Dănicei – apă curentă, un drum de legătură și un nou dispensar uman

1040 0

Comuna Dănicei, situată peste Olt, într-o zonă deosebit de frumoasă, este cunoscută pentru cireșele nemaipomenite care se fac aici și pentru sărbătoarea tradițională dedicate acestor minunate fructe, organizată cândva aici.

Dar, nu doar cireșele fac faima unei localități, ci și felul cum este gospodărită. Și de gospodari nu duce lipsă comuna, unul din ei este chiar primarul Dumitru Pirneci.

Din cei aproximativ 10 milioane de lei, buget estimat, Consiliul Local al comunei Dănicei a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă în satul Cireșul, comuna Dănicei, județul Vâlcea”, precum și suma de 5000 lei reprezentând contravaloarea serviciilor pentru dirigenția de șantier.

În prezent se lucrează la un proiect pentru extinderea rețelei de apă potabilă în satul Dobrești, astfel încât cele 40 de gospodării neracordate la apă curentă să beneficieze de această utilitate

La fel de importantă este și finanțarea drumului de legătură cu Nicolae Bălcescu, care va scurta semnificativ distanța între cele două comune.

În trecut au fost problem cu alunecările de teren. S-au obținut fonduri pentru situaţii de urgenţă, pentru două obiective afectate de ploile abundente din 2021, mai exact, pentru lucrările de refacere a punţii pietonale peste pârâul Trepteanca, în punctul Nenu, sat Valea Scheiului şi pentru consolidarea platformei de drum de interes local în punctul Gruianu Filomiţa, sat Dealul Lăunele.

O altă veste bună este că prin fonduri de la CNI se construiesc unul dintre cele mai moderne cămine culturale din zonă și un centru medical de permanenţă, investiţie în valoare de peste 3 milioane de lei, într-o clădire construită din temelii. Ce va fi dotată cu cabinet, dormitoare pentru cadrele medicale și aparatură de ultimă generaţie.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *