Sinecurile dinozaurilor politici. La BNR, unde altundeva?

1153 0

Viorica Dăncilă, fost premier al României în guvernul PSD-ALDE de tristă amintire şi fostă candidată la prezidenţiale a PSD în 2019, a fost numită în funcţia de consilier pe strategie al lui Mugur Isărescu și va ocupa funcţia de consultant pe Strategia de sustenabilitate şi energie verde, la BNR. Dăncilă a fost angajată pe data de 15 mai, iar salariul său net lunar va fi de aproximativ 10.000 de lei, scrie adevarul.ro.

Consilier pe probleme de strategie a fost angajat şi Ioan Mircea Paşcu, fost europarlamentar PSD şi fost ministru al Apărării în Guvernul Năstase. Ambii provin din PSD, au fost angajaţi după ce şi-au depus dosarul pentru a fi recrutaţi, apoi au susţinut un interviu. Cel puțin, așa susține Adrian Vasilescu, consilierul pe probleme de strategie al BNR, care a explicat faptul că Dăncilă a fost angajată pentru că ar cunoaşte „oameni mai ales din zona verde, ecologişti, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe”.

Angajarea Vioricăi Dăncilă la BNR, oricât de hilară ni se pare, nu este o premieră, pentru că Banca Naţională a României a ajuns un loc în care se retrag dinozaurii politicii româneşti din PSD şi PNL.

Conducerea Băncii Naţionale a României a ajuns să fie dominată de foşti politicieni sau persoane aflate mereu în apropierea unor partide. Cinci dintre cei nouă membri ai Consiliului de Administraţie sunt puşi în funcţie prin sprijinul asumat al formaţiunilor din Parlament. Această susţinere politică începe încă de la primele funcţii din organigrama instituţiei care ar trebui să fie un simbol al profesionalismului şi să atragă atenţia când Puterea e pe calea unor derapaje economice.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a avut două mandate de deputat, ambele pe listele PSD, unul în perioada 1996-2000, iar celălalt în perioada 2000-2004. Pentru șase luni, Georgescu a fost şi viceprim-ministru şi ministru de Finanţe în Guvernul Ponta. Cu excepţia perioadei în care a fost viceprim-ministru, Florin Georgescu a fost, din anul 2004 încoace, prim-viceguvernator. Potrivit declaraţiei de avere depuse în iunie 2020, pentru anul fiscal 2019, prim-viceguvernatorul BNR a încasat 1,35 milioane de lei, adică 278.000 de euro. Practic, numărul doi din BNR a primit lunar aproximativ 23.000 de euro.

Cele două funcţii de viceguvernator au fost acordate, de asemenea, pe filieră politică, una pentru un politician PSD, una pentru un politician PNL, să fie paritate și să nu se supere nimeni!

În anul 2019, după un mandat întreg şi un al doilea de doar un an în Camera Deputaţilor, Leonardo Badea a fost numit viceguvernator al BNR. Înainte de această funcţie, tot PSD votase pentru instalarea lui Leonardo Badea la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară, acolo unde era preşedinte.

Al doilea viceguvernator este Eugen Nicolăescu, parlamentar PNL cu patru mandate la activ, dar şi fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Tăriceanu II (2007-2008) şi Ponta I (2012-2014). În anul 2017, fostul ministru al Sănătăţii a prins un rest de mandat de doi ani pentru funcţia de viceguvernator al BNR, după arestarea preventivă şi demisia lui Bogdan Olteanu din poziţia ocupată. Ulterior, a reuşit să-şi negocieze susţinerea partidului pentru un mandat întreg, de cinci ani, la BNR. 788.000 de lei (aproximativ 160.000 de euro) a încasat fostul deputat PNL în anul fiscal 2019 de la Banca Naţională.

Un al doilea lider liberal, ajuns în Consiliul de Administrație al BNR, este Dan Radu Ruşanu. Deputat şi senator al PNL timp de 12 ani, Ruşanu a trecut şi pe la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară, până la arestarea sa, în martie 2014. Ruşanu a fost cercetat pentru favorizarea infractorului, influenţarea declaraţiilor, constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. După trei ani, politicianul a fost achitat. În luna august 2019, Dan Radu Ruşanu a fost numit, pe filieră ALDE, în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al BNR.

Gheorghe Gherghina, un alt membru al Consiliului de Administraţie al BNR, a fost un apropiat al guvernărilor PSD. Doctor în economie din 1995, Gheorghe Gherghina a fost, potrivit CV-ului de pe site-ul BNR, secretar de stat la Ministerul Finanţelor în perioada 2001-2005 (Guvernul Năstase) şi perioada 2009-2014 (Guvernele Boc şi Ponta). În cadrul BNR a fost consilier în perioada 2005-2008, iar din 2014 a început să fie membru în Consiliul de Administrație al instituţiei.

O altă persoană care a făcut carieră după ce a fost susţinută de PSD este actualul director al Direcţiei Patrimoniu şi Investiţii, Dan Darabont, fost primar al Sectorului 6, în perioada 2000-2004 şi viceprimar al Capitalei, în perioada 2012-2016, adică în mandatul lui Sorin Oprescu. Dan Darabont este absolvent al Facultăţii de Mecanică a Politehnicii Bucureşti.

Şef serviciu la Cancelaria BNR este Constantin Botez, cunoscut mai ales în mediul politic al anilor 2000, apropiat atât de Guvernul Tăriceanu, cât şi de Guvernul Boc. Din octombrie 2006 până în 2011, Constantin Botez a fost vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: Mediafax

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *