La câțiva pași de casa doctorului se ridica, fudulă, „Uzina” ce alimenta cu electricitate urbea, clădire arătoasă la începutul secolului, rivalizând ca frumusețe cu hala prin stilul atrăgător pentru o construcție „productivă”, zidită, pesemne, tot de meșteri italieni, care mă atrăgea în drumurile mele spre Zăvoi prin zgomotul tenace, sacadat, venit de la motoare dar mai ales prin farmecul infiorat pe care mi-l inducea, la vârsta aceea, contactul cu o matahală dotată cu roți imense, aparate și angrenaje capabile prin complicatele, misterioasele și tainicile mecanisme să dea lumină unui întreg oraș, uzină ce funcționa fără oprire, condusă de un domn cu studii de inginerie incerte, înalt, sever, ursuz, cu părul alb, al cărui nume, Ionescu, însoțit de determinativul „Uzină”, impunea respect localnicilor nu datorită deosebitei sale personalități, dealtfel șterse, anodine, cât faptului că deținea secretul iluminării urbei, un fel de Promoteu contemporan, redus la scară și care sălășuia pe Bulevard, la câțiva pași de locuința noastră, într-o casă cu etaj, din fericire rămasă și astăzi în picioare, cu unele prefaceri și ajustări ulterioare și o terasă largă, cu parmalâc din lemn sculptat, ce domina îmrejurimile, ușor de „spionat” din curtea unde îmi petreceam cu frete-meu o bună parte a timpului, când obțineam permisiunea părinților să ne jucăm în voie după mântuirea obligațiilor școlare.
Șeful uzinei cu care, deși vecin, nu-mi amintesc să fi schimbat vreo vorbă, era căsătorit cu o verișoară a mamei, tanti Tincuța, aromâncă, femeie atașantă, veselă, de o supraponderabilitate moderată (având o fată – cea mare – măritată după avocatul Radu Livezeanu, deținut politic în anii erei comuniste), tanti Tincuța, deci, se afla „în vizită” cu mama pe care o primea în vasta verandă parfumată, garnisită cu ghuvece de mușcate, de unde noi, copiii, puteam privi orașul până departe, dincolo de podul peste Olt, pitic în prespectivă, insignifiant, insinuându-ne viclean închipuirea propriei noastre invincibile atotputernicii, în timp ce mama și Tincuța, speriate, grijulii, ne urmăreau cu sufletul la gură bezemticele acrobații și tentative de a escalada cutezători veranda cu parmalâc din lemn cioplit și traforat ce despărțeaclădirea de restul curții, o curte lungă, răspunzând în Bulevard, cu case mici, sărace, lipite unele de altele până spre stradă, ca vagoanele de tren, într-una din acestea întâmplându-se să văd lumina zilei (părinții fiind chiriași, atunci, la Prometeul Râmnicului) sub zodia Vărsătorului, pe vremea unei nopți cumplite, cu viscol, de la sfârșitul lui Gerar.
În intersecția străzii Stoianovici cu Știrbei Vodă se afla o casă modestă la înfățișare, dar încăpătoare, proprietatea preotului Pătrășcoiu, „ilegalist” se spune, care și-a lepădat sutana și a devenit , imediat după invazia rușilor în țară, prefect de Dolj, uitând de cele sfinte și aducându-și cu devotament obolul la smintirea mulțimilor cu învățătura atee, stalinistă, clădire ce a adăpostit pe zidurile ei, vreme îndelungată, până la demolare, o placă din marmură, inscripționată cu un text ce amintea că locuința a slujit în perioada interbelică drept „casă conspirativă” a comuniștilor, ridicolă veleitate într-un oraș ca Râmnicul cu o mișcare bolșevică primitivă, oricum precară, care, privită astăzi din perspectiva unei istorii neîndurătoare, ar provoca surâsul inocent al trecătorilor, dacă nu chiar mânia, o casă, deși anostă, lipsită de individualitate, în care preotul ținea copii de la liceul „Lahovary” în gazdă, între care și câțiva colegi de-ai mei de clasă, oblăduiți și sfătuiți, pesemne, de preot, în timpul liber, nu în credința strămoșească, tradițională, primită de la părinți în satele răzlețe de unde veniseră să învețe carte ci în ademenitoarea, persuasiva ideologie, ca un cântec de sirenă, a orândurii ce avea în scurtă vreme să se împământenească în țară.
Constantin Mateescu – „Râmnicul uitat”
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (1)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (2)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (3)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (4)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (5)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (6)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (7)
Râmnicul uitat – Strada Știrbei Vodă (8)
