada Europei și, uneori, pare că nici nu avem ambiția de a ne dori și face mai mult. Mulți vestici nu au o părere proastă despre români, dar au o părere proastă despre România, știind care sunt condițiile de trai, situația din sistemul de sănătate sau de educație, corupția din administrație, problemele sociale și așa mai departe.
A doua realitate e cea că perceția despre noi este, totuși, generată și de reprezentanții noștri. Când, timp de trei decenii, am trimis în Vest lideri care au alternat între incompetență, ridicol sau lipsă de orice fel de inițiativă, ce percepție să își făcut vesticii despre noi? Dacă și țările baltice au fost deseori mai active la summiturile europene, dacă am avut prim-miniștri în oficiu plagiatori dovediți sau incapabili de o limbă străină, cum ar putea liderii europeni, presa europeană sau opinia publică să aibă o impresie bună despre români?
Iar asta este ceva foarte trist și incorect față de diaspora, mulți plecând din țară tocmai ca să scape de acești politicieni, trezindu-se apoi că în continuare suferă discriminare din cauza lor.
Cred că nu e greu să schimbăm asta. Dar avem nevoie de efort și un pic de timp, cu altfel de oameni, cu reforme care să tragă în sus acei indicatori socio-economici de care vorbeam.
- Printre proiectele de care vă ocupaţi, pe care am vrea să ni le menţionaţi pe scurt, pe care îl consideraţi cel mai important? De ce?
Hmmm, nu știu câte pagini aveți ;-). O problemă cu această întrebare este că toate comisiile în care lucrez afectează în mod diferit viețile românilor și ale tuturor europenilor. Dar aș prioritiza două elemente.
Pe de o parte, coordonez, pentru grupul Renew Europe, munca în Comisia pentru Muncă și Afaceri Sociale. Toate dosarele care țin de drepturi și protecția socială europeană, declarații despre probleme ca și non-discriminarea, locuirea, sprijinul pentru piața muncii, garanția pentru tineret sau pentru copii, vin la noi.
De exemplu, lucrez de ceva vreme pe dosarul cel mai important pentru românii care muncesc sau au muncit în afara granițelor: coordonarea sistemelor europene de securitate socială. Este acea garanție că dacă lucrezi în Germania sau Spania sau Finlanda și așa mai departe ai dreptul la pensia pentru anii de muncă, sau ajutorul de șomaj, alocația pentru copii și orice alte drepturi sociale, în România sau orice altă țară UE. Tot aici am lansat și coordonat recenta rezoluție pentru protecția muncitorilor sezonieri în contextul COVID-19, un subiect vital pentru milioane de români.
Apoi, dar deloc secundar, sunt co-raportor al Parlamentului European pentru Facilitatea de Redresare și Reziliență, în contextul muncii mele în Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare. Facilitatea face parte din pachetul denumit NouaGenerațieUE și are o valoare de peste 670 de miliarde de euro. Acești bani sunt meniți pentru a stimula revenirea economiilor europene după COVID-19, dar și pentru permite Europei să facă un salt calitativ important, în căutarea recâștigării poziției de lider la nivel global, puternic contestată azi de China, SUA sau alte blocuri emergente.
Acesta este cel mai mare dosar bugetar din actuala negociere pentru cadrul 2021-2027 și faptul că doar după un an de mandat sunt în mijlocul acestor negocieri este extrem de onorant. Deja am avut o contribuție considerabilă la detaliile dosarului, în ceea ce privește domeniile de investiție, criteriile de evaluare, guvernanța de implementare etc. Pentru mine este vital ca forma finală a acestei Facilități să fie una care să țină cont de nevoile de reforme specifice pentru România și să creăm o oportunitate fantastică pentru români, în următorii ani, în condițiile în care am avea nu mai puțin de 30,5 mld de euro alocați prin acest dosar.
- Dacă ne referim la un orizont de timp nu prea îndepărtat, anul 2030, care sunt, din perspectiva dumneavoastră, urgenţele României?
Aș spune că o urgență generală ar fi să începem să gândim politicile publice pentru 2030, măcar și nu 2021, cum se întâmplă acum.
Suntem în contextul a trei mari dinamici mondiale. Revenirea de după COVID-19 (sau cel puțin găsirea unui nou echilibru până când vom avea o soluție de durată, ca un vaccin sau un tratament), revoluția digitală și lupta împotriva schimbărilor climatice și de mediu. Toate acestea afectează deja dramatic piețele europene, schimbă felul în care muncim, socializăm, ne trăim viețile. Și nu sunt lucruri abstracte nici pentru România.
Concret, o primărie de localitate din România va trebui în următoarea perioadă să poată gestiona implementarea de măsuri de protecție anti-COVID-19, în paralel cu forme de sprijin pentru afacerile și organizațiile din localitate afectate. Nu ar fi rău să investească în digitalizare – ar fi o soluție pentru anumite probleme ca distanțarea socială, dar digitalizarea vine la pachet cu alte dinamici, cum ar fi problema competențelor lipsă în administrație sau faptul că unele locuri de muncă vor fi înlocuite de programe sau algoritmi. Iar, în același timp, toate aceste reforme, reparații sau proiecte de dezvoltare (sper eu, cât mai multe cu bani europeni) vor trebui să fie de la bun început verzi – să folosească materiale care economisesc energia, să găsească moduri de a folosi energie regenerabilă, să prioritizeze spații verzi, biodiversitatea etc.
Iar acestea sunt doar curentele europene, întrebările la care toată lumea din România trebuie să găsească răspunsuri cât mai curând.
Problema este că, în același timp cu nevoia de măsuri pentru 2030, avem nevoie de măsuri care să ne aducă măcar în 2010. Sănătatea, școlile sau infrastructura noastră sunt fie învechite, dominate de incompetență și corupție sau reformate prost, ca acele creșe refăcute cu bani grei de la PNDL, unde cădea tencuiala pe copii.
Avem și o șansă. Putem trece, de exemplu, în administrație, de la dosare cu șină, direct la aplicații de mobil unde îți poți plăti contribuțiile sau face diverse cereri, fără a mai fi nevoie să trecem prin toate etapele intermediare prin care alte țări europene au trecut. Putem să construim direct cu materiale mai verzi sau gândind soluții de mitigare a efectelor climatice, fără a fi nevoie să reconstruim, cum fac acum multe țări europene.
Dar mai ales, ce trebuie să facem este să gândim strategic. Să identificăm ce pot aduce ca avantaje competitive, pentru noi, următorii 10 ani și să investim acolo. Am și un exemplu concret: știm că populația europeană îmbătrânește, mai ales în Europa de vest. Mai știm că mulți vor căuta soluții pentru a-și petrece pensia în siguranță dar și având acces la o serie importantă de servicii. Eu cred că România, care are un potențial uman important în domeniul îngrijirii, după decenii de specializare în Vest, ar putea să investească în această industrie. În contextul în care va tot mai ușor (dacă reușesc în Parlamentul European) să ieși la pensie în alt stat membru UE, sunt sigur că mulți ar prefera să se mute într-o Românie cu un mediu divers, un spațiu mai atrăgător, dar, mai ales, cu servicii de îngrijire de calitate.
Cert e că, așa cum spuneți, 2030 nu este deloc departe, în viitor. Trebuie să începem cu aceste soluții urgent. Altfel ajungem în 2050 și realizăm, iar, că trebuie să investim ca să prindem 2030 din urmă…
Un interviu realizat de Mihaela Iliescu și Silviu Popescu
